Isaia 5:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ Astfel, am să o pustiesc. N-o să mai fie curățată Și nici nu va mai fi săpată. Vor crește-n vie numai spini Și tufele de mărăcini, Căci n-am să las norii să dea, Un strop de ploaie, peste ea.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁶ O voi transforma într-un deșert; nu va mai fi curățată, nici săpată, iar în ea vor crește mărăcini și spini. De asemenea, voi porunci norilor să nu mai dea ploaie peste ea“.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ O voi transforma într-o zonă aridă. Nu va mai fi curățată și nici săpată. În ea vor crește spini și mărăcini. În același timp, voi porunci norilor să nu mai dea ploaie peste ea.»

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ O voi preface în pustiu; nu va mai fi tăiată și nici săpată și vor crește mărăcini și spini. Voi porunci norilor să nu mai verse ploaie asupra ei.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată; spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea.”

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁶ și o voi pustii; va fi netăiată și nesăpată și vor ieși în ea scai și spini; și voi porunci și norilor să nu plouă ploaie peste ea.

Isaia 5:6 Mawu Ofanana

1 Regi 17:1

În Galaad, a locuit Un om ce-a fost de neam Tișbit Și cari, Ilie, s-a chemat. Ilie-a mers la împărat Și lui Ahab astfel i-a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Al cărui slujitor sunt eu, Că doar după cuvântul meu, În acești ani nu va fi rouă Și nici nu are să mai plouă.”

1 Regi 8:35

Atunci când întâmpla-se-va Și ceru-nchis va fi, cumva – Căci tot poporul, negreșit, În contră-Ți a păcătuit – Dacă cu rugăciuni apoi, Are să vină înapoi, Aici, la casa Ta, plângând, Mărire Numelui Tău dând, Și dacă-apoi, poporul Tău Se va abate de la rău,

Iov 31:40

Atunci în loc de grâu, vreau spini Să crească pe acea țarină, Și-n loc de orz, crească neghină! V-am spus tot ceea ce-am avut!” – A mai zis Iov, și a tăcut.

Proverbe 24:31

Pe amândouă – ia aminte – Creșteau, în voie, numai spini, Acoperiți de mărăcini, Iar zidul ce le-a-mprejmuit, De mult, fusese prăbușit.

Isaia 24:12

În țară, numai pustiirea S-a-ntins și stăpânește firea. E pustiire în cetate, Iar porțile sunt dărâmate.

Isaia 30:23

Atuncea, Domnul va avea Grijă ca ploaie să îți dea, Peste pământu-nsămânțat Și pâine el îți va fi dat. Ogoarele scăldate-n soare Îți vor da pâine hrănitoare. Turmele tale, necuprinse, Vor paște pe pășuni întinse,

Isaia 32:10

Un an și niște zile sânt, Până când o să tremurați Și o să vă înspăimântați, Văzând culesul viilor Și-al poamelor livezilor, Cum se va duce pe pustie Și cum nu are să mai vie.

Isaia 49:19

Ținutul tău, cel pustiit – Care fusese părăsit – Va prinde viață. Locuită, Țara, ce fost-a nimicită, Va fi din nou. Se va vedea Că strâmtă are a fi ea, Pentru cei care-au să sosească, La tine vrând, să locuiască. Aceia care-au căutat Să te mănânce ne-ncetat, Vor fi îndepărtați, să știi.

Isaia 55:13

În locul spinului, frumos Se va-nălța un chiparos Și-n locul mărăcinelui Va crește tufa mirtului. Lucrul acest va fi mereu, O slavă pentru Dumnezeu. Va fi un semn nepieritor, În calea veșniciilor.”

Isaia 7:19

Ele-au să vină în câmpii Și în vâlcelele pustii, În crăpătura stâncilor Și în desișul tufelor Sau pe imașurile toate Care, în țară, sunt aflate.

Ieremia 14:1

Iată Cuvântul Domnului, Ce a fost spus robului Lui – Cari Ieremia s-a numit – Când seceta a bântuit:

Ieremia 14:22

Este, cumva, vreun idol care Să deie ploaie e în stare? Sau cerul, singur, oare poate Ploaie să dea, precum socoate? Nu ești Tu Doamne, Cel ce ai Ploaia? Oare, nu Tu o dai? În Tine, noi nădăjduim, Căci după cum prea bine știm, Tu ești cel care a putut, Pe toate, să le fi făcut!”

Ieremia 25:11

Paragină și o pustie, Țara ajunge-va să fie, Iar neamurile-n ea aflate, În Babilon vor fi mutate Șapte decenii împlinite, Și-acolo fi-vor înrobite.

Ieremia 45:4

Dar Dumnezeu a cuvântat: „Îi spune lui Baruc, de-ndat’: „Voi dărâma ce am zidit, Voi smulge ceea ce-am sădit! E vorba despre-această țară.

Plângerile 2:6

Ca pe-o grădină-a pustiit Cortul cel sfânt. I-a nimicit Locul pe care-l folosea Când adunările-și ținea. Domnu-a făcut de s-a uitat Până și ziua de Sabat Și sărbătorile vestite, Cari, în Sion, sunt prăznuite. Domnu-n năpraznica-I mânie A lepădat, plin de furie, Pe preot și pe împărat.

Osea 3:4

„Iată, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are, Vor sta, mult timp, fără-mpărat. De-asemeni, nu vor fi aflat Nici căpetenie să vie Și-n fruntea lor, apoi, să fie. Nici chip de idol n-or avea, Nici terafimi de-asemenea Și nici efod măcar. Apoi,

Osea 9:6

Ei, ca să plece, s-au grăbit, Căci pustiirea a venit. Egiptul are să-i adune; Mofu-n morminte îi va pune. Ce au mai scump – argintul lor – Drept pradă mărăcinilor, Cădea-va. Crește-vor doar spini – În cortul lor – și mărăcini.

Ioel 1:7

A pustiit via mea, toată, Și-al meu smochin bucăți e! Iată, De coajă fost-a jupuit Și la pământ, apoi, trântit! Albe ajuns-au ca să fie Mlădițele din a mea vie!

Amos 4:7

N-am vrut nici ploaie să vă dau, Când încă trei luni mai erau Până porneați la secerat. Peste-o cetate, ploi, am dat, Dar peste alta, am făcut, Un strop ca să nu fi căzut. Peste-un ogor, ploaie, am dat, Iar peste altul n-a plouat.

Luca 21:24

Din ‘ăst norod, mulți dintre ei, Sub ascuțișul sabiei, Cădea-vor; mulți vor fi luați Ca robi și-apoi, împrăștiați În neamurile câte sânt Aflate pe acest pământ; Cât de Ierusalim? Călcat Va fi de neamuri, ne-ncetat, Până când fi-va împlinită Vremea, pentru străini, menită.

Deuteronom 29:23

Pucioasa, sarea, focul care Se va întinde, ca o mare, Peste întreg acest ținut Încât nu va mai fi văzut Un fir de iarbă să mai crească, Sămânță care să rodească Întocmai cum s-a întâmplat În vremea-n care s-au surpat Sodoma și Gomora care Plătit-au pentru-a lor purtare, Adma apoi și Țeboim Cari nimicite-au fost, cum știm, De către-a Domnului mânie Și de a Lui mare urgie –

Revelația 11:6

Să-nchidă cerul, vor putea, Iar ploaia nu va mai cădea, În zilele lucrării lor. Ei au, asupra apelor, Puteri, putând ca să le facă, În sânge, ca să se prefacă. De câte ori au să dorească, Pământul, pot ca să-l lovească, Cu orișice nenorocire,