Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 33:2 - Biblia în versuri 2014

2 „Doamne îndură-Te apoi, Și milă ai, față de noi, Căci Doamne, Tu ne știi prea bine! Nădejdea noastră e în Tine! Sprijină dar, a noastră viață În fiecare dimineață Și izbăvește-ne apoi, În vremurile de nevoi!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Doamne, arată-Ți bunăvoința față de noi! Noi ne punem speranța în Tine. Fii brațul lor în fiecare dimineață! Fii ajutorul nostru în vreme de necaz!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Doamne, ai milă de noi! Noi sperăm în Tine! Fii forța noastră în fiecare dimineață! Fii salvarea noastră atunci când suntem în dificultăți!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 „Doamne, îndură-te de noi! În tine ne punem speranța: fii ajutorul nostru în fiecare dimineață, mântuirea noastră, în timpul strâmtorării!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineață și izbăvirea noastră la vreme de nevoie!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Doamne, îndură‐te de noi: pe tine te‐am așteptat. Fii brațul lor în toate diminețile și mântuirea noastră în vreme de strâmtorare!

Onani mutuwo Koperani




Isaia 33:2
35 Mawu Ofanana  

Așa cum ochii robilor Se uită la stăpânii lor Și după cum roaba privește La ceea pentru cari slujește, Așa privim și noi, mereu, Către al nostru Dumnezeu, Până se va-ndura și-apoi, El va avea milă de noi.


Fă-mă s-aud, de dimineață, A Ta-ndurare ce dă viață, Căci doar în Tine mă-ncred eu. Arată-mi Doamne, drumul meu, Pe cari să umblu ne-ncetat, Căci către Tine s-a-nălțat Sufletul meu. Doamne, de cei


Da, toți cei ce nădăjduiesc În Tine Doamne, nu greșesc Și de rușine nu-s lăsați, Ci de rușine vor fi dați, Mereu, toți oamenii acei Cari – fără a avea temei – De Tine s-au îndepărtat.


Domnul este a mea lumină Și mântuirea cea divină: De cine mă voi teme eu? Când viața-mi sprijină, mereu, Cine, ce va putea, să-mi zică? De cine, voi avea eu, frică?


Doamne, pogoară peste noi, A Ta-ndurare mai apoi, Așa precum nădăjduim Ca de la Tine s-o primim!


Cei care sunt neprihăniți – De Dumnezeu vor fi scăpați. De Domnul fi-vor ocrotiți, În vremile de strâmtorare.


Sprijin și adăpost, mereu, Ne este-al nostru Dumnezeu, Căci ajutor e pentru noi, Ce nu lipsește în nevoi.


În mijlocul cetății stând. Ea nu se clatină, nicicând: Din zori de zi, El o ajută Și astfel tare e ținută.


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Nu Îți întoarce-al Tău obraz, Ci ajutor dă-ne-n necaz, Căci ajutorul omului Zadarnic e, ca truda lui.


Numai în Domnul Dumnezeu Se-ncrede-acum sufletul meu, Căci El îmi e sprijinitor,


Da suflete, tu – tot mereu – Încrede-te în Dumnezeu, Căci numai de la El îmi vine Nădejdea care este-n mine.


Popoarelor, în orice vreme, De Domnul trebuie-a vă teme Și-ncredere s-aveți în El. Cu toți goliți-vă, astfel, Inima-n fața Lui. Apoi, El adăpost e, pentru noi.


Ne-nveselește, negreșit, Doar câte zile ne-ai smerit Și-atâția ani câți am văzut Al nost’ necaz că a ținut!


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


Moise, îndată și-a întins – Înspre al apelor cuprins – Brațul, iar malul apelor S-a prăbușit. În matca lor, Ele – din nou – s-au așezat Și în adânc au îngropat Poporul Egiptenilor. A încercat, din calea lor, Să fugă oastea, îngrozită, Însă ea fost-a nimicită, De Domnul, în mijlocul mării.


De Cel care este, mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Tu ai uitat și n-ai voit – Nicicând – să îți fi amintit De Stânca ta, nespus de tare, Cari îți era loc de scăpare. Tocmai de-aceea, ți-ai sădit Răsaduri care ți-au priit Și care ție îți plăceau. Butuci care străini erau, Tu i-ai adus și i-ai sădit.


Căci Tu ai fost loc de scăpare, Pentru cel cari – putere – n-are Și pentru cel nenorocit. Un adăpost Te-ai dovedit, În care oamenii se-adună În vremurile de furtună. Ești un umbrar cari izbăvește De arșița ce dogorește. Iată, suflarea cea pe care Omul asupritor o are, Drept vijelie se vădește, Care în ziduri greu lovește.


În acea zi, când se adună, Poporu-ntreg are să spună: „Acesta este Dumnezeu, În cari ne-am încrezut mereu, Ca mântuire să primim! Acum, hai să ne veselim În mântuirea cea pe care A dat-o pentru fiecare!


Doamne, ei toți Te-au căutat Când în strâmtoare s-au aflat. Atuncea când i-ai pedepsit, Cu rugi, la Tine, au venit.


De-aceea Doamne, Te-așteptăm, Pentru că vrem să Te urmăm, Iar calea judecății Tale, Voim să fie-a noastră cale. Sufletul nost’, nemângâiat, Suspină Doamne, ne-ncetat, După Numele Tău cel Sfânt, Precum suspină-al Tău pământ. Plin de suspine, el va sta S-aștepte pomenirea Ta.


Când l-au găsit, au cuvântat: „Venim să-ți înmânăm solia De la-mpăratul Ezechia. Ascultă dar, ceea ce-a zis, Atuncea când el ne-a trimis: „Aceasta e o zi amară: E de necaz și de ocară. Zi de pedeapsă se arată Și gata e să se abată Peste-al Iudeilor popor. Din pântecele mamelor, Copiii stau să se ivească, Dar nu-i putere să se nască.


Iată-L că cu putere vine! Porunci, în al Său braț, El ține. Iată, cu El e plata Lui, Iar răsplătirea Domnului Merge-n ‘naintea Sa. Pe urmă,


Neprihănirea Mea cea mare Aproape e, de fiecare, Iar mântuirea Mea, de-ndată, În fața voastră se arată. Aflați dar că brațele Mele Se vor vădi a fi acele, Cari trebuie-a chema, odată, Popoarele, la judecate. În Mine doar, își vor avea Ostroavele încrederea.


El, nici un om, nu mai găsește Și nimeni nu mai mijlocește. Atunci, cuprins e de mirare, Dar Îl ajută brațu-I tare. Neprihănirea Domnului Este, atunci, sprijinul Lui.


Nădejdea mea este mereu, În al meu Domn și Dumnezeu, Care – văzută – nu Își lasă Fața, de a lui Iacov casă. În El îmi pun încrederea, Căci El este nădejdea mea.


Tu ești nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are. Tu ești Mântuitorul lui, În vremile necazului. De ce să fii străin în țară, Ca și străinul de afară Ce-i călător și-n țară-a stat Numai atât cât a-nnoptat?


Căci prin bunăvoința Lui, Se înnoiesc toate, dând viață, În fiecare dimineață. Credincioșia Ta e tare, Vădindu-se nespus de mare!”


S-aducă orișice ființă, Numai cuvinte de căință Și-n felu-acesta, înapoi, La Domnul să vă-ntoarceți voi. Spuneți-I plini de umilință: „Arată-ne bunăvoință! Iartă păcatele pe care Întregul nostru neam le are Și-n loc de tauri, mai apoi, Laude-Ți vom aduce noi.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa