Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 51:9 - Biblia în versuri 2014

9 Te scoală braț al Domnului! Te-mbracă cu puterea Lui! Trezește-Te și Te arată, Precum erai Tu altădată, În vremurile vechi. Dar oare, Nu ai fost Tu, Acela care, Peste Egipt ai tăbărât Și-ndată l-ai și doborât? Sau nu Tu, oare, ai ajuns Balaurul și l-ai străpuns?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al Domnului! Trezește-Te, ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care l-ai străpuns pe monstru?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Trezește-Te! Trezește-Te! Braț al lui Iahve, îmbracă-Te în forță! Trezește-Te ca în zilele străvechi, ca în vremurile generațiilor care au existat cu mult timp în urmă! Nu ești Tu Acela care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți și care ai omorât monstrul Tanin?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Trezește-te, trezește-te și îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te ca în zilele de odinioară, ca în generațiile din vechime! Oare nu ești tu cel care l-a zdrobit pe Raháb și a străpuns balaurul?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Trezește-te, trezește-te și îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te, ca în zilele de odinioară și în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul și n-ai străpuns balaurul?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, îmbracă‐te cu putere, braț al Domnului! Deșteaptă‐te ca în zilele din vechime, ca în neamurile veacurilor trecute! Oare nu tu ai tăiat Raabul în bucăți, ai străpuns balaurul?

Onani mutuwo Koperani




Isaia 51:9
40 Mawu Ofanana  

Prin forța Lui, e tulburată A mării apă și, sfărmată, De-a Sa pricepere-i apoi, Furia ei. Vedem și noi


Nu-Și trage mâna, ci mereu, Cei cari mândriei îi slujesc, Sub El se-apleacă. Să-ndrăznesc


Te scoală, cu puterea Ta, Doamne, căci noi Îți vom cânta Aducând laude mereu, Puterilor lui Dumnezeu.


O Doamne, noi am auzit – Și-ai noști’ părinți ne-au povestit Lucrările ce le-ai făcut, În vremile care-au trecut.


Cu mâna Ta, ai izgonit Neamuri și-n urmă ai lovit Popoarele, căci i-ai adus Pe-ai noști’ părinți pe cari i-ai pus În locul lor. Ne-ai sprijinit Părinții și i-ai răsădit În astă țară minunată, După promisiunea dată.


Doamne trezește-Te, de-ndată! De ce dormi? Fața Îți arată! Trezește-Te! Milă să-Ți fie! Să nu ne lepezi pe vecie!


De ce-Ți ascunzi Fața de noi? De ce vrei ca să uiți apoi, Necazul care nu ne lasă Și greutatea ce ne-apasă?


Nevinovat eu mă găsesc, Dar totuși ei mă urmăresc. Doamne, ascultă! Te trezește, Ieși înainte-mi și privește!


Te scoală Domnul meu Cel sfânt! Mânia Ta să îi lovească! Te scoală, Dumnezeul meu! Trimite-le a Ta mânie Potrivnicilor mei, mereu, Ca să oprești a lor urgie. Trezește-Te să îmi ajuți! Trezește-Te Doamne odată! De mine Doamne-aminte-adu-Ți, Și rânduiește-o judecată!


Eu m-am gândit mult, bunăoară, La zilele de-odinioară.


Atuncea Domnul S-a trezit Ca unul care a dormit. Ca un viteaz S-a arătat, Care-i de vin îmbărbătat.


Egiptul Eu îl pomenesc Și Babilonul, printre cei Care sunt cunoscuți ai Mei. Iată că țara cea pe care Neamul de Filisteni o are – Cu Tirul de asemenea, Precum și Etiopia – Se dovedesc că „s-au născut În al Sionului ținut”.


Întreg Egiptul l-ai zdrobit – Ca pe un hoit – și-ai risipit Vrăjmașii prin puterea care Este în brațul Tău cel tare.


Cerul întreg și-acest pământ, Doar ale Tale, Doamne, sânt. Lumea și tot ce e aflat În ea, Tu le-ai întemeiat.


Domnul domnește-n veșnicie Și e-mbrăcat în măreție. Încins e cu putere mare. De-aceea, lumea este tare, De-a Lui putere îmbrăcată, Ca să nu fie clătinată.


Ai să pornești, din nou, la drum, Și fiilor lui Israel, Le vei vorbi, în acest fel: „Eu, Domnul sunt! Eu sunt Cel care, Din ale voastre munci amare, Cu care sunteți apăsați, Am să vă scot. Veți fi scăpați, Din a Egiptului robie, Cu braț întins, și au să fie Mari judecăți. De-acolo, Eu


Sabia Domnului – cea mare, Aspră și negrăit de tare – În acea zi, o să țâșnească Din teacă și o să lovească Leviatanul; după el, Lovit va fi-n același fel Și Babilonul; negreșit, Are să fie-atunci lovit Și șarpele fugar, de-ndat’, (Cari și „Asur” mai e chemat). Lovit va fi Leviatanul, Iar Domnul Își va urma planul, Lovind șarpele inelat (Care, „Babel”, este chemat). Apoi, precum Domnul a zis, Balaurul va fi ucis, Cel ce se află lângă mare (Și cari, „Egipt”, drept nume, are).


Căci ajutorul așteptat Cari de Egipt le este dat, Nu e decât deșertăciune De-aceea eu și pot a spune Că ajutorul dobândit Doar „zarvă mare s-a vădit, Însă ispravă, nicidecum”.


Te scoală dar, și te gătește! Ierusalime, te trezește, Căci ai băut, din mâna Lui, Cana mâniei Domnului! Până la fund, ai sorbit dar, Al amețelilor pahar!


Neprihănirea Mea cea mare Aproape e, de fiecare, Iar mântuirea Mea, de-ndată, În fața voastră se arată. Aflați dar că brațele Mele Se vor vădi a fi acele, Cari trebuie-a chema, odată, Popoarele, la judecate. În Mine doar, își vor avea Ostroavele încrederea.


„Sionule, trezește-te Și-apoi împodobește-te! Cetate sfântă, minunată – Ce ești Ierusalim chemată – Ia-ți haina cea strălucitoare Și straiul cel de sărbătoare! Căci nici un om ce-i necurat Sau nu e împrejur tăiat, În tine, nu va mai putea – De-acum – să intre și să stea.


Popoarele pământului Vedea-vor brațul Domnului – Vedea-vor brațul Său cel sfânt – Iar marginile de pământ Văd mântuirea cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are.”


Cine-a crezut vorbele zise? Cine-a crezut ce se vestise? Cine e cel care-a văzut – Cine e cel ce-a cunoscut – Brațul cel tare-al Domnului?


Pe dreapta Lui, Domnu-a jurat Și-n acest fel a cuvântat: „Grâul, de pe al tău ogor, Nu-l voi mai da vrăjmașilor Și nici străinii n-au să vie Ca să bea vin, din a ta vie, Vin pentru care te-ai trudit Și pentru care-ai ostenit.


Să spui: „Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, În acest fel a glăsuit: „Mare necaz am, negreșit, Pe tine, cel care – pe tron – Ești în Egipt drept Faraon, Pe tine, mare crocodil Al apelor, cari despre Nil, Ai zis așa: „E râul meu, Căci făcător al său sunt eu!”


„Iată că lucruri minunate Au să îți fie arătate” – Domnul a zis – „ca la-nceput, Când al Egiptului ținut L-ai părăsit.” De-asemenea,


Vai, de cel care, lemnului, Îi zice – după mintea lui – „Scoală!”, iar pietrei îi vorbește Și o îndeamnă: „Te trezește!” Oare sunt ele în măsură Ca să le dea învățătură? Degeaba sunt împodobite Cu-argint și-n aur poleite, Căci nu au duh să locuiască În ele, să le-nsuflețească.


Tu ai ieșit să-Ți mântuiești Poporul și să-l izbăvești Pe al Tău uns. Cu brațul Tău, Acoperișul celui rău Îl spulberi căci – din temelie Și pân’ la vârf – o să îi fie Zdrobită casa, negreșit. (Oprire)


Căci prin strâmtoarea mărilor Are să treacă Israel. Atunci, o să lovească el, În valul mării și, de-ndat’, Adâncul Nil va fi uscat. Frântă va fi Asiria. Toiagul care cârmuia La Egipteni, peste-a lor țară, Atunci va trebui să piară.


Să tacă-n fața Domnului Făpturile pământului, Căci El, din locul Său cel sfânt, S-a ridicat peste pământ!”


Putere, brațul Său cuprinde! El, gânduri ce au încolțit La cei mândri, a risipit;


Spre-a se-mplini tot ce a spus Isaia-n prorocia lui: „Doamne, nu-i pasă nimănui, De tot ce-am zis, căci cine, oare, Vorbirii noastre-a dat crezare? Și cui i s-a descoperit Puterea de nebănuit A brațului lui Dumnezeu?”


„Dar după ce vor fi trecute Aceste secole, chiar Eu” – Îi mai spusese Dumnezeu – „Am să îl judec, negreșit, Pe neamul care a-nrobit, Sămânța ta. Pe-ai tăi, apoi, Îi voi aduce înapoi, În țară, ca să locuiască Și-n acest loc să Îmi slujească.”


A fost vreun dumnezeu să poată, Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată Prin încercări și semne mari, Prin lupte-apoi – cu brațe tari – Și prin minuni înfricoșate, Așa cum numai Domnul poate, Așa precum El a făcut În al Egiptului ținut?


Zicând: „Îți mulțumim, mereu, Atotputernicule mare, Pentru că Tu – o, Doamne tare – „Cel care este” Te-ai vădit, „Cel care-a fost”, necontenit, Și „Cel ce vine”. Mulțumim, Căci am văzut și acum știm Că pe puterea Ta cea mare, Ai pus, acum, al Tău braț tare Și-ai început să-mpărățești Și, peste toate, stăpânești.


Astfel, balaurul cel mare – Șarpele din vechime, care, Satan și Diavol e chemat, Acela care a-nșelat Întreaga lume – s-a trezit, Că, pe pământ, e azvârlit. Zvârliți au fost, de-asemenea, Și îngerii ce îi avea.


El l-a privit atunci, mai bine, Și a-ntrebat: „Dar, domnul meu, Dacă, cu noi, e Dumnezeu, Să-mi spui atuncea, cum se poate Să ni se-ntâmple-aceste toate? Unde-s minunile făcute În vremile de mult trecute, Minuni de care amintesc Părinții noștri când vorbesc Și ne întreabă, tot mereu: „Nu ne-a scos, oare, Dumnezeu Din a Egiptului robie?” Acum, ce poate să mai fie? Iată că Domnul ne-a uitat, Ne-a părăsit și ne-a lăsat În mâinile vrăjmașilor, Ale Madianiților!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa