Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 4:3 - Biblia în versuri 2014

3 Cel ce-n Sion va fi aflat Sau în Ierusalim lăsat, Are a se numi drept „sfânt”, Printre toți cei de pe pământ.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Oricine este lăsat în Sion și rămâne în Ierusalim, toți cei înscriși ca fiind vii în Ierusalim, vor fi numiți sfinți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Oricine va fi lăsat în Sion și va rămâne în Ierusalim – adică toți aceia care vor fi înscriși ca fiind vii în Ierusalim –, vor fi numiți sfinți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Cel care va rămâne în Sión și cel care va fi lăsat în Ierusalím se vor numi sfinți, oricine va fi scris spre viață în Ierusalím.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și va fi așa: cel ce va rămâne în Sion și cel lăsat în Ierusalim, se va numi sfânt, adică fiecare ce este scris printre cei vii în Ierusalim:

Onani mutuwo Koperani




Isaia 4:3
33 Mawu Ofanana  

Din cartea vieții, șterși să fie, Iar Dumnezeu să nu-i mai scrie Cu oamenii cari sunt vădiți Precum că sunt neprihăniți!


Domnul a numărat popoare Și scris-a despre fiecare: „Toate acestea, e știut Că în Sion doar, s-au născut”.


Sionul fi-va mântuit Prin judecată, iar acel Care se va întoarce-n el, La Dumnezeu va fi primit Și prin dreptate mântuit.


Când acea zi are să vie, Domnul oștirii o să fie Ca o cunună minunată, Ca o podoabă nestemată, Pentru cei cari sunt rămășiță Din a poporului Său viță.


O cale o să se croiască, Acolo, și-o să se numească Drept „Calea sfântă”. Nimenea Nu va putea trece pe ea, Dacă cumva e necurat, Căci acest drum s-a arătat Pentru cei sfinți. Aceia care Vor apuca astă cărare, Chiar dacă minte nu vădesc, Totuși, ei nu se rătăcesc.


Iacove, voi să M-ascultați! De-asemenea, seama luați Și voi cari sunteți rămășiță Din a lui Israel mlădiță! Ascultați voi, acei pe care Purtatu-v-am Eu în spinare – De când pe lume sunteți voi – Și pe-al Meu umăr, mai apoi, Necontenit, loc ați avut, Din clipa-n care v-ați născut:


„Sionule, trezește-te Și-apoi împodobește-te! Cetate sfântă, minunată – Ce ești Ierusalim chemată – Ia-ți haina cea strălucitoare Și straiul cel de sărbătoare! Căci nici un om ce-i necurat Sau nu e împrejur tăiat, În tine, nu va mai putea – De-acum – să intre și să stea.


Dacă se va-ntâmpla, cumva, Că mai rămâne cineva, Dintre locuitorii ei – Și-a zecea parte vor fi ei, Din rândul celor cari erau În țară și o locuiau – Și-aceștia fi-vor nimiciți, Fiind – de moarte – înghițiți. Dar după cum este păstrat Butucul, când este tăiat Un terebint sau un stejar, Poporul se va naște iar, Căci o sămânță sfântă are, Din rădăcină, a răsare.”


În neamul tău, vor fi găsiți Doar oamenii neprihăniți. Stăpâni, în țară, au să fie Oameni-acești, pentru vecie, Ca o odraslă pregătită, Care de Mine-a fost sădită, În slujbă să Îmi fie ea, Necontenit, spre slava Mea.


Atuncea, ei vor fi chemați „Popor sfânt și Răscumpărați Ai Domnului”; ție-ți vor pune Un nume nou și îți vor spune Că ești „Cetatea căutată, Nepărăsită niciodată”.”


„Iată că brațul Meu cel tare Va fi-mpotriva celor care, Minciuni doar, știu să prorocească Și știu ca să împărtășească Numai vedenii născocite, Ce sunt înșelăciuni vădite. Ei nu vor rămânea, mereu, Cu cei cari sunt popor al Meu. Ei n-au să fie scriși, astfel, În cărțile lui Israel Și n-au să intre-n țara lui, Cu oamenii poporului. În acest fel, veți ști că Eu Sunt Domn precum și Dumnezeu.


Aceasta-i legea arătată, Ce pentru Casă a fost dată. Apoi, pe vârful muntelui, Întreg cuprinsul locului Ce e al Casei, să se știe Cum că, prea sfânt, are să fie. Aceasta-i legea cea pe care Această Casă, doar, o are.


Vei ști atunci, precum că Eu Sunt al vost’ Domn și Dumnezeu! Veți ști că în Sion Eu sânt Și stau pe muntele Meu sfânt! Ierusalimul, să se știe Precum că sfânt are să fie! Nicicând, străini de orice fel, Nu vor mai trece-atunci, prin el!


„Dar mântuirea se arată Pe muntele Sionului. El este sfânt, iar casa lui Iacov își va lua apoi, Toate moșiile-napoi.


Voi strânge neamurile toate Cari pe pământ vor fi aflate Și spre Ierusalim apoi, Le voi trimite, cu război. Cetatea lui va fi luată De oastea astfel adunată. Casele fi-vor jefuite, Femeile batjocorite Și înrobită, jumătate Are să fie din cetate. Dar va scăpa o rămășiță Din a poporului lui viță.


Atunci, cei care-au arătat Teamă de Domnul, au venit Și între ei au povestit, Căci deseori se adunau Și unul altuia-și vorbeau. Domnul, la ale lor cuvinte, Îndată a luat aminte Și-a poruncit ca să se scrie O carte care-apoi să fie Un semn de amintire pus Și-n fața Domnului adus, Pentru toți oamenii din lume Care se tem de al Lui Nume.


Totuși, să nu vă bucurați Că orice duh vă e supus, Ci pentru că acolo, sus, În cer, numele voastre-s scrise.”


Când Neamurile auziră, Aceste vorbe, preamăriră Cuvântul Domnului, căci El, A dat norodului acel, Prilej de mare bucurie; Iar toți cei rânduiți să vie, La viață, au crezut îndată, Cuvântul spus. Prin țara toată,


Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Și alți bărbați, Mi-am păstrat Eu. În număr, ei sunt șapte mii Și nu și-au îndoit – să știi – Genunchii lor, căci, niciodat’ Lui Bal, ei nu s-au închinat.”


La fel și-acum, din astă spiță, Se mai găsește-o rămășiță Care-i datoare, așadar, Alegerii dată de har.


În El dar, Tatăl Cel de Sus, Mai dinainte, ne-a chemat – Până când nu s-a-ntemeiat Această lume. Să știți voi, Că Tatăl ne-a ales, pe noi, Ca sfinți să fim și, socotiți, În fața Lui, neprihăniți. În dragostea ce ne-a purtat,


Pe tine-apoi, pe cari, mereu – La jug – tovarăș, te am eu, Te rog să dai ajutorare, Femeilor acelea, care, Cu mine-alături, au trudit, Când, Evanghelia, am vestit, Cu Clement și cu toți cei care Mi-au fost tovarăși, în lucrare, Având, în felu-acesta, parte De-ași scrie, în a vieții carte, Numele lor. Dragii mei frați,


Deci, voi care, de Dumnezeu, Ați fost aleși să fiți mereu, Sfinți și iubiți, să învățați, Necontenit, să vă-mbrăcați, Cu inimi pline de-ndurare, Cu bunătate, cu răbdare, Cu o smerenie dovedită Și o blândețe nesfârșită.


Pacea, mereu, s-o urmăriți – Și-apoi, sfințirea – căci, să știți, Că în alt fel, nu veți putea, Pe Domnul, de a Îl vedea.


Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;


Când au văzut a ei urgie, Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ, Îndată i s-au închinat. În al lor număr au intrat Numai acei oameni anume, Cari nu-și aveau scris al lor nume, În cartea vieții – carte care, În stăpânirea Lui o are De când pământul s-a-ntrupat, Mielul, cari fost-a junghiat.


Fiara a fost, dar nu mai este. Vreau însă, să îți dau de veste, Că din Adânc ea va apare, Ca să se ducă la pierzare. Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ – Cari, numele, nu și-au avut, Înscrise, de la început, În cartea vieții – au să fie Mirați atunci când au să știe Că fiara nu mai e și-apoi, Că o să vină înapoi.


Oricine, scris, n-a fost găsit În cartea vieții, negreșit, A fost, îndată, aruncat, În iazul cel, „de foc”, chemat.”


Nimic din ce este-ntinat, În ea, nu va mai fi intrat. Nimeni – care, în spurcăciuni Trăiește numai, și-n minciuni – Nu poate ca să intre-n ea. Voie să intre, vor avea Cei însemnați numai, pe care – Mielul – în cartea vieți-i are.”


Iată răsplata ce-o primește Acela care biruiește: În haine albe, o să fie El, îmbrăcat, pentru vecie. Din cartea vieții, n-am să șterg Numele Său, ci am să merg Ca să-l mărturisesc, mereu, Apoi, față de Tatăl Meu Și față de-un întreg popor, Cari este al îngerilor.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa