Isaia 46:2 - Biblia în versuri 20142 S-au prăbușit și au căzut. Povara lor, nu au putut Ca să și-o scape, și-n robie, Ei înșiși au ajuns să fie. Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească2 Se îndoaie, se apleacă împreună; nu pot să salveze povara, ei înșiși mergând în captivitate. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20182 Ele se prăbușesc și se îndoaie împreună. Nu pot să ducă greutatea. Chiar ei personal merg în captivitate. Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20202 S-au răsturnat, s-au prăbușit, nu pot să salveze povara. Sufletele lor sunt duse în captivitate. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu2 Au căzut, s-au prăbușit împreună, nu pot să scape povara; ei înșiși se duc în robie. Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19312 Ele se încovoaie, se pleacă jos împreună: n‐au putut scăpa sarcina și ele înșile sunt duse în prinsoare. Onani mutuwo |
Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie. În miazăzi ea se arată, Spre dobitoace, îndreptată: Printr-un ținut ce-i strâmtorat Și în necazuri înglodat – Pe unde leul viața-și ține, De unde doar leoaica vine, Cu șarpele cel zburător Și cu năpârca-n urma lor – Au să își ducă bogăția, Precum și toată visteria, Pe spatele măgarilor Și pe cel al cămilelor, La un popor cari, ne-ndoios, N-o să le fie de folos.
Va ridica, din locul lor, Oameni și în Egipt apoi, Îi va muta, prinși de război. De-asemenea, vor fi mutate Și chipurile lor turnate, Precum și toți idolii cei Care le sunt lor, dumnezei. Au să mai fie strămutate Vasele scumpe, ce-s lucrate Din aur și argint. Astfel, În pace îl va lăsa el, Vreo câțiva ani, pe cel aflat În miazănoapte, împărat.
Asur, ascultă – negreșit – Ceea ce Domnu-a poruncit În contra ta: „Nu vei avea Urmași cari numele să-ți ia, Căci nimeni nu va fi la voi, Să-ți poarte numele apoi. Din casa celui cari, mereu, Fusese al tău dumnezeu, Voi strânge chipurile toate Care cioplite-s sau turnate. Al tău mormânt va fi săpat, Căci prea ușor, ai fost aflat.”
El a strigat, iarăși, la ei: „Iată că dumnezeii mei – Pe care eu mi i-am făcut – Mi i-ați luat și am văzut Că și pe preot l-ați luat, După ce casa mi-ați prădat. În urmă, ați pornit la drum. Ce-mi mai rămâne mie-acum? Deci încă voi mai cutezați Ca să veniți să mă-ntrebați „Ce ai?” Dar cum ați îndrăznit?”