Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 34:10 - Biblia în versuri 2014

10 Noapte și zi va arde el, Iar fumul focului acel Se va-nălța în veșnicie, Căci pustiit are să fie Edomul tot, din veac în veac, Iar pentru el nu este leac. Și nimeni, pe-ale lui poteci, N-o să mai treacă-n veci de veci,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Nu se va stinge nici noaptea, nici ziua, iar fumul ei se va înălța veșnic. Din generație în generație va rămâne pustie și nimeni nu va mai trece vreodată prin ea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Arzând, nu se va stinge nici noaptea, nici ziua; iar fumul ei se va înălța permanent. Din generație în generație va rămâne un teritoriu nelocuit; și nimeni nu va mai trece vreodată prin ea.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Noapte și zi nu se va stinge, fumul său se va înălța pentru totdeauna; din generație în generație va fi părăsit și nimeni nu va mai trece niciodată prin el.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Nu se va stinge nici zi, nici noapte, și fumul lui se va înălța în veci. Din veac în veac va fi pustiit și nimeni nu va trece prin el în veci de veci.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Nu se va stinge nici noaptea nici ziua. Fumul ei se va sui în veac, va rămâne pustie din neam în neam. Nimeni nu va trece prin ea în veci de veci.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 34:10
15 Mawu Ofanana  

Ca și un câlț va fi cel care Considerat e drept om tare. Lucrarea lui, de-asemenea, Ca o scânteie va părea. Ard împreună, amândoi, Și nimeni nu-i va stinge-apoi.


Nimeni nu va mai sta în el, Căci locuit n-o să mai fie. Arabul nu are să vie Să își întindă cortul lui, La poarta Babilonului. Păstorii n-au să se oprească Cu turmele, să poposească Înălțând țarcuri pentru ele, Pe lângă zidurile-acele.


Iată că Domnul pustiește Țara – acum – și risipește Locuitorii locului.


Iar pentru ele-n acest ceas, Domnul e Cel care a tras La sorți și-o țară, El le-a dat. Cu frânghia de măsurat, A măsurat-o și-a-mpărțit-o Și-n urmă, lor le-a dăruit-o. Ele stăpâne au să fie În țară, pentru veșnicie.


„Când vor ieși, îi vor vedea Pe cei cari înaintea Mea S-au răsculat, cum au pierit. Viermele ce i-a mistuit Nu va muri; nici focu-n care Arde-vor ei, fără-ncetare, Nu se va stinge niciodată. O pricină de groază – iată – Ajunge-vor ei ca să fie, Pentru orice făptură vie.”


Ca și Sodoma și – la fel – Ca și Gomora va fi el Și ca cetățile aflate Chiar în a lui vecinătate, Unde nu poate nimenea Să vină ca apoi să stea…


De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Am să revărs a Mea mânie, Precum și-ntreaga Mea urgie – De-ndată – peste acest loc Și astfel am să ard cu foc Copacii toți de pe câmpie, Roadele scoase de sub glie, Oameni și dobitoace. Iată, Focul porni-va dintr-odată, Întreaga țară o va-ncinge, Va arde și nu se va stinge.”


Nici un picior de om, prin ea, Să treacă, nu va mai putea. Nici de picior de vită – iată – Țara nu va mai fi călcată. În patruzeci de ani, în ea, N-o să mai șadă nimenea.


Iată că este jefuită, Stoarsă de tot și pustiită! Mâhnită-n inimă era; Genunchi-i prind a tremura, Coapsele sufăr îndoit, Iar fețele-au îngălbenit.


Când, fumul, îl vor fi văzut – Pe care îl va fi făcut Arderea ei – striga-vor tare: „Care cetăți mai pot fi oare, Cu tine-acum, asemănate?”


A doua oară-am auzit, Cum, „Aleluia!” a rostit Glasul care venea de sus Și-aste cuvinte le-a mai spus: „Iată dar, că al ei fum greu, Spre ceruri, va urca, mereu, Căci înspre vârful norilor, Suie, în vecii vecilor!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa