Isaia 47:8 - Biblia în versuri 2014

⁸ Ascultă dar, tu ce-a-nvățată, Plăcerilor a fi dedată, Cea care, fără griji, ședeai Și-n a ta inimă ziceai: „Doar eu, nicicând, prea bine știu Că văduvă nu am să fiu, Iar de copii, nici o clipită, Eu nu am ca să fiu lipsită!”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁸ Acum, deci, ascultă aceasta, tu, iubitoare de plăceri, tu, care locuiești în siguranță, care zici în inima ta: «Eu sunt și nu este alta în afară de mine! Nu voi fi văduvă și nu voi ști cum este să-ți pierzi copiii!».

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁸ Dar acum ascultă, tu care ești iubitoare de plăceri și care locuiești într-un climat de pace, gândindu-te: ‘Eu sunt; și nu este alta în afară de mine! Nu voi fi văduvă și nu voi ști cum este să îți pierzi copiii!’

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁸ Acum, ascultă acestea, tu, cea dedată plăcerilor, care ședeai în siguranță și spuneai în inima ta: «Eu sunt și nu este nimeni alta; nu voi rămâne văduvă și nu voi cunoaște sterilitatea!».

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁸ Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă și zici în inima ta: ‘Eu, și numai eu, nu voi fi niciodată văduvă și nu voi fi niciodată lipsită de copii!’

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁸ Acum dar ascultă aceasta, tu cea dedată plăcerilor, care locuiești fără grijă, care zici în inima ta: Eu sunt și nu este alta afară de mine. Nu voi ședea văduvă și nu voi cunoaște pierderea de copii.

Isaia 47:8 Mawu Ofanana

Isaia 14:14

Mă voi sui, triumfător – Apoi – pe vârful norilor, Și am să fiu la fel și eu, Ca Prea Înaltul Dumnezeu!”

Isaia 32:11

Voi, cele care vă vădiți Fără de griji, vă îngroziți! Nepăsătoarelor! Sculați Grabnic acum, și tremurați! De straie, dezbrăcați-vă! Mergeți și dezgoli-ți-vă, Iar coapsele vă-ncingeți voi, Cu hainele de jale-apoi.

Isaia 32:9

„Femei, care vă arătați Fără de grijă, vă sculați De-ndată și în acest ceas, Seama luați la al meu glas! Fiice nepăsătoare-apoi, Luați aminte dar, și voi, Acuma, la al meu cuvânt!

Isaia 45:18

Domnul, care e Făcător Al tuturor cerurilor, Acela care a-ntocmit Pământul și l-a întărit – Nu pentru a-l face-o pustie, Ci locuit voind să fie – În felu-acesta a vorbit: „Doar Eu sunt Domnul, negreșit, Și nu mai este nimenea Care să-Mi fie-asemenea!

Isaia 45:5

Căci Eu sunt Domnul, tot mereu, Și nu este alt Dumnezeu, Pentru că în afara Mea, Nu se mai află nimenea. Eu te-am încins, când nu știai Nimic și nu Mă cunoșteai.

Isaia 45:6

Toate acestea le-am făcut Numai așa precum am vrut, Spre a se ști, din răsărit Și-apoi până la asfințit, Precum că în afara Mea Nu se mai află nimenea, Căci Eu sunt Domnul, tot mereu, Și nu este alt Dumnezeu.

Isaia 47:10

În răutăți te-ai încrezut Și ai zis, mândră: „Nimenea, Nicicând, nu poate-a mă vedea!” Înțelepciunea ce-o vădeai Și cu știința ce-o aveai Te-au amăgit, încât – mereu – Ai zis: „Doar eu și numai eu!”

Ieremia 49:31

„Vă ridicați și-apoi porniți În iureș, ca să năvăliți Peste un neam ce-i liniștit, Căci locuiește fericit Și fără teamă” – Domnul spune – „Neam cari, zăvoare, nu își pune, Pentru că nici porți el nu are, Singur trăind, între hotare.

Ieremia 50:11

„Pentru că voi vă veseleați Necontenit, când jefuiați Tot ceea ce se dovedea Că este moștenirea Mea! Ca o juncană, voi săreați, Mereu, în iarbă! Nechezați Asemeni unor armăsari Ce se vădeau focoși și tari!”

Ieremia 51:53

Chiar dacă Babilonul are Până la ceruri ca să zboare, Chiar dacă cetățuia lui Atinge-naltul cerului Încât în ea nu va putea Ca să pătrundă nimenea, Și-atuncea el va fi lovit, Pentru că am să îi trimit Pustiitorul” – Domnul zice – „Și îl voi face ca să pice…”

Езекиел 16:49

Iată ceea ce am văzut Eu, că Sodoma a făcut, Iată a ei nelegiuire: Era-ngâmfată, peste fire; Trăia-n belșugul ei cel mare, În liniște și nepăsare. Ale ei fiice o urmau Și-asemeni ei, viața-și duceau. Sprijin, n-au dat celui lipsit Și nici celui nenorocit.

Езекиел 28:2

Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.

Езекиел 30:9

Iată că niște soli, apoi, Din partea Mea, trimite-voi. Ei, pe corăbii, vor urca, Pentru că solii vor pleca Spre țara Etiopiei, Să tulbure liniștea ei. În a Egiptului zi, are Să îi apuce-o spaimă mare; Căci lucrurile se-mplinesc, Așa precum vi le vestesc!”

Daniel 11:36

Cel care-i împărat va face, Atunci, numai precum îi place. Se va-nălța și – negreșit – Pe sine se va fi slăvit, Cu mult mai mult decât toți cei Care se cheamă dumnezei. Lucruri neauzite, el Are să spună despre Cel Ce-i Dumnezeul tuturor Și Domn al dumnezeilor. Atunci, el o să propășească, Până când o să se sfârșească Timpul menit pentru mânie, Căci împlinit are să fie Totul, precum s-a stabilit, Exact la timpul potrivit.

Daniel 4:22

Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ.

Daniel 4:27

De-aceea iată, domnul meu, Sfatul pe care ți-l dau eu: Capăt să pui păcatelor, Precum și făr’delegilor Pe care tu le săvârșești! Neprihănit doar, să trăiești! Ai milă de nenorociți, De cei care sunt asupriți Și poate ai să reușești Ca fericirea să-ți lungești!”

Daniel 4:30

Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”

Daniel 4:4

Eu – Nebucadențar – trăiam În liniște și mă aflam La casa mea, în patul meu Și fericit mă aflam eu.

Daniel 5:23

Tu – precum văd – ai cutezat Acuma, de te-i ridicat În contra Celui cari, mereu, E-al cerurilor Dumnezeu. Vasele-aflate-n Casa Lui – Vase-nchinate Domnului – ‘Naintea ta, tu ai cerut A fi aduse și-ai băut Din ele, tu și toți cei cari Sunt slujitorii tăi cei mari, Cu soațele-mpăratului Și țiitoare de-ale lui. Ați băut viu și-ați lăudat Idolii care s-au turnat Din aur, fier, argint și-aramă. Ați lăudat – de bună seamă – Și dumnezei-nchipuiți, Din piatră sau din lemn, ciopliți, Care nu văd, n-aud nimic Și n-au pricepere, vă zic! Nu ai dat slavă Domnului, Cel care are-n mâna Lui Suflarea ta. Căile tale Se află în mâinile Sale!

Daniel 5:30

Însă în noaptea ‘ceea chiar, Ucis căzut-a Belșațar, Cel care fost-a domnitor Al tuturor Haldeilor.

Nahum 1:10

Precum mănunchiul spinilor – Așa vor fi de încâlciți. Când vor fi beți, vor fi-nghițiți De foc, precum este mâncată Miriștea care e uscată.

Nahum 3:4

Din pricina curviilor Și a nelegiuirilor Ce le-a făcut curva cea care Se arăta fermecătoare Și iscusită, căci vindea Neamuri și de-asemenea Popoare, prin a ei curvie Și prin a ei vrăjitorie.

Habacuc 1:7

El e grozav și-nfricoșat Și din el însuși și-a luat Și dreptul și a lui mărire.

Țefania 2:15

Iată cetatea cea știută Drept veselă și încrezută Cari își ținea privirea sus Și cari în inimă și-a spus: „Doar eu, iar în afara mea, Nu se mai află nimenea!” Vai! Cum ajuns-a ca să fie Doar o întindere pustie, Un loc neprimitor, în care Sunt doar culcușuri pentru fiare! Cei care-o văd, trec fluierând, Spre ea, cu mâna, arătând!”

2 Tesaloniceni 2:4

Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu.

Judecători 18:27

Fiii lui Dan au ridicat Ceea ce Mica a lucrat, Au luat preotul pe care, În slujba sa, Mica îl are Și în Lais au năvălit, Peste poporul liniștit Cari în cetate s-a aflat. Nimeni, cu viață, n-a scăpat. Prin ascuțișul sabiei, Cetatea și oamenii ei Au fost trecuți și ars în foc A fost, în urmă, acel loc.

Judecători 18:7

Cei cinci bărbați l-au ascultat Și către Lais au plecat. Ei, un popor, au întâlnit– Acolo – care, liniștit, Trăia fără de nici o teamă, Căci nu era – de bună seamă – Nimenea, împrejurul său, Care să-i fi făcut vreun rău. În felul Sidoniților, Trăia – atunci – acel popor Și se afla adăpostit, Pentru că neamul Sidonit Era departe-n alt ținut. Nici legături nu a avut Cu oamenii din jurul său, Care să-i fi făcut vreun rău.