Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 46:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Iată, se prăbușește Bel. Nebo, apoi, cade și el. Idolii lor, pe vite-s puși; Pe dobitoace sunt aduși; Idolii care îi purtați Care pe vite-i încărcați, Au să ajungă o povară Și vor fi sarcini, bunăoară, Pe spatele bietelor vite Cari, de puteri, vor fi sleite!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Bel se apleacă, Nebo se îndoaie. Idolii lor sunt puși pe animale și pe vite; idolii pe care-i purtați sunt o povară pentru animalele obosite.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Bel se prăbușește, Nebo se îndoaie. Idolii lor sunt puși pe animale care transportă bagaje. Idolii pe care îi transportați sunt o greutate (suplimentară) pentru animalele obosite.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Bel se prăbușește, Nebó este răsturnat; idolii lor sunt pe animale și pe vite; încărcăturile voastre sunt purtate ca o povară de [animalele] trudite.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Bel se prăbușește, Nebo cade; idolii lor sunt puși pe vite și dobitoace; idolii pe care-i purtați voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Bel s‐a plecat, Nebo s‐a încovoiat. Idolii lor sunt pe dobitoace și pe vite. Lucrurile pe care le purtați sunt încărcate, sunt o sarcină pentru dobitocul ostenit.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 46:1
22 Mawu Ofanana  

Pentru puterea lui cea mare Ți-ai pus încrederea-n el oare? Grija, ți-o lași în seama lui?


Iată, în noaptea Paștelui, Eu, prin Egipt, am să pornesc, Pentru că am să îi lovesc Pe cei întâi născuți pe care, Acum, țara aceasta-i are, Oriunde sunt – în orice loc – Fie el om, sau dobitoc. Astfel, atunci – la acea dată – Eu am să fac o judecată, În contra zeilor pe care Țara Egiptului îi are. Va fi după al Meu cuvânt, Pentru că Eu doar, Domnul sânt.


Toți idolii aflați în țară, În ziua ‘ceea, au să piară.


În ziua ‘ceea, nimenea – Nevoie – nu va mai avea De idoli, căci vor fi zvârliți La șobolani și nimiciți Toți idolii cei cunoscuți, Din aur sau argint făcuți. Pradă a liliecilor, Vor fi idolii tuturor;


Mulți călăreți, eu am zărit, Doi câte doi cum au venit.” Apoi, străjerul a luat Cuvântul iar, și a strigat: „Iată acuma, am văzut Că Babilonul a căzut! Toate icoanele-s sfărmate Ș, la pământ sunt aruncate!”


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie. În miazăzi ea se arată, Spre dobitoace, îndreptată: Printr-un ținut ce-i strâmtorat Și în necazuri înglodat – Pe unde leul viața-și ține, De unde doar leoaica vine, Cu șarpele cel zburător Și cu năpârca-n urma lor – Au să își ducă bogăția, Precum și toată visteria, Pe spatele măgarilor Și pe cel al cămilelor, La un popor cari, ne-ndoios, N-o să le fie de folos.


„Vă strângeți și v-apropiați Voi, cei care sunteți scăpați Din țările neamurilor! Vă spun, spre știrea tuturor, Că toți cei care își cioplesc Idolii lor se dovedesc Fără pricepere, căci cheamă Un domn care – de bună seamă – Nu poate ca să-i mântuiască Sau sprijin să le dăruiască.


Idolul astfel făurit, Pe umăr, e apoi purtat Și pe-al său loc e așezat. Rămâne-va în locu-acel, Căci nu se poate mișca el. Oamenii vin în fața lui, Se-nchină-apoi idolului, Strigă la el și, rugător, Îi cer să le dea ajutor. El nu răspunde, iar apoi Nici nu îi scapă din nevoi.


De-aceea, acești dumnezei Sunt precum e o sperietoare De păsări, pusă pe ogoare, Unde sunt castraveți aflați. Ei nu vorbesc și-s așezați În câmp, de către oameni. Ei – Adică idolii acei – Sunt fără viață, nu aleargă, Căci n-au picioare ca să meargă. De-aceea, voi să n-aveți teamă, Pentru că ei – de bună seamă – Nu pot a face rău sau bine.”


„De știre, printre neamuri, dați Și-apoi un steag să înălțați! Vestiți dar, ceea ce vă zic! Nimeni să n-ascundă nimic! Ziceți așa, neîncetat: „Tot Babilonul e luat, Iar Belul este-acoperit De-o grea rușine și zdrobit E Meradocul! Rușinați Sunt ai lui idoli și sfărmați!


Voi pune sabia să plece Și-ale lui ape să le sece, Căci e o țară-a tuturor, A tuturor idolilor, Iar oameni-au înnebunit, Cu ai lor idoli, negreșit.


Pe Bel, în Babilon apoi, Îl pedepsesc și smulge-voi, Din a lui gură, negreșit, Tot ceea ce a înghițit, Iar neamurile, în ăst fel, N-au să se-ngrămădească-n el! Nici zidul Babilonului – Care se află-n jurul lui – Nu va avea, atunci, scăpare, Căci nu va scăpa de surpare!


Vin zile-n care pedepsesc Toți idolii ce se găsesc În Babilon. Atunci când vine Timpul acela, de rușine Are să fie-acoperit Tot Babilonul, negreșit, Iar ai lui oameni au să cadă, În al lui mijloc, morții pradă.


„De-aceea”, zice Domnul, „iată Ce fel de zile se arată: Când timpu-acela va sosi, Pe idoli îi voi pedepsi Și-n țară o să auziți Doar gemetele de răniți.


Va ridica, din locul lor, Oameni și în Egipt apoi, Îi va muta, prinși de război. De-asemenea, vor fi mutate Și chipurile lor turnate, Precum și toți idolii cei Care le sunt lor, dumnezei. Au să mai fie strămutate Vasele scumpe, ce-s lucrate Din aur și argint. Astfel, În pace îl va lăsa el, Vreo câțiva ani, pe cel aflat În miazănoapte, împărat.


Iar Nebucadențar, la ei, Plin de mânie a privit Și-n felu-acesta a vorbit: „Șadrac, Meșac și tu, cel care Ești Abed-Nego, spuneți, oare, Voi înadins ați încălcat Poruncile ce vi le-am dat Și nu vreți să slujiți la cei Care-mi sunt mie dumnezei? De ce, voi nu v-ați închinat Chipului ce l-am înălțat?


Asur, ascultă – negreșit – Ceea ce Domnu-a poruncit În contra ta: „Nu vei avea Urmași cari numele să-ți ia, Căci nimeni nu va fi la voi, Să-ți poarte numele apoi. Din casa celui cari, mereu, Fusese al tău dumnezeu, Voi strânge chipurile toate Care cioplite-s sau turnate. Al tău mormânt va fi săpat, Căci prea ușor, ai fost aflat.”


Eleale, Nebo, Bal-Meon Și Sibma-n urmă. Ei, apoi, Le-au dăruit și nume noi, Cetăților ce le-au zidit.


Dar ei nu fac. Ci omului, Îi pun, pe umeri, sarcini grele. Anevoios de dus sunt ele, Însă cei ce le-au așezat, Cu degetul, n-au încercat, Măcar, din loc, de-a le urni – Nici vorbă de-a le împlini.


În zori de zi, s-au deșteptat Cei din Asdod, și l-au aflat Pe-al lor Dagon, jos – prăbușit Cu fața la pământ – trântit Lângă chivotul Domnului. L-au așezat la locul lui


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa