3 Cetate, vei fi-mpresurată Din toate părțile, deodată, Căci Eu am să te înconjor Cu cetele străjerilor Și șanțuri de-apărare-apoi, În contra ta, ridica-voi.
Acela care așezat Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis, Îndată, soli. De la Lachis, Tartan cu Rab-Saris plecase. Rabșache li se-alăturase. La Ezechia-au mers cei trei, O oaste mare-având cu ei. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.
De-aceea-n acest fel vorbește Domnul, celui ce stăpânește Peste Asiria: „Să știi Că în ăst loc nu ai să vii! Nu vei intra-n astă cetate, Nici n-au să fie aruncate Săgeți asupra ei. Apoi, Nici șanțuri nu veți face voi, Nici întăriri unde să stați Cu scuturi, ca să-mpresurați Astă cetate. Negreșit,
Fiica Sionului se-arată, De mari necazuri, apăsată: Este ca o colibă-n vie, Ca o covercă – pe câmpie – În lanurile semănate Cu castraveți, ca o cetate Care fusese atacată Și de vrăjmași împresurată.
Drumul Ierusalimului E sorțiul cel din dreapta lui. Dacă ăst drum o să-l apuce Și la Ierusalim se duce, Berbeci va ridica și-apoi Va scoate strigăt de război. Cu-acei berbeci o să lovească În porți, ca să le nimicească. Șanțuri adânci vor fi săpate Și-ntărituri vor fi-nălțate. După ce fi-vor împlinite Aceste lucruri hotărâte, Va da porunci pentru măcel.
Poți să îi tai pe-acei copaci Cari nu-s pomi buni. Din ei să-ți faci Întărituri pe care-apoi, Le folosești pentru război, Până când are-a fi luată Cetatea ce-i împresurată.”