Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 30:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Vai”, zice Domnul, „de cei care Copii sunt – plini de ne-ascultare – Cari răzvrătiți s-au arătat Căci legăminte-au încheiat Care nu vin din Duhul Meu Și-astfel, păcătuiesc mereu! Prin tot ceea ce au lucrat, Ei strâng păcat după păcat!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 „Vai de copiii răzvrătiți“, zice Domnul, „care fac un plan care nu este de la Mine și o alianță care nu este de la Duhul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Iahve zice: „Vai de copiii rebeli și neascultători care fac planuri ce nu provin de la Mine și alianțe care nu vin din Spiritul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Vai de fiii rebeli care fac planuri, dar fără mine, – oracolul Domnului – care varsă libațiuni, dar nu în spiritul meu, acumulând păcat peste păcat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 „Vai”, zice Domnul, „de copiii răzvrătiți, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și îngrămădesc astfel păcat peste păcat!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Vai de copiii răzvrătitori, zice Domnul, care iau sfat dar nu de la mine; și care fac legăminte dar nu prin duhul meu, ca să grămădească păcat peste păcat;

Onani mutuwo Koperani




Isaia 30:1
48 Mawu Ofanana  

Dacă-n Egipt te-ai încrezut, Află că sprijin ai avut Trestia frântă, ce rănește Mâna care se sprijinește Pe ea. Căci astfel se arată A fi, de fiecare dată, Marele Faraon pe care, Egiptu-n fruntea sa îl are: O trestie care l-a-mpuns Și care, palma, i-a străpuns, Celui care se-ncrede-n el.


Cum crezi că poți să-ndepărtezi Un căpitan, pe care-l vezi Că-i cel mai mic slujbaș pe care Marele împărat îl are? În carele Egiptului – Precum și-n călăreții lui – Nădăjduiești, precum văd eu.


În cortul Tău, aș fi dorit Să locuiesc, pentru vecie, Iar adăpostul să îmi fie Mereu, pe-a vieții mele cale, La umbra aripilor Tale.


„Pământule – neîncetat – Și cerule, luați aminte La ale Domnului cuvinte! Așa vorbește Dumnezeu: „Niște copii am hrănit Eu. Eu i-am crescut și i-am vegheat Dar ei, însă, s-au răsculat Și împotrivă-Mi au pornit.


Mai marii tăi sunt răzvrătiți Și sunt cu hoții însoțiți. Doar mitei, ei îi sunt supuși Și doar de pofte sunt conduși. Orfanul n-are ce să cate La ei, căci nu îi fac dreptate. Nici pricinile văduvei Nu pot s-ajungă pân’ la ei.


Vai ție, neam nenorocit, Popor rău și nelegiuit, Sămânță de copii stricați Și de păcate încărcați! Pe Domnul, ei L-au părăsit, Pentru că L-au disprețuit, Întorcând spatele la Cel Cari îi e Sfânt, lui Israel…”


Spuneți dar, ce pedepse noi Să vă mai dea Domnul, când voi, Neîncetat, vă dovediți Că sunteți tot mai răzvrătiți? Tot capul e bolnav și iată, Pe moarte inima se-arată!


Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,


Patul prea scurt va fi și-astfel N-ai să te poți întinde-n el, Iar pătura – se va vedea – Precum că-ngustă e și ea, Încât nu poți s-o folosești Când vei voi să te-nvelești.


Vai de cei care-și vor ascunde Planul, crezând că nu pătrunde Domnul, în înțelesul său! Vai de acei care fac rău Și cred că faptele făcute În întuneric nu-s știute, Zicând: „Ne vede cineva?”, Sau „Știe cineva, ceva?”.


Să scrii dar, astfel: „Negreșit, Acest popor e răzvrătit. Fii mincinoși se dovedesc, Niște copii cari nu voiesc S-asculte Legea Domnului Și a păzi porunca Lui.


Vai, de cei care se pogor La Egipteni, vrând ajutor Și-și pun nădejdea-n cai și care Și-n călărimea lor cea tare, Dar nu privesc către Acel Cari Sfânt îi e lui Israel, Și nu Îl caută mereu, Pe-adevăratul Dumnezeu!


Căci fiecare va putea Să fie-atunci asemenea Cu adăposturi care sânt Făcute-a apăra de vânt Sau ca un loc pentru scăpare Când vine o furtună mare, Ori cu un râu îmbelșugat Ce curge printr-un loc uscat Și precum umbra cea bogată Care de stâncă este dată, Pe un neprimitor pământ, Ce-i ars de sete și de vânt.


Pe muntele Sionului, După dorința Domnului, Un nor de fum va fi lăsat – Ziua – și-apoi pe înserat, Va fi un foc strălucitor, Luminând bezna nopților. Da, peste toate, slava are Să fie-atunci, un loc în care, Un adăpost va fi aflat.


Vai o să fie de acei Care vor trage după ei, Șirul nelegiuirilor, Cu frânghia minciunilor. Vai o să fie de acei Care vor trage după ei, Mulțimile păcatelor, Cu șleaurile carelor,


Dar ei n-au fost ascultători Și n-au fost înțelegători, Ci al Său Duh L-au întristat. Domnul – atuncea – a luptat În contră la al Său popor Și S-a făcut vrăjmaș al lor.


Mâinile Mele, răbdător, Mi le-am întins spre un popor Cari răzvrătit s-a arătat Și pe căi rele a umblat, Purtat de gândurile lui, Fără de frica Domnului!


În acest fel a cuvântat Domnul, atunci când m-a-nștiințat Să nu urmez calea pe care, Al meu popor, acum, o are:


„Să nu numiți drept uneltire, Lucrul de care avem știre Cum că poporul se vădește Că „uneltire” îl numește! Să nu vă temeți dar, defel, De ceea ce se teme el! Nu vă speriați voi, niciodat’, De ceea ce el e speriat!


Atunci când întâmpla-se-va Ca să vă spună cineva: „Să-i întrebați – de bună seamă – Pe-aceia cari, pe morți, îi cheamă, Pe-aceia care pot să știe Ce are-n viitor să fie, Sau pe acei care șoptesc Ori pe cei cari bolborosesc”, Voi să răspundeți, mustrător: „Nu va-ntreba oare-un popor, Aceste lucruri, tot mereu, Pe Cel care-i e Dumnezeu? Despre cei vii, poporul are, Pe morți, să îi întrebe, oare?


„Domnul, astfel, a cuvântat: „Mereu să fie blestemat Omul acel ce va avea, Pusă în om, încrederea Și care sprijin și-ajutor Așteaptă de la muritor Și își abate, tot mereu, Inima, de la Dumnezeu!


Acum, ce cauți să te duci Către Egipt ca să apuci, Să bei din apa Nilului? De ce bei apa râului Ce este în Asiria? De ce vrei tu, să bei din ea?


„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Iată ce vești aveți de dat Celui ce este împărat În Iuda și-a găsit că-i bine Să vă trimită pân’ la Mine: „Oștirea Faraonului Se-ntoarce-acum, în țara lui. Oștirea Egiptenilor Voia să vă dea ajutor, Dar în Egipt se-ntoarce iară.


Asemeni sunt ca și acei Care stau pază, pe ogor. Înconjurat de ceata lor Ierusalimul s-a vădit, Pentru că el s-a răzvrătit În contra Mea” – Domnul a zis.


Vouă, cari sunteți rămășiță Ieșiți din a lui Iuda viță, Domnul vă zice: „Nu plecați Din acest loc! Nu vă mutați În țara Egiptenilor! Lucrul acesta, tuturor, Nu vă va fi îngăduit, Căci astăzi, el vă e oprit!”


Poporu-acesta, negreșit, Inimă dârză a vădit Și răzvrătită. El se scoală, Mereu, și-i gata de răscoală. Pleacă, apoi, acest popor,


Atuncea, glasul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Ei sunt oameni-aceia cari, Peste popor sunt cei mai mari, Iar planurile zămislite, De-aceștia, sunt nelegiuite! Doar sfaturi rele, în cetate, Din partea lor, mereu sunt date!


„Te voi trimite”– mi-a zis El – „La toți fiii lui Israel, Care se află azi sub soare, La „îndărătnice popoare” Cari împotrivă-Mi s-au unit Și-n acest fel s-au răzvrătit. Tu, fiu al omului, ești cel Care vei merge-n Israel. Iată, întreg acel popor – Și-asemenea părinții lor – Din vremea veche, negreșit, În contră-Mi au păcătuit Și până azi se dovedesc Precum că tot păcătuiesc.


Cetate. Du-te să vorbești Căci vreau, o pildă, să rostești, În astă casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită. Să zici dar: „Cel care mereu E Domn, precum și Dumnezeu, Iată, în felu-acesta spune: „Apă-n cazan, acuma pune!


Apoi, această-mpărăție Nu va putea ca să mai fie O pricină aducătoare De-ncredere, casei pe care O are-n lume Israel. Aminte-și va aduce-astfel, De făr’delegea ce-o făcea Când spre Egipt se întorcea. Atuncea, ei vor ști că Eu Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”


Precum un diamant, voiesc Ca fruntea ta să o aspresc, Încât ea va ajunge, încă, Mai tare decât e o stâncă. Nu te speria și nu te teme, Pentru că ei, în orice vreme, Sunt doar o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită!”


Sabia o să năvălească Asupră-le, să nimicească Cetățile ăstui popor Și pe al lui sprijinitor, Din pricină că au făcut Planuri care nu Mi-au plăcut.


Acuma, ei se dovedesc Într-una că păcătuiesc. Chipuri au ei, de ei lucrate, Cari în argint au fost turnate. Sunt născociți idoli-acei Și sunt, de meșteri, făcuți ei. Acestora, ei le vorbesc Și jertfind oameni se vădesc. În fața lor se-nchină ei Și-apoi sărută-acei viței!


Vai! Vai, de oamenii acei! Vai, are-a fi atunci, de ei, Pentru că iată-i, fug de Mine! Asupra lor, pieirea vine, Căci necredință-au arătat Față de Mine, ne-ncetat. Aș vrea să-i scap, dar nu sunt buni, Căci împotrivă-Mi spun minciuni!


Apoi el, iarăși, a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Ăsta-i cuvântul Domnului. Află că ăst cuvânt al Lui E îndreptat către acel Care-i numit Zorobabel Și-n felu-acesta cuvântează: „Ăst lucru nu se-ntemeiază Nici pe putere sau tărie, Ci împlinit are să fie Prin Duhul Meu biruitor” – A zis Domnul oștirilor.


Ca și părinții voștri-apoi, Văd eu, că vă purtați și voi. Ca niște păcătoși, voiți, Pe Dumnezeu, să Îl stârniți, Să Îi aprindeți, în ăst fel, Mânia, peste Israel.


Dar, cu-mpietrirea arătată – În a ta inimă-adunată – Ai să-ți aduni tu, bunăoară, Neîncetat, doar o comoară, Ce este plină de mânie, Pentru-acea zi ce va să vie, În care fi-va arătată Adevărata judecată, Pe care-o face Dumnezeu,


Nimeni, după ce-a auzit Cuvintele ce s-au rostit – Cuvintele ce s-au aflat În legământul încheiat Cu jurământ – să n-aibă gând Ca să se laude, zicând: „Iată, de-acum, voi avea pace, Indiferent de ce voi face, Chiar dacă, să urmez aș vrea, Pornirea din inima mea, Chiar dacă setea o să-mi fie Astâmpărată în beție.”


De când vă știu, necontenit, În contra Lui, v-ați răzvrătit.


Să nu uiți cum ai ațâțat, Mereu, a Domnului mânie, Atunci când fost-ai în pustie. De când Egiptu-ai părăsit Și pân’ acum, tot răzvrătit Ai fost, în contra Domnului.


Cei răi și-nșelători, mereu – Încredințat fii, dragul meu – Din rău în rău, au să pășească, Pe alții au să-i amăgească, Și-apoi – la urmă – dovediți Vor fi ei înșiși, amăgiți.


Atunci, bărbații, din popor Luară din merindea lor, Fără ca-ntâi să fi-ncercat, Pe Domnul, de a-L fi-ntrebat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa