Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 3:9 - Biblia în versuri 2014

9 Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor. Își arată păcatul precum făcea Sodoma; nu-l ascund! Vai de sufletul lor! Și-au adus nenorocirea asupra lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Aspectul feței lor vorbește împotriva lor. Își arată păcatul așa cum făcea Sodoma. Ei nu îl ascund! Vai de ei! Și-au adus dezastrul împotriva lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Privirea feței lor dă mărturie împotriva lor și păcatele lor o relatează ca Sodóma, nu o ascund. Vai de sufletele lor, căci ei înșiși aduc asupra lor răul!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor și, ca sodomiții, își dau pe față nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci își pregătesc rele!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Privirea feței lor mărturisește împotriva lor și ei își spun păcatul ca Sodoma: nu‐l ascund. Vai de sufletul lor! Căci au făcut să vină rău asupra lor înșile.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 3:9
30 Mawu Ofanana  

Cei ce-n Sodoma locuiau, Plini de păcate se vădeau. În acel loc, nu s-a găsit Un om măcar, neprihănit, Să facă voia Domnului Și să urmeze calea Lui.


A doua zi, cea mare spuse Mezinei – tot – precum făcuse: „Iată, eu m-am culcat cu tata. Să-i dăm iar vin! Tu să fii gata, La noapte! Intri ușurel Și-ai să te culci și tu, cu el. Nu sta pe gânduri! De ce taci? Așa va trebui să faci!”


Privind la Cain și jertfa lui, Domnul nu S-a prea bucurat, Iar Cain atunci s-a mâniat.


Iehu intră în Izreel, Cu-ntreaga ceată după el. Când Izabela-a auzit Lucrul acesta, s-a grăbit, Sprâncenele să își boiască Și capul să-și împodobească. În urmă, când a isprăvit, Ea la fereastră a ieșit Și zâmbitoare l-a-ntrebat


Cel rău – trufaș – zice mereu: „Nu pedepsește Dumnezeu! Căci Domnul nici măcar nu este, Ci totul este o poveste!” Astfel de gânduri, cel rău are.


Acel care mustrărilor Întoarce spatele, vădește Că sufletu-și disprețuiește; Cel cari mustrări va asculta, Pricepere va căpăta.


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Acei care păcătuiesc În contra mea: vor vătăma, Fără a ști, chiar inima Și trupul lor. De mă urăsc, E semn că moartea o iubesc.


Voi, căpitani ai Sodomei Și tu, popor al Gomorei, Ascultați glasul Domnului Veghind mereu, la Legea lui!


Domnul a glăsuit apoi: „Fetele care sunt la voi – Fiice al Sionului – În mijlocul poporului Umblă cu gâturile-ntinse, Mândre și cu priviri aprinse De pofte. Iată că pășesc Mărunt și că își zornăiesc Verigile de la picior. De-aceea, creștetele lor,


Cei răi, însă, cu toți se-arată A fi ca marea-nfuriată, A cărei ape-azvârle-apoi, Pe maluri, mâl doar, și noroi.”


Fărădelegile, pe care Le-am făptuit fără-ncetare, În a Ta față se găsesc. Păcatele mărturisesc Despre călcările de lege. La fel, a noastră făr’delege Este cu noi, necontenit, Și știm ce rele-am făptuit.


Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”


Măcar că ploile, menite Pământului, au fost oprite, Iar ploaia cea de primăvară Lipsă a fost din a ta țară, Nepăsătoare ți-ai păstrat Fruntea de curvă, ne-ncetat, Și n-ai vrut a avea rușine!


Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea, are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”


Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”


Cununa care s-a aflat, Pe capul nostru, a picat! E vai de noi, căci – negreșit – Cu toții am păcătuit!


Ce slăbiciune ai avut, De inimă, de ai făcut Toate aceste lucruri rele – Precum ibovnicele-acele Cari la curvie s-au dedat –


Iată ceea ce am văzut Eu, că Sodoma a făcut, Iată a ei nelegiuire: Era-ngâmfată, peste fire; Trăia-n belșugul ei cel mare, În liniște și nepăsare. Ale ei fiice o urmau Și-asemeni ei, viața-și duceau. Sprijin, n-au dat celui lipsit Și nici celui nenorocit.


De-ndată, iar după aceea, Soli le trimise, în Haldeea.


De-asemenea, am mai dorit Ca să fiu bine lămurit Și despre coarnele acele Ce s-au vădit zece-a fi ele, Și despre cornul cel aflat În al lor mijloc așezat, În fața cărui au căzut Trei coarne-apoi, cum am văzut. Cornul acela îmi părea Precum că ochi de om avea. O gură el a dobândit Și cu trufie a vorbit. Cornul acela a crescut Și mult mai mare s-a făcut Decât erau coarnele-acele Care, în număr, zece-s ele.


Israele, tu să ai știre, Precum că stă a ta pieire, În faptul că te-ai arătat În contra Mea, neîncetat. Ești împotriva Celui care Poate să-ți dea ajutorare.


Mândria Israelului, Martoră, împotriva lui, Are să fie. Israel, Precum și Efraim, la fel, Doar prin nelegiuirea lor, Nemărginită, cădea-vor. Și Iuda, de asemenea, Cu ei alături va cădea.


Iată că moartea e lăsată, Pentru păcat, a fi drept plată. Însă, acum, darul pe care, Pentru noi, Dumnezeu îl are, E viața veșnică – v-am spus – În Domnul nost’, Hristos Iisus.”


Ale lor trupuri, fără viață, Zăcea-vor, în acea piață, Ce, în cetate, se găsește – Cetate cari, duhovnicește, „Sodoma” și „Egipt” se cheamă – Unde a fost – de bună seamă – Însuși al lor Domn, răstignit.


În urmă, când a terminat, Semn îi făcuse Samuel Și îi vorbi, în acest fel: „Adu-mi-l pe Agag, de-ndat’, Pe cel ce fost-a împărat, Peste-Amalec.” Când l-au adus – Vesel – Agag, în gând, și-a spus: „Iată, a morți-amărăciune, Trecută este, pot a spune!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa