Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 43:1 - Biblia în versuri 2014

1 Iacov, acuma, ia aminte, La ale Domnului cuvinte! Și tu Israele, la fel, Să iei aminte la Acel Care pe tine te-a-ntocmit! Ascultă dar, ce-a glăsuit: „Aminte ia, căci Eu îți zic Să nu ai teamă de nimic, Pentru că Eu te izbăvesc! Te chem pe nume, când vorbesc, Fiindcă te vădești al Meu.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Dar acum, așa vorbește Domnul, El, Care te-a creat, Iacov; El, Care te-a întocmit, Israel: „Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume, ești al Meu.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Dar acum, Iacov, ascultă-L pe Iahve care te-a creat. Israel, Cel care te-a modelat, (îți) vorbește astfel: «Nu te teme; pentru că Eu te-am răscumpărat. Te-am chemat pe nume; și ești al Meu.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Acum, așa vorbește Domnul, cel care te-a creat, Iacób, cel care te-a plăsmuit, Israél: „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu ești tu.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Acum, așa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și acum, așa zice Domnul, cel ce te‐a făcut, Iacove, și cel ce te‐a întocmit, Israele: Nu te teme: căci eu te‐am răscumpărat, te‐am chemat pe nume; al meu ești.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 43:1
49 Mawu Ofanana  

De-acum, ești „Israel” numit. Numele-acesta, l-ai primit Când tu, cu Domnul, ai luptat, Cu oamenii, și-ai câștigat! Iată ce nume ți-am dat eu: „Cel ce-a luptat cu Dumnezeu.”


Să știți că Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. El ne-a făcut. Suntem ai Lui: Turma pășunii Domnului.


Lucrul acesta să se scrie, Pentru cei care au să vie, Iar cei care se nasc mereu, Să-l laude pe Dumnezeu!


Prin îndurarea Ta vădită, Poporul l-ai călăuzit Și astfel, Tu l-ai izbăvit. Puterea Ta-l poartă pe-o cale Spre-un loc ce-i al sfințeniei Tale, Pe cari, anume, l-ai gătit.


Cu toți vor fi înspăimântați – De teamă, fi-vor apucați. Văzându-Ți măreția Ta, Muți – ca o piatră – ei vor sta, Până va trece-al Tău popor, Pe care, Tu, biruitor, Ție Ți l-ai răscumpărat.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Voi face precum ai dorit, Ca tu să crezi cu-adevărat Că trecere ai căpătat În fața Mea și că, anume, Pe tine te cunosc pe nume!”


Când ramurile-i sunt uscate Rupte-s și focului sunt date. Femeile au să le-adune Și-apoi, pe foc, au a le pune. Acest popor a dovedit Că de pricepere-i lipsit. De-aceea, rău nu I-a părut, De el, Celui ce l-a făcut. De-aceea, nu i-a arătat Milă și nici nu l-a iertat.


N-ai teamă, fii încrezător Tu, cel care te dovedești Că al lui Iacov vierme ești Și rămășița cea pe care Neamul lui Israel o are, Căci Eu îți sunt sprijinitor Și Eu îți vin în ajutor. Mântuitorul tău e Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


„Iată, Eu – Domnul – te-am luat, Pentru că Tu ești Cel chemat Și rânduit ca mântuire S-aduci pentru întreaga fire. De mână, am să Te iau Eu Și am să Te păzesc mereu, Căci Te voi pune legământ, Pentru popor, pe-acest pământ. Lumină ești, neamurilor,


Pe care l-am alcătuit Ca laude să-Mi fi vestit.”


De-aceea, iată că îți zic, Să nu ai teamă de nimic, Căci lângă tine voi sta Eu Și te voi ocroti, mereu. Din răsărit, aduce-voi Întregul tău neam, înapoi. Am să te strâng, precum am spus, Din părțile de la apus.


Pe-aceia cari, Numele Meu Îl poartă, să-i aduci, căci Eu Sunt Cel care i-am întocmit Și spre-a Mea slavă i-am menit. Adă-i pe cei ce i-am făcut Așa după cum Eu am vrut.”


Acela care te-a făcut, Acela cari te-a întocmit, Acela cari te-a întărit, Pe care sprijin l-ai avut – Din clipa-n care te-ai născut – A cuvântat în acest fel: „Să nu se teamă Israel! Lui Iacov, robul Meu, îi zic, Să nu se teamă de nimic! Pe Israel, Eu l-am ales Și dintre neamuri l-am cules.


Așa vorbește Domnul Sfânt, Al lui Israel Făcător: „Vrea cineva, de viitor, Să mă întrebe? Vrea, cumva, Să-Mi poruncească cineva – Acuma – pentru toți acei Cari se vădesc copii ai Mei, Sau pentru lucrurile-acele, Făcute de mâinile Mele?


Iată că Domnul a vorbit, Căci Răscumpărător ți-e El Și Sfânt îi e, lui Israel: „Sunt al tău Domn și Dumnezeu! Te-nvăț ce-i de folos, mereu, Căci Eu doar te călăuzesc Pe calea ce ți-o pregătesc. Ți-arăt pe unde să te duci, Pe unde trebuie s-apuci!


Grabnic, din Babilon, ieșiți! Iute, de la Haldei, fugiți! Apoi, din trâmbițe sunați Și tuturor de veste dați, Pe fața-ntregului pământ. Spuneți la toți: „Domnul Cel Sfânt, De al său rob, S-a îndurat! Pe Iacov, l-a răscumpărat!


„Mă ascultați ostroavelor, Precum și voi, popoarelor Ce vă aflați în depărtare! Aflați că Domnul e Cel care, Din sânul mamei, M-a chemat Și-atuncea când M-am arătat Din al ei pântec, M-a numit.


Voi da asupritorilor, Să își mănânce carnea lor, Iar mustul care, în beție, Are să-i poarte, o să fie Chiar al lor sânge. Că sunt Eu, Adevăratul Dumnezeu, Toți au să știe. Vor vedea, Cât e de mare slava Mea. Vor ști că-ți sunt Mântuitor, Precum și Răscumpărător, Că sunt Puternicul pe care, Neamul lui Iacov, doar, Îl are.”


Încât să-L uiți pe Domnul care A-ntemeiat pământ și mare, Care – pe tine – te-a făcut Și cerurile le-a țesut? De ce să tremuri, îngrozit, În fața celui dovedit Că umblă să te asuprească, Voind ca să te nimicească? Unde-i mânia cea pe care, Asupritorul tău o are?


Dărâmăturilor, strigați, Căci în Ierusalim v-aflați, Iar Domnul e îndurător Și mângâie al Său popor. Iar tu, Ierusalime, iată, Vei fi răscumpărat, de-ndată.


Atuncea, ei vor fi chemați „Popor sfânt și Răscumpărați Ai Domnului”; ție-ți vor pune Un nume nou și îți vor spune Că ești „Cetatea căutată, Nepărăsită niciodată”.”


Însă cu toate-acestea, iată, Tu Doamne ești al nostru Tată. Căci Avraam nu ne-a știut, Israel nu ne-a cunoscut. Tu Doamne, numai, Te vădești Precum că al nost’ Tată ești, Căci Tu ești Cel care ne știe Din veșnicie-n veșnicie. Știut ești, de către popor, Fiind „Al nost’ Mântuitor”.


Când în necaz ei s-au găsit, În ajutor El le-a sărit, Iar Îngerul care-i aflat În fața Lui, neîncetat, Venit-a și i-a mântuit. Din dragoste, El a venit Apoi, și i-a răscumpărat, Căci din vechime i-a purtat.


„Din depărtare, Domnul – iată – În a mea față, Se arată Și zice astfel: „Pentru că, Cu o iubire veșnică Eu te iubesc, tu vei avea Parte de bunătatea Mea!


„Dar, oare, nu ai auzit Când oamenii au glăsuit În acest fel: „Cu-adevărat, Două familii a lăsat Domnul, după ce le-a ales Și dintre neamuri le-a cules?” Oameni-aceștia dovedesc Că foarte mult disprețuiesc Poporul Meu. În ochii lor, Ei nici măcar nu-s un popor.”


Atunci doar, lepăda-voi Eu, Pe Iacov și pe robul Meu – Pe David – și nu voi avea Grijă, ca înaintea Mea, Sămânța lor mereu să fie, Pe scaunul cel de domnie Ce-i al stăpânitorilor Puși peste-al lui Avram popor, Peste al lui Isac și apoi Peste-al lui Iacov. Înapoi, I-aduc pe cei ce se vădesc Prinși de război și-i izbăvesc. În acest fel, de mila Mea, Parte – mereu – ei vor avea!”


Însă al lor Răzbunător – Numit Domn al oștirilor – Este puternic și-o să vină Să apere a lor pricină. El are să aducă iară, Vremea odihnei, peste țară, Iar cei în Babilon aflați Vor tremura, înspăimântați.”


În ziua-n care Te-am chemat, De mine Te-ai apropiat Și-ai zis în ăst fel: „Nu te teme!”


Atuncea când Eu am trecut Pe lângă tine, am văzut Că îți venise vremea-n care, Fiorul dragostei apare. Eu, peste tine, mi-am întins Haina și astfel te-am cuprins Cu poala ei. Te-am învelit Cu ea și ți-am acoperit Întreaga-ți goliciune-ndat’. Apoi, credință ți-am jurat Și am făcut un legământ, Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt – „Prin care Mie, Mi te-ai dat!


Apoi mi-a zis: „De bună seamă, Om prea iubit, să nu ai teamă! Frică, nu trebuie să-ți fie, Chiar de nimica! Pace ție!” Pe când el astfel îmi vorbea, A revenit puterea mea Și-n felu-acesta am zis eu: „Acum vorbește, domnul meu, Pentru că iată, am simțit, Puterea că mi-a revenit.”


Astă treime, la un loc O strâng și-o curățesc prin foc, Asemenea aurului, Precum și a argintului. Ea va chema Numele Meu Și-o să asculte ce spun Eu. Eu le voi zice, tuturor: „Acesta e al Meu popor!”, Iar ei vor zice, tot mereu, „Domnul ne este Dumnezeu!”


„Iată că oamenii acei Se dovedesc a fi ai Mei. Ei au să-Mi fie – bunăoară – La fel precum e o comoară, În ziua ‘ceea cari anume Am pregătit-o pentru lume. Milă, de ei, voi avea Eu, Așa cum milă, tot mereu, Părintele îi dăruiește Fiului său, cari îl slujește.


Mai multe zile – soarele; Nu s-au văzut nici stelele. Furtuna s-a-ntețit mai tare, Încât, nădejdea de scăpare, Toți am pierdut-o. N-am mâncat,


Deci, liniștiți-vă, căci eu Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu, Și totul fi-va împlinit Așa precum El a vorbit.


Lucrarea Lui, suntem chiar noi Și, în Hristos, am fost zidiți, Ca să fim, astfel, pregătiți Pentru acele fapte bune, Pe cari, în față, ni le pune, Mai dinainte, Dumnezeu, Ca-n ele, să umblăm, mereu.


S-a îngrășat, în acest fel – Atunci – poporul Israel Și din picior, a azvârlit; – Te-ai îngrășat și te-ai lățit! – A săvârșit un lucru rău: Pe Domnul – Ziditorul său – Poporu-atunci L-a părăsit Și astfel, a nesocotit Chiar Stânca mântuirii sale.


Purtarea ta a arătat Cum, pe-al tău Domn, Îl răsplătești, Popor nechibzuit ce ești! Popor lipsit de-nțelepciune! Oare nu El ți-e Tată? Spune! Oare nu El, cu-a Sa știință, A întocmit a ta ființă?!


Pentru că partea Domnului Este acest popor al Lui. Din Iacov, este neamu-acel, Pe care-l moștenește El.


Dar totuși, temelia tare, Pe care Dumnezeu o are, Nezguduită se arată, Purtând astă pecete dreaptă: „Domnu-i cunoaște pe ai Lui”, Și-apoi, „Numele Domnului, Dacă-I, de cineva, rostit, Omul acela, negreșit, Departe, trebuie să știe, De făr’delegi, ca să se ție!”


Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.


Un cântec nou, cu toți cântau, Și-n cântec, astfel glăsuiau: „Tu singur doar, ai fost găsit, Cartea s-o iei, și-nvrednicit Să rupi pecețile pe care, Aceasta, peste ea, le are; Căci Tu ai fost înjunghiat Și astfel, ai răscumpărat, Cu al Tău sânge – cu mult greu – Mulți oameni, pentru Dumnezeu, Căci, către El, aveau să vie, Din orișicare seminție, Din orișicare limbă-anume, Din orișice norod, din lume.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa