Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 48:4 - Biblia în versuri 2014

4 Știind că tu ești împietrit, Că ai grumazul întărit – Ca fierul – și de bună seamă, Îți este fruntea de aramă,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Pentru că știu că ești încăpățânat și tendoanele cefei tale sunt de fier, iar fruntea de bronz,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Pentru că știu că ești încăpățânat și că tendoanele gâtului tău sunt de fier iar fruntea ta este de bronz,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Știam că tu ești împietrit, că grumazul tău este ca un drug de fier și fruntea ta de bronz,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier și că ai o frunte de aramă,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Pentru că știam că ești îndărătnic și grumazul tău este vână de fier și fruntea ta de aramă.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 48:4
27 Mawu Ofanana  

Ei, însă, nu L-au ascultat, Ci – mai departe – s-au purtat Întocmai precum au făcut Părinții lor, la început. N-au ascultat de Dumnezeu, Căci și-au înțepenit, mereu, Grumazul. Astfel, s-a văzut


Grumazul, nu vă-nțepeniți La fel după cum – bine știți – Părinții voști’ că au făcut, Iar ce-au pățit, voi ați văzut. Acum dați mâna Domnului. Veniți la sfânt locașul Lui, Pe care El – precum se știe – Sfințitu-l-a, pentru vecie. Astfel, mânia Lui, apoi, Se va abate de la voi.


După aceste toate dar, Față de Nebucadențar, În urmă, el s-a răsculat, Cu toate că el i-a jurat – Pe Numele lui Dumnezeu – Că îi va fi supus, mereu. Grumazul și l-a-nțepenit Iar inima și-a împietrit Și nu s-a-ntors la Cel pe care, Israelul, drept Domn, Îl are.


Dar când odihnă au avut Din nou, cu toți au început, Legea, de-a nu Îți asculta Și-a face rău în fața Ta. Atuncea, Tu i-ai părăsit Și-ai lor vrăjmași i-au stăpânit. Iarăși, la Tine au strigat, Iar Tu, din nou, i-ai ascultat, Căci îndurare ai vădit, Pentru că iar i-ai izbăvit. De multe ori, poporul Tău Față de Tine-a făcut rău. Dar Tu, mereu, l-ai ajutat.


Capul, să nu vi-l ridicați Atât de sus! Când cuvântați, Din vorbele ce le rostiți, Trufași, să nu vă dovediți!


Să nu fie precum erau Ai lor părinți pe când trăiau, Deci un neam rău ce s-a vădit, Întotdeauna, răzvrătit, Având o inimă slăbită Și de puteri secătuită Și-un duh ce se-arăta mereu, Necredincios lui Dumnezeu!


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Acest popor, am observat, Că este încăpățânat.


Lapte și miere, ne-ncetat, Curge, în țara ce ți-am dat. Acolo du-ți poporul tău. Eu nu voi fi-n mijlocul său – În mijlocul poporului. Nu vreau, ca-n timpul drumului, Să Mă silească să-l lovesc Și astfel să îl nimicesc, Pentru că Mi s-a arătat Cât este de-ncăpățânat.”


Lui Moise: „Bine văd că voi, În fața Mea, v-ați arătat Un neam cari e-ncăpățânat. O clipă doar, de poposesc Eu, între voi, vă prăpădesc. Acuma, să vă aruncați Podoabele ce le purtați Și am să văd Eu, mai apoi, Ce este de făcut, cu voi!”


Atuncea, marele-mpărat A vrut a ști ce s-a-ntâmplat: Din turmele lui Israel – Plin de uimire – află el, Că nici o vită n-a pierit. Dar și acum și-a împietrit Inima sa, și-n țara lui, Opri poporul Domnului.


Un om, care s-a-mpotrivit Mustrărilor, va fi zdrobit.


Să scrii dar, astfel: „Negreșit, Acest popor e răzvrătit. Fii mincinoși se dovedesc, Niște copii cari nu voiesc S-asculte Legea Domnului Și a păzi porunca Lui.


Oameni cu inima vădită Precum că este împietrită! Voi – cei de pe cuprinsul firi, Potrivnici ai neprihănirii – La Mine, seama, să luați Și-al Meu cuvânt să-l ascultați!


„Iată, Domnul oștirilor, Ce-i Dumnezeu în Israel, A cuvântat în acest fel: „Nenorocirile pe care Vi le-am vestit fără-ncetare, Le voi aduce peste voi, În vremurile de apoi. Ierusalimul – negreșit – Are să fie-atunci lovit. Lovite vor mai fi, la fel, Cetățile ce țin de el. Toate, voi le veți fi pățit, Pentru că v-ați înțepenit Grumazul și n-ați ascultat Poruncile ce vi le-am dat.”


Măcar că ploile, menite Pământului, au fost oprite, Iar ploaia cea de primăvară Lipsă a fost din a ta țară, Nepăsătoare ți-ai păstrat Fruntea de curvă, ne-ncetat, Și n-ai vrut a avea rușine!


„Doamne, dar nu văd ochii Tăi, Care e adevărul, oare? Tu îi lovești, fără-ncetare, În timp ce ei – pot ca să zic – Precum că n-au simțit nimic. Tu-i nimicești, fără măsură, Dar ei nu iau învățătură, Ci capătă o-nfățișare Cari, decât stânca, e mai tare Și nu-nțeleg că e mai bine Să se întoarcă iar, la Tine.”


Ei, însă, nu M-au auzit, Ci gâtul și-au înțepenit Și mult mai mult rău au făcut, Decât părinții, la-nceput.


Acești copii, la care Eu Te voi trimite, tot mereu, Nerușinați s-au dovedit, Căci inima și-au împietrit. Când vei ajunge, să le spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu!”


Când duhul i s-a împietrit Și când mândrie a vădit – Căci inima i s-a-ngâmfat – Ajuns-a a fi alungat De la domnie, de îndată, Iar slava lui a fost luată.


Ștefan continuă a zice: „Sunteți, cu toți, tari la cerbice Și, împrejur, nu v-ați tăiat, La inimi și urechi! Ați stat, Întotdeauna, împietriți Și, tot mereu, vă-mpotriviți Duhului Sfânt. Cum ați văzut, Pe-ai voști’ părinți că au făcut, La fel faceți și voi, acum, Pășind mereu, pe al lor drum!


Dar, cu-mpietrirea arătată – În a ta inimă-adunată – Ai să-ți aduni tu, bunăoară, Neîncetat, doar o comoară, Ce este plină de mânie, Pentru-acea zi ce va să vie, În care fi-va arătată Adevărata judecată, Pe care-o face Dumnezeu,


Deci împrejur, să vă tăiați Voi, inima, și să nu stați Cu gâtu-nțepenit mereu,


Pentru că iată, eu am știre Despre-al tău duh de răzvrătire. Cunosc a ta-ncăpățânare Și știu cât este ea de mare. Dacă-mpotriva Domnului – A legii și-a poruncii Lui – Vă răzvrătiți acuma voi – Cât eu încă trăiesc – apoi, Cu-atât mai mult aveți să fiți, După ce mor eu, răzvrătiți!


Unii pe alții, căutați, Necontenit, să vă-ndemnați Cât încă, vremile sunt bune Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune, Pentru ca nici unul din voi Să nu se împietrească-apoi, Prin a păcatului purtare, Care aduce înșelare.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa