Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 44:8 - Biblia în versuri 2014

8 Voi, teamă, să nu arătați! De frică, să nu tremurați! Dar oare, Eu nu v-am făcut, Lucrul acest, de cunoscut, Cu multă vreme înainte, Ca să puteți lua aminte? Voi, martori, Îmi sunteți, mereu! Mai este un alt Dumnezeu? Mai este altcineva, încă? Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Nu vă fie frică, nu vă înfiorați! Oare nu v-am vestit și prezis aceste lucruri în trecut? Voi sunteți martorii Mei! Există vreun alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă! Eu nu cunosc vreuna“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Nu vă temeți și nu vă panicați! Oare nu v-am anunțat și nu v-am prezis aceste lucruri în trecut? Voi sunteți martorii Mei! Există vreun alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă! Eu nu cunosc nici măcar una.»

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Nu te-am făcut eu să auzi de demult și nu ți-am făcut cunoscut? Voi sunteți martorii mei. Oare este vreun Dumnezeu în afară de mine sau vreo stâncă pe care eu să nu o știu?”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Nu vă temeți și nu tremurați, căci nu ți-am vestit și nu ți-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteți martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Nu te teme nici nu te înspăimânta! Oare nu te‐am înștiințat eu de atunci și n‐am spus? Și voi sunteți martorii mei. Este oare alt Dumnezeu afară de mine? Da, nu este nicio Stâncă: eu nu cunosc niciuna.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 44:8
55 Mawu Ofanana  

Sunt Dumnezeul Cel pe care, Isac, al tău părinte-l are. Să nu te temi să te așez’ La Egipteni, căci Eu veghez, Și-un mare neam am să te fac Eu, Dumnezeul lui Isac!


Mâna ta dreaptă!” El n-a vrut, Spunându-i: „Fiule-am știut Cum că Manase e acel Care-i mai mare. Însă el – Decât frate-său – o să fie Mai mic. În vremea ce-o să vie, Ei fi-vor cete de popoare – Cel mic, însă, va fi mai mare.”


Cine mai este, Dumnezeu, Afară doar de Domnul meu? Mai este, oare, cineva Care-i asemeni Lui, cumva? Mai e vreo Stâncă oare-aflată, Precum al nostru Domn Se-arată?


„Așa vorbește Cir, cel care, În Persia, este mai mare: „Al cerurilor Dumnezeu, Putere-a dat brațului meu, Căci țările de pe pământ În mâna mea, acuma, sânt. Iată că Domnul a venit La mine și mi-a poruncit, Grabnic, o casă să-I zidesc. Vrea, casa, să o construiesc În Iuda, în cetatea care, Ierusalim, drept nume, are.


Eu, de rușine, n-am putut, O oaste ca să fi cerut De la-mpărat, ca să ne fie Drept pavăză-n călătorie, Căci împăratului, chiar eu I-am spus: „Mâna lui Dumnezeu Îl ocrotește pe cel care Îl caută fără-ncetare, Însă mânia Lui lovește În cel care Îl părăsește.


Căci cine, Doamne, e mereu – Afar’ de Tine – Dumnezeu? Afar’ de Tine, cine încă S-a dovedit că este stâncă?


Iată căci cu puteri sunt eu, Încins de Domnul Dumnezeu Cari cu povețe mă îndreaptă Pe calea care este dreaptă.


Numai Tu Doamne Te vădești Nemărginit și săvârșești Mari lucruri, pentru că mereu, Doar Tu ești singur Dumnezeu.


De Cel care este, mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Tu ai uitat și n-ai voit – Nicicând – să îți fi amintit De Stânca ta, nespus de tare, Cari îți era loc de scăpare. Tocmai de-aceea, ți-ai sădit Răsaduri care ți-au priit Și care ție îți plăceau. Butuci care străini erau, Tu i-ai adus și i-ai sădit.


A voastră-ncredere să fie În Dumnezeu, pe veșnicie, Căci El este nemuritor Și-i Stâncă a veacurilor.


Voi însă, ca la sărbătoare, O să cântați și-o să vă fie Sufletul plin de veselie, Precum e cel ce s-a vădit, De cânt de flaut, însoțit, Mergând spre muntele pe care Al nostru Dumnezeu îl are, Mergând voios către Acel Cari Stâncă-i pentru Israel.


Ne spuneți dar, ca să se știe, Ceea ce va urma să fie, Să știm că dumnezei sunteți. Faceți ceva, după cum vreți – Ori bun ori rău – ca să putem Și noi, ceva, ca să vedem.


„Ceea ce-ntâi a fost vestit, Iată că s-a și împlinit. De-aceea, vreau ca pentru voi, Să vestesc alte lucruri noi. Vi le voi spune dinainte, Ca astfel să luați aminte, Pentru că vi le-am arătat, Până când nu s-au întâmplat.


Domnul a zis: „Eu v-am luat, Ca martori să Îmi fiți, mereu, La fel precum e Robul meu Care, ales a fost de Mine, Ca să cunoașteți totul bine, Să credeți ceea ce-am vorbit Și să-nțelegeți, negreșit, Că Eu sunt. Înaintea Mea, Făcut n-a mai fost nimenea Drept Dumnezeu, iar după Mine, Nici un alt Dumnezeu nu vine.


Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!


Eu sunt Cel care am vestit, Eu sunt Cel care-a mântuit. Tot Eu am prorocit apoi. Străin, Eu nu sunt printre voi. Martori ai Mei sunteți, mereu, Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.


Vă adunați neamurilor, Precum și voi, popoarelor! Care din ele s-a văzut În stare de a fi știut Toate aceste lucruri noi, Ca să ni le vestească-apoi? Cine ar fi putut să vie, Să facă-ntâia prorocie? S-aducă martori, să vorbească, Dreptatea să își dovedească Astfel, în fața tuturor, Iar oamenii, la rândul lor, Să spună: „E adevărat!”.


Acela care te-a făcut, Acela cari te-a întocmit, Acela cari te-a întărit, Pe care sprijin l-ai avut – Din clipa-n care te-ai născut – A cuvântat în acest fel: „Să nu se teamă Israel! Lui Iacov, robul Meu, îi zic, Să nu se teamă de nimic! Pe Israel, Eu l-am ales Și dintre neamuri l-am cules.


Așa a zis Domnul pe care Israel, Împărat, Îl are, Precum și Răscumpărător Și-apoi Domn al oștirilor: „Eu sunt Întâiul, tot mereu, Iar Cel din urmă sunt tot Eu. Singurul Dumnezeu, Eu sânt Nu mai sunt alții, pe pământ.


Eu, în ascuns, n-am cuvântat, Nici într-un loc întunecat. Eu nu am zis celor pe care, Iacov urmași în lume-i are, „Veniți la Mine, cu toți dar, Și căutați-Mă-n zadar!” Eu – Domnul – spun neîncetat, Doar ce e drept și-adevărat.”


„De lucrurile petrecute În vremile de mult trecute, Voi să vă amintiți, mereu. Eu singur, doar, sunt Dumnezeu. Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea.


De multă vreme – la-nceput – Mari prorocii Eu am făcut. Din gura Mea, ele-au ieșit Și-ndată, s-au și împlinit. Tot ce-am vestit s-a și făcut, Pentru că Eu așa am vrut.


Din vremea veche ți-am vestit Aceste lucruri, negreșit. Te-am înștiințat de mai ‘nainte, Pentru ca tu să iei aminte – Când împlinite vor fi ele – Iar despre lucrurile-acele Să nu poți spune: „Am văzut Că al meu idol le-a făcut, Căci cel care le-a poruncit E tocmai chipul meu cioplit Și toate-acum s-au întâmplat, Cum vrut-a chipul meu turnat!”


Teamă de Tine, cine n-are, Când Tu ești Împăratul lor, Al tuturor neamurilor? De Tine doar – de bună seamă – Trebuie toți ca să se teamă, Căci dintre oamenii deștepți, Dintre ai lumii înțelepți, Nu se găsește nimenea Care să-Ți fie-asemenea.


Dar e în cer un Dumnezeu, La care nu-i nimic ascuns Și nu-i nimic de nepătruns. El îți va face cunoscut Visul pe care l-ai avut. De-aceea-ți zic: Ia seama dar Și-ascultă, Nebucadențar, Căci Dumnezeu ți-arată ție, Ce fel de vremuri au să vie. Iată acum, ce ai visat, În patul tău când te-ai aflat:


În urmă, către Daniel, El glăsuit-a în ăst fel: „Cu-adevărat, văzut-am eu Cum că al vostru Dumnezeu E Domnul dumnezeilor Și Domnul împăraților, Căci El doar ți-a descoperit Taina de care mi-ai vorbit!”


De-aceea, trebuie să știi Că izgonit tu ai să fii, Din mijlocul oamenilor. Vei sta alături fiarelor, Iar hrana ta are să fie Doar iarba verde, din câmpie, Căci îți vor da iarbă apoi, Așa precum se dă la boi. De roua cerului, udat Ai să fii tu, neîncetat, Și șapte vremi – ia seama bine – Au să se scurgă peste tine, Până când tu vei fi putut Ajunge să fi priceput Că Cel Prea-Nalt Se dovedește A fi cel care stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor Și că necontenit va face, Cu ele, după cum Îi place, Punând, în fruntea lor, să stea, Pe-acela pe care îl vrea.


Află că Dumnezeul meu – Căruia Îi slujesc mereu – Pe al Său înger l-a trimis Și leilor gura le-a-nchis. Iată că ei nu au putut, Nimic ca să îmi fi făcut, Căci față de-al meu Dumnezeu, Nevinovat mă aflu eu. Nevinovat – cum știi prea bine – Mă aflu și față de tine, Căci nici un rău n-am săvârșit Să merit să fiu pedepsit!”


Veți ști atunci, că Eu sunt Cel Din mijlocul lui Israel! Veți ști atunci, precum că Eu Sunt al vost’ Domn și Dumnezeu! Veți ști că în afara Mea, Nu se mai află nimenea Și n-am să-ngădui, de ocară, Al Meu popor s-ajungă iară.


N-a fost nici cerul, nici pământul, Ci, la-nceput, a fost Cuvântul. Acest Cuvânt a fost, mereu, Alăturea cu Dumnezeu; Și Dumnezeu, deci, chiar Prea Sfântul, S-a dovedit a fi Cuvântul.


Eu și cu Tatăl, una sânt!”


Atunci, a zis Domnul Hristos: „Puneți, pe oameni, să stea jos!” O iarbă, deasă, învelea, Acel tăpșan. Gloata ședea, Pe jos, precum i se spusese. Mulțimea care se strânsese Și-nfometată-atunci era, Cinci mii de inși – cam – număra.


Putere, veți primi apoi, Când Duhul Sfânt o să coboare, Din ceruri, peste fiecare, Și-n felu-acesta, întăriți, Martorii Mei, aveți să fiți, Aici, chiar unde ne găsim – Adică în Ierusalim – Precum și în toată Iudeea, Samaria, iar – după-aceea – Pe-ntinderea pământului, Până la marginile lui.”


„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.


Pentru că iată, stânca lor – Adică, a vrăjmașilor – Nu este ca Stânca pe care Poporul nost’, acum, o are. Vrăjmașii noștri n-au putință Să judece-n astă privință.


Să știți că singur Dumnezeu, Sunt Eu și Eu voi fi, mereu! Nu este – înțelegeți bine! – Alt dumnezeu, afar’ de Mine! Doar Eu dau viață tuturor, Și Eu sunt Cel care omor. Tot Eu sunt Cel care rănesc, Dar și Cel cari tămăduiesc. Nu poate scoate nimenea, Pe cineva, din mâna Mea!


El este Stânca întărită. Lucrarea Sa-i desăvârșită. Drepte sunt căile pe care Al nostru Dumnezeu le are. Întotdeauna – ne-ndoios – Domnul se-arată credincios, Iar nedreptatea nu trăiește În Dumnezeu. El se vădește A fi, mereu, drept și curat.


La toate-ai fost martor, mereu, Ca tu să știi că Dumnezeu E Domnul și-n afara Lui, Alt dumnezeu, pe lume, nu-i.


Să știi – și-n inimă să-ți pui – Că în afara Domnului, Alți dumnezei – în cer – nu sânt; Și nici aici jos – pe pământ – Căci numai El este, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu.


„Acuma dar, dragii mei frați – Când ne aflăm înconjurați De-un nor de martori – să-ncercăm, Ca orice piedică s-o dăm Deoparte, să ne smulgem noi, Din mreaja de păcat și-apoi, Să alergăm, cu stăruință – Cu o puternică credință – În alergarea cea pe care, O are-n față fiecare.


Căci viața – daru-acesta sfânt – Acuma, fost-a arătată, Iar noi, care-am văzut-o, iată Că despre ea, mărturisim Și, tuturora, vă vestim De viața veșnică, aflată, La Tatăl – nouă – arătată;


Nimeni nu este, pe pământ La fel cu e Domnul, de sfânt. Alt Dumnezeu – la fel ca Tine – N-a fost și nu va fi, știu bine. Nu-i stâncă, precum e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa