10 Ei zis-au văzătorilor: „Să nu vedeți!” Prorocilor Le-au spus: „Să nu mai prorociți Vreun adevăr, ci să vestiți Lucruri care ne măgulesc Și-nchipuite se vădesc!
10 care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“ și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept! Spuneți-ne lucruri măgulitoare, profețiți-ne iluzii!
10 zic vizionarilor: «Să nu mai aveți viziuni!»; iar profeților le spun: «Nu ne mai profețiți (învățându-ne despre) ce este corect! Spuneți-ne lucruri care ne flatează. Profețiți-ne iluzii!
10 care zic văzătorilor: ‘Să nu vedeți!’ și prorocilor: ‘Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite!
Ilie, la Ahab, s-a dus, Făcând precum Domnul a spus. Ahab, când l-a văzut că vine, La întrebat: „Ce vrei cu mine, Vrăjmașule? M-ai urmărit, Încât și-aicea m-ai găsit?” Ilie-a zis: „Te-am căutat Și iată-acum că te-am aflat. Prea bine știu că te-ai vândut Și numai rău tu ai făcut, În fața Domnului, mereu.
Ei să-l arunce-n închisoare, Să nu mai vadă-al zilei soare. Cu pâine, numai, să-l hrănească Și apă doar să-i dăruiască, Până atunci când, înapoi, Biruitori veni-vom noi.”
Asa, atunci, s-a mâniat Și-n temniță l-a aruncat Pe văzător, căci a-ndrăznit În acest fel să-i fi vorbit. Fiind furios pe văzător, Pe mai mulți oameni din popor, Asa, atunci, i-a apăsat, Căci era foarte supărat.
Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,
Pentru că Domnul a turnat Un duh care s-a arătat A fi un duh de adormire. Duhul venit-a peste fire Și-a-nchis ochii prorocilor, Precum și-ai văzătorilor.
Vai, o să fie de oricine, Care numește „răul” „bine”, Iar „binele” – la rândul său – Are să îl numească „rău”! Vai, de cel care o să vină, Spunându-i negurii, „lumină” Și-apoi lumina, se vădește Că, „întuneric”, o numește! Vai o să fie – vă pot spune – De cei ce dau amărăciune Și, drept „dulceață”, o numesc!
„De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta le-a vorbit La toți cei care se vădeau Din Anatot și cari voiau Să mă omoare, căci au spus: „În Numele Celui de Sus, Să nu cumva să prorocești, Dacă mai vrei ca să trăiești! Să faci așa precum am zis, Căci altfel, ai să fii ucis!”
Celor ce Mă nesocotesc, În acest fel ei le vorbesc: „Nu trebuie griji a vă face, Căci vă veți bucura de pace”, Iar tuturor acelor care, După a inimi-aplecare Știu să trăiască, ei le zic: „Nu se va întâmpla nimic! De-aceea-ncredințați să fiți Că nici un rău n-o să pățiți!”
Proroci și preoți au venit În fața lor și au vorbit, Ca să-i audă tot soborul De căpetenii și poporul Care fusese adunat: „Omul acesta-i vinovat! De moarte-i vrednic, negreșit, Pentru că el a prorocit Contra cetății ăsteia Și-a Templului, de-asemenea. Martori la ceea ce-am spus noi, De bună seamă sunteți voi, Căci toată lumea-a auzit Cuvintele ce le-a rostit, Aicea – chiar în acest loc – Omul acesta, zis proroc!”
De ce, acuma, zăbovești Și nu ieși să îl pedepsești Pe Ieremia, pe cel care, Din Anatot e, din născare Și printre voi hălăduiește, Căci la popor îi prorocește?
Lui Ioiachim, așa să-i spui: „Iată cuvântul Domnului: „Tu ai ars cartea și ai zis: „De ce, în cartea ta, ai scris: „Acela care e pe tron Drept împărat în Babilon, Țara are s-o pustiască. Oamenii n-au s-o locuiască. Nici dobitoace nu mai sânt Aflate pe al ei pământ”?”
Grabnic – atunci – aceia cari Peste popor erau mai mari, La casa împăratului, S-au dus și astfel i-au spus lui: „Omul acesta, negreșit, La moartea trebuie-osândit! Căci oamenii cei de război Pe care-i mai avem cu noi, Și-ntreg poporul sunt speriați Și de-a lui vorbă înmuiați! Omul acesta dovedește, Neîncetat, că urmărește Nenorocirea tuturor Și răul pentru-acest popor.”
Minciuni, prorocii prorocesc, Iar preoții le folosesc Pentru a stăpânii în pace. Poporului Meu mult îi place Lucrul acesta. Dar apoi – În urmă – ce veți face voi?”
Însă aicea – la Betel – Să nu mai prorocești, defel, Căci e un sfânt locaș pe care Cel ce e împărat îl are Și-un templu e – precum se știe – Pentru întreaga-mpărăție!”
Dar dacă ar veni, apoi, Un om, doar cu minciuni, la voi, Zicând: „Am să vă prorocesc Și despre vin am să vorbesc Sau despre băutură tare”, Omul acela va apare, Pentru poporul din ăst loc, Că este bun a fi proroc!
„Dar nu v-am poruncit noi, oare, Ca în ăst Nume, să-ncetați, Pe oameni, să-i mai învățați?! Voi, dimpotrivă – ce-ați făcut? – Ierusalimul l-ați umplut Cu-nvățături și căutați, Asupră-ne, să aruncați Sângele omului acel.”
Astfel de oameni dovedesc Căci nu pe Domnul Îl slujesc – Nu pe Hristos deci, fraților – Ci își slujesc pântecul lor. Prin vorbe dulci și-amăgitoare, Ei îi înșeală pe cei care S-au arătat ascultători, Precum și lesne-ncrezători.
O vreme rea are să vie, Când oamenii nu au să fie, În stare, de a asculta, De-a suferi și-a căpăta O sănătoasă-nvățătură. Atunci, ei fi-vor în măsură S-asculte doar ceea ce vor – Deci, ceea ce le place lor – Și-nvățături au să își dea, După cum, poftă, vor avea.
Iar când a lor mărturisire Are să fie încheiată, Fiara, cari e-n Adânc aflată, Din hăuri, va ieși apoi, Și va purta, cu ei, război. În felu-acesta, au să piară, Căci vor fi biruiți, de fiară.
În Israel, odinioară, Atunci când cineva voia, De Domnul a-ntreba, zicea: „Haidem dar, pân’ la văzător!” Așa le-au spus prorocilor, În vremile de mult trecute, Căci vedeau lucruri nevăzute. –