4 Eu Mă gândeam, necontenit: „Iată, degeaba am muncit. E în zadar. Neîndoios, M-am istovit fără folos.” La Domnul este dreptul Meu. Răsplata Mi-e la Dumnezeu.
4 Dar Eu am zis: „Am muncit degeaba, Mi-am irosit puterea pentru nimic și fără niciun folos. Totuși, dreptul Meu este la Domnul, iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu“.
4 Dar Eu am zis: ‘Am muncit degeaba. Mi-am consumat energia pentru nimic și fără niciun rezultat… Totuși, cauza Mea este cunoscută de Iahve, iar recompensa Mea este la Dumnezeul Meu.’
4 Dar eu spuneam: „Degeaba m-am trudit, în zadar și fără folos mi-am consumat puterea. Și totuși, judecata mea este la Domnul și răsplata mea, la Dumnezeul meu”.
4 Și Eu Mă gândeam: ‘Degeaba am muncit, în zadar și fără folos Mi-am istovit puterea.’ Dar dreptul Meu este la Domnul, și răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
4 Și eu am zis: În zadar m‐am ostenit, mi‐am cheltuit puterea pentru nimic și fără folos; totuși judecata mea este la Domnul și răsplătirea mea la Dumnezeul meu.
„O râvnă mare mă pătrunse, Pentru cuvântul Domnului. Toți oamenii poporului Lui Israel s-au purtat rău, Atunci când, legământul Tău, L-au părăsit. Eu am văzut Altarele ce le-ai avut. Pe toate, ei le-au doborât, Iar pe proroci i-au omorât, Cu sabia. Din rândul lor, Rămas-am eu, și-acest popor Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare și pe mine!”
O, Doamne, al meu Dumnezeu, Pe Tine Te înalț, mereu! Numele Tău, neîncetat, De mine fi-va lăudat, Căci mari lucrări ai săvârșit. Planuri mărețe ai urzit Mai dinainte, și-ai vegheat Asupra lor, neîncetat, Înfăptuite ca să fie, La timp și cu credincioșie.
Să spuneți dar, la toți cei cari Sunt slabi de inimă: „Fiți tari! Să n-aveți teamă-n ceasul greu! Iată, al vostru Dumnezeu Vine cu răzbunarea Lui, Să dea răsplată orișicui. El Însuși are să sosească Și are să vă mântuiască.”
De ce-a zis, oare, Israel – De ce-a zis și Iacov la fel – Precum că „Iată, soarta mea, Ascunsă se vădește ea A fi, în fața Domnului, Iar dreptul meu, ‘naintea Lui, Îmi pare că este pierdut Căci cu vederea e trecut”?
El va veni și o răsplată O să îi dea, la fiecare, După ce fel de fapte are. Ai Săi potrivnici au să știe Ce-nseamnă-a Domnului mânie. Ostroavelor le e plătită Plata ce le e cuvenită.
În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.
Iată ceea ce a vestit Domnul, atunci când a vorbit S-audă tot pământul Lui: „Spuneți fiicei Sionului: „Iată, al tău Mântuitor Vine purtat pe-aripi de nor. Iată, cu El se află plata Și-n fața Lui merge răsplata.
Mâinile Mele, răbdător, Mi le-am întins spre un popor Cari răzvrătit s-a arătat Și pe căi rele a umblat, Purtat de gândurile lui, Fără de frica Domnului!
Degeaba n-au să mai muncească Și nu au să mai zămislească Copii, pe care-apoi, în țară, Să-i vadă cum au să le piară, Ci o sămânță vor fi – iată – De Domnul binecuvântată Și împreună vor putea, Cu ai lor fii, de a ședea.
Dar dacă-l înștiințezi, iar el Continuă pe drumul său – Făr’ să se-abată de la rău – Și o să moară, negreșit, Pentru păcatul săvârșit, Nu te vei face vinovat Iar sufletul îți e iertat!
„Ierusalim, Ierusalime – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe-ai mei proroci ți i-am trimis, Însă, mereu, tu i-ai ucis Pe cei ce i-am trimis la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, Precum găina, puii săi? Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,
Pe când, însă, de Israel, El a vorbit, în acest fel: „În toate zilele-nadins, Mâinile Mele s-au întins Spre un norod cari, răzvrătit – Neîncetat – s-a dovedit, Și care este un popor – La vorbă – împotrivitor.”
De-aceea, bucuros, voiesc – Din ce-i al meu – să cheltuiesc, Și mă voi cheltui apoi, Pe mine însumi, pentru voi. Dacă, mai mult, eu vă iubesc, Oare, în schimb, am să primesc Puțină dragoste apoi, Atunci când am să vin, la voi?
În față – noi – la Dumnezeu, Într-adevăr, suntem, mereu, Mireasma care, ne-ndoios, E răspândită de Hristos, Printre cei care, pe pământ, Pe calea mântuirii, sânt Și, totodat’, printre cei care Sunt pe-a pierzaniei cărare:
Mereu, cu ochii ațintiți, Spre Căpetenie, să fiți, Către Desăvârșirea care Credința tuturor o are, Adică la Hristos Iisus, Cari pentru ce-I fusese pus În față – pentru bucurie – A fost în stare ca să vie Aici, și cruce-a suferit, Rușinea a disprețuit Și-acuma, șade, tot mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde chemat a fost să vie, Lângă-al Său scaun de domnie.