4 Rabșache-n față le-a ieșit Și-n felu-acesta, le-a vorbit: „Cel care este așezat Peste Asiria-mpărat, Aceste vorbe, le-a trimis, Lui Ezechia, și a zis: „Ce-ncredere te-a-nsuflețit, Pe care tu te-ai bizuit?”
Acela care așezat Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis, Îndată, soli. De la Lachis, Tartan cu Rab-Saris plecase. Rabșache li se-alăturase. La Ezechia-au mers cei trei, O oaste mare-având cu ei. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.
El s-a-ncrezut în Dumnezeu Și lângă El a stat mereu. Din toți cei care au venit Și-n Iuda au împărățit, Ca Ezechia – niciodat’ – Nimeni nu s-a mai arătat.
„Să nu te-nșele Dumnezeu, În care te încrezi mereu, Zicând că „Nu va fi lăsat Ierusalimul – niciodat’ – În mâinile acelui care, Asiria în frunte-l are.”
Îmi simt bietele oase, toate, Parcă-s de sabie sfărmate, De câte ori mă întâlnesc Dușmanii mei și îmi vorbesc Plini de dispreț și cu gând rău: „Unde e Dumnezeul tău?”
Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”
Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.