Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 53:5 - Biblia în versuri 2014

5 Pentru păcatele pe care Le-am săvârșit noi, fiecare, Străpuns a fost El, negreșit. De-asemenea, a fost zdrobit Pentru fărădelegi apoi, Cari făptuite-au fost de noi. Pedeapsa care trebuia, În urmă, pacea să ne-o dea, Asupra Lui doar a venit. Tămăduire-am dobândit Prin rănile ce le primise Și pentru noi le suferise.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Dar El era perforat pentru păcatele noastre. A fost strivit pentru nedreptățile noastre. Venise împotriva Lui pedeapsa care (acum) ne oferă pacea; și suntem vindecați datorită rănilor Lui.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Dar el a fost rănit pentru fărădelegile noastre, a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa păcii noastre era asupra lui și prin rănile lui suntem vindecați.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 53:5
27 Mawu Ofanana  

De-acum, voi pune vrăjmășie, Care de-a pururi va să fie, Între femeie și-ntre tine, Pedeapsă ce ți se cuvine! Sămânța ei îți va zdrobi Capul, și nu te va slăbi! Sămânța ta – când va-ncerca – Călcâiul doar i-l va mușca!”


Domnul se va-ndura de el, Zicând apoi, îngerului: „Salvează viața omului, Pentru că am găsit că are Un preț, pentru răscumpărare!”


Când eu strigat-am către Tine, Iată că Tu m-ai ascultat Și vindecare-apoi mi-ai dat.


Ca mijloace de vindecare, Omul cel rău două căi are: Prima îi sunt bătăile, Și-a doua vânătăile.


„Mergeți, degrabă, să vorbiți Și în Ierusalim vestiți Că e robia lui sfârșită Și că îi este ispășită Nelegiuirea. A primit Mai mult – adică îndoit – Decât era păcatul lui, Acum, din partea Domnului.


Eu – căile – i le-am văzut Și știu tot ceea ce-a făcut. Cu toate-acestea, Eu voiesc, Acum, să îl tămăduiesc. Am să-l călăuzesc mereu, Și mângâiere-i aduc Eu. Pe lângă el de-asemenea, Atuncea îi voi mângâia Și pe acei cari se adună Cu el, să plângă împreună.


De pe altar. Când mi-a atins Gura cu el, a cuvântat: „Nu te speria! Ești curățat! Acuma e îndepărtată A ta nelegiuire, iată, Și tot păcatul săvârșit, În acest fel e ispășit!”


Numărul săptămânilor Sortite pentru-al tău popor Și pentru-a ta sfântă cetate – Până când fi-vor încetate Relele ce sunt săvârșite Și până vor fi ispășite Păcatul și nelegiuirea De cari umplută este firea, Până când fi-va arătată Neprihănirea minunată Care urmează ca să vie Și veșnică are să fie, Pân’ la pecetluirea care Astă vedenie o are Și cu această prorocie, Și până când are să fie Făcută ungerea pe care O va primi Acela care Este drept Sfânt al sfinților – Numărul săptămânilor De cari îți pomenisem ție, De șaptezeci, are să fie.


„Sabie scoală, îți spun Eu, Peste cel ce-i păstor al Meu Și-asupra omului vădit Că-Mi e tovarăș!” – a grăit Cel care-i Domn al oștilor. „Lovește-l numai pe păstor, Căci oile se risipesc! Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc, Către cei mici. Iată, în țară,


Pentru că Fiul omului S-a coborât din slava Lui, Nu ca vreun om să Îl slujească, Ci, dimpotrivă, să-i servească, Pe alții, El, murind apoi, Plătind astfel, să trăiți voi. Prin moartea Lui, răscumpărată, Umanitatea e iertată.”


El a fost dat, precum am spus, Pentru a noastră făr’delege Și a-nviat – se înțelege – Pentru că fost-am socotiți A fi și noi, neprihăniți.”


Așa după cum ni s-a dat, La început, v-am învățat Cum că Hristosul a murit Și-n felu-acesta a plătit, Ca ale noastre mari păcate, Să fie șterse și iertate. Prin moartea lui Hristos Iisus – Ceea ce prin Scripturi s-a spus – Întocmai, fost-a împlinit.


Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”


Trăiți în dragoste apoi, Cum ne-a iubit Hristos, pe noi, Încât, pe Sine, El S-a dat, Spre a plăti al nost’ păcat, Asemenea unui „prinos, Drept jertfă, de un bun miros”, Adusă pentru Dumnezeu.


Să recunoști – ce n-au putut Ai tăi copii, căci n-au văzut – Pedepsele lui Dumnezeu, Mărimea mâinii Lui, mereu, Și brațul Său întins și tare,


Prin astă „voie”, mai apoi, Sfințiți ajuns-am a fi noi, Prin faptul că Hristos Și-a dat Trupul, drept jertfă de păcat, O dată pentru totdeauna.


O jertfă numai, a dat El, Și i-a făcut, în acest fel, Pe toți cei care sunt sfințiți, A fi, pe veci, desăvârșiți.


Totuși, s-asculte, a știut – Chiar Fiu fiind – prin ce-a făcut Și prin tot ce a suferit, Cât timp, în lume, S-a găsit.


Și cu Hristos a fost la fel: O dată, S-a dat jertfă El Și ale multora păcate, De către El, au fost purtate. Apoi, El o să vină iară, Să Se arate-a-doua oară – Nu cu privire la păcat – Ci doar pentru a le fi dat Celor ce-așteapăt-a Lui venire, Darul – adică mântuire.”


Și cu Hristos a fost la fel, Pentru că știți prea bine, El, Cel care e neprihănit, Pentru păcate-a suferit – Pentru toți cei nelegiuiți – Ca ei să fie mântuiți, Ca să ne poată-aduce-apoi, La Dumnezeu Tatăl, pe noi. Dar trebuit-a ca Iisus Să-nvie-n duh, spre-a se fi dus,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa