Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 51:12 - Biblia în versuri 2014

12 Să fiți încredințați că Eu Am să vă mângâi, tot mereu. Cine ești tu ca, temător, Să fii, de omul muritor, Sau să te temi de fiul lui, Care-i ca iarba câmpului,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

12 „Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi! Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare, de fiul omului, care este făcut ca iarba,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 «Eu, chiar Eu sunt Cel care te consolez! Deci, de ce te temi de omul muritor – de fiul omului care este efemer ca iarba –,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 Eu, eu sunt cel care te mângâie; cine ești tu ca să te temi de un om care moare și de fiul omului care va ajunge ca iarba?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

12 Eu, eu sunt mângâietorul vostru: cine ești tu că te temi de un om care va muri și de fiul omului care va ajunge ca iarba;

Onani mutuwo Koperani




Isaia 51:12
37 Mawu Ofanana  

Îngerul Domnului s-a dus, Pân’ la Ilie și i-a spus: „Pogoară-te cu omu-acel, Iar frică, să nu ai, de el.” Ilie-atuncea a plecat Cu căpitanul, la-mpărat.


Nicicând, teamă nu voi avea, Căci Domnul e de partea mea: Ce pot să-mi facă, oare, mie, Niște bieți oameni, când se știe Că Dumnezeu mă sprijinește Și că mereu mă ocrotește?


Stinsă va fi suflarea lor: Au să se-ntoarcă în pământ Și-ale lor planuri nu mai sânt, Căci au să piară, negreșit, În clipa-n care au murit.


Cei răi lucrează fără teamă. Dacă ei însă înverzesc Ca iarba și dacă-nfloresc, Aceasta-i numai ca să fie Înlăturați, pentru vecie.


Bunăvoință, mulți doresc De la acei ce stăpânesc; Dar Dumnezeu e Acel care Dreptate-i dă la fiecare.


Iată că Domnul Dumnezeu E izbăvirea mea, mereu. Mă-ncred în El și pot să zic Că nu am teamă de nimic. Domnul este a mea tărie Și pricina de bucurie. Pricini de laudă, mereu, Îmi e al nostru Dumnezeu, Pentru că S-a milostivit Și mântuire am primit.


Să nu vă-ncredeți, niciodată, În oameni, pentru că ei – iată – În nări au numai o suflare. Ce fel de preț dar, omul are?


„Să mângâiați poporul Meu!” – A zis al vostru Dumnezeu.


Totuși, voiesc să-ți dau de știre Că pentru Mine – negreșit – Îți șterg păcatul săvârșit Și-n seamă nu-ți vor fi ținute Fărădelegile făcute, Căci n-am să-Mi mai aduc aminte De faptele-ți de mai ‘nainte.


Te bucură tu, cerule! Fii vesel tu, pământule! Cu bucurie să săltați Voi, munților, și să strigați! Căci Domnul e îndurător Și-Și mângâie al Său popor. El are milă de cei care, Nenorociți, poporu-i are.”


Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.


Dărâmăturilor, strigați, Căci în Ierusalim v-aflați, Iar Domnul e îndurător Și mângâie al Său popor. Iar tu, Ierusalime, iată, Vei fi răscumpărat, de-ndată.


De cine, oare, te sfiai? De cine, oare, te temeai, Când M-ai uitat și negreșit, Necredincioasă te-ai vădit? De Mine n-ai vrut a te teme, Căci Eu tăceam de multă vreme.


Vestesc sosirea anului Al îndurării Domnului. Vestesc o zi de răzbunare A Dumnezeului pe care Noi Îl avem. Cei întristați, Acuma, fi-vor mângâiați.


Cum mama-și mângâie, mereu, Pruncul, am să vă mângâi Eu. Da, în Ierusalim apoi, Am să vă mângâi Eu, pe voi!


„Să nu numiți drept uneltire, Lucrul de care avem știre Cum că poporul se vădește Că „uneltire” îl numește! Să nu vă temeți dar, defel, De ceea ce se teme el! Nu vă speriați voi, niciodat’, De ceea ce el e speriat!


Când auzit-a Zedechia, Cuvintele lui Ieremia, A zis: „Mi-e teamă de Iudei, Căci mulți trecut-au la Haldei. Mă tem să nu ajung, vreodat’, În mâna lor ca să fiu dat De oștile Haldeilor, Batjocură să le fiu lor.”


Pentru că-n acest fel au vrut, Departe, a se ține ei, De neamurile de Haldei, Temându-se de ce urmare Putea avea fapta pe care O săvârșise Ismael – Al lui Netania – când el Ucise pe Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea – Care pus fost-a dregător, Peste-al Iudeilor popor, Tocmai de către cel aflat În Babilon, ca împărat.


Tu, fiu al omului, n-ai teamă! Nu le lua vorbele-n seamă Și nici să nu te înspăimânte, Atuncea, ale lor cuvânt, Chiar dacă ei sunt mărăcini Sau sunt ca tufele de spini Pe lângă tine, și chiar dacă Sunt niște scorpii ce te-atacă. Totuși, tu nu-i lua în seamă! De-ale lor vorbe, să n-ai teamă! De-asemenea, de fața lor, Să nu te-areți tu, temător, Căci sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.


Nu vă speriați de cei ce vor Ucide trupul, ci de Cel Care, suflet și trup – la fel – E în măsură să le piardă Și, în gheenă, să le ardă.


N-am să vă las orfani, pe voi, Ci am să Mă întorc ‘napoi.


Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.


Ca iarba, e orice făptură, Iar slava ei e pe măsură: Ca floarea ierbii se vădește. Dar iarba, toată, se-ofilește, Iar floarea, jos, are să-i cadă Și nimenea n-o s-o mai vadă.


Atuncea, Saul a vorbit: „Eu știu că am păcătuit. De Domnul, nu am ascultat Și-al tău cuvânt l-am încălcat. Aceste lucruri le-am făcut, Doar pentru că eu m-am temut De furia poporului, Precum și de mânia lui.


Saul și tot poporul lui, La glasul Filisteanului, S-au și simțit, pe loc, învinși, Fiind de teamă-apoi, cuprinși.


Și drept nebun s-a prefăcut. Multe năzdrăvănii făcea, În fața lor, căci le zgâria, Mereu, tăblia ușilor, Precum și lemnul porților. Pe barbă, bale, și-a lăsat Să i se scurgă, ne-ncetat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa