Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 42:3 - Biblia în versuri 2014

3 În drumul Său, atuncea când, O trestie, o să găsească, De-i frântă, nu o s-o zdrobească. De-un muc ce arde, nu Se-atinge, Pentru că El nu îl va stinge, Ci va vesti o judecată, Pe adevăr întemeiată.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Nu va rupe trestia zdrobită și nu va stinge fitilul de la candelă care încă mai fumegă, ci va proclama dreptatea cu credincioșie.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Nu va rupe trestia strivită și nu va stinge fitilul care încă mai fumegă; ci va promova dreptatea în mod consecvent.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Trestia frântă nu o va rupe și fitilul fumegând nu-l va stinge. El va aduce dreptatea cu fidelitate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Nu va sfărâma trestia zdrobită și nu va stinge mucul care fumegă. Va răspândi judecata după adevăr.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 42:3
34 Mawu Ofanana  

De Domnul sunt tămăduite Acele inimi ce-s zdrobite, Căci El e-Acela care poate Să vindece rănile toate.


Iar răului ce mi-l dorește Vrăjmașul meu, are să cadă Al meu asupritor drept pradă. Doamne-n credincioșia Ta, Zdrobește-i grabnic, nu mai sta!


Cândva, va fi o judecată, Iar cei cu inima curată, Drept bună, au să o găsească.


În fața Domnului, strigați, Pentru că vine Cel Prea Sfânt, Să judece acest pământ! După credincioșia Lui, Popoarele pământului, Atuncea fi-vor judecate, Căci Domnul face-va dreptate.


În fața Domnului Cel Sfânt, Cari judecă acest pământ! Atuncea, cu nepărtinire, Va judeca întreaga fire. Va judeca, după dreptate, Popoarele-n lume aflate.


El are-a fi Judecător Al tuturor neamurilor. Va hotărî sorții pe care Îi vor avea multe popoare, Și-n felu-acesta, va fi pace. Din săbii, pluguri, își vor face; Iar fierul sulițelor are Să se prefacă în cosoare. Nici un popor nu va avea De gând, să scoată sabia, În contra altuia apoi, Căci nimeni nu va vrea război.


El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”


El n-o să strige, niciodat’, Și nici nu-Și va fi ridicat, Glasul, pe ulițe mergând.


Aceia cari – de bună seamă – De Domnul știu ca să se teamă, Asculte glasul Robului Venit din partea Domnului! Cel cari în beznă-a rătăcit, Căci de lumină-a fost lipsit, Să vină-n fața Domnului – Cu-ncredere-n Numele Lui – Și să se bizuie, mereu, Numai pe Domnul Dumnezeu!


„Iată că Domnul este Cel Care, o limbă iscusită, Mi-a dat, căci ea a fost menită Să-nvioreze pe cel care E doborât de întristare. În fiecare dimineață, Urechii Mele îi dă viață, Atent astfel, să pot a sta – Mereu – și să pot asculta, Așa precum fac și cei mici, Cari se vădesc doar ucenici.


„Dar Cine e Acesta, care, În haine roșii, lucitoare – Dinspre Edom și Boțra – vine, Plin de putere, către tine?” „Eu sunt Cel care a vorbit, Sunt Cel care-a făgăduit Că va aduce mântuirea! La Mine este izbăvirea!”


Iată că tot ce ați văzut, De către Mine s-a făcut, Căci toate-au căpătat ființă Numai după a Mea dorință. Spre cel ce suferă, voiesc – În vremea ‘ceea – să privesc Și spre cel care s-a vădit Că are sufletul mâhnit Știind ca de cuvântul Meu Teamă să aibă, tot mereu.


Domnia Lui are să crească, Mereu, și are să-nflorească. Cu pace fără de sfârșit, Are să fie întărit Jilțul lui David, de domnie, Precum și-a lui împărăție, Pentru că fi-va sprijinită Prin judecată și-ntărită Printr-o neprihănire vie Care va ține pe vecie. Lucrul acesta, negreșit, Are să fie împlinit De râvna Celui cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.


Voi răcori sufletul care E chinuit de sete mare, Iar sufletul înfometat Are să fie săturat.” –


Atunci, oaia pierdută, iată, De Mine fi-va căutată. Le strâng pe cele rătăcite Și leg rana celei rănite. Pe cele slabe, dintre oi, Am să le întăresc apoi. Pe cele care se vădesc Grase și tari, Eu le păzesc Ca să rămână în putere Și-am să le pasc, precum se cere.”


Voi suferi mânia Lui, Căci împotriva Domnului Iată că am păcătuit. De El, voi fi eu, sprijinit, Căci – după cum se va vedea – Va apăra pricina mea. El este Cel cari o să vină Și mă va scoate la lumină. Voi sta în fața Domnului Și voi privi dreptatea Lui.


Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!


O trestie afla-se-va, Cari este ruptă, n-o va frânge. Fitilul fumegând, nu-l stinge, Ci face tot ce trebuiește, Pân’ judecata biruiește;


Apoi, pe Toma, l-a chemat Și, mâinile, i-a arătat, Zicând: „În palme, să-Mi privești! Cu degetul, să pipăiești, Ca să simți urma cuiului! Adă-ți dar mâna, să o pui În coasta Mea și, credincios, Fii Tomo, nu necredincios!”


Așadar, să-nțelegeți bine: Nimic nu fac Eu, de la Mine, Ci judec cum am auzit. Și iată, dreaptă, s-a vădit Că este a Mea judecată, Fiindcă nu cat, niciodată, Să Îmi fac voia – cum am zis – Ci-a Tatălui, cari M-a trimis.”


Apoi – la fel ca într-un vis – Mi-a apărut cerul deschis Și un cal alb, eu am zărit. Acela cari l-a călărit, „Cel credincios” este chemat, Precum și „Cel adevărat”. De El, sunt toate, judecate, Căci El se luptă cu dreptate.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa