Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 28:7 - Biblia în versuri 2014

7 Însă și ei sunt clătinați, De aburii de vin purtați Și amețit e fiecare, Căci bea o băutură tare. Și preoții și-aceia cari Proroci sunt, de băuturi tari Sunt îmbătați și-s stăpâniți De vin, căci umblă amețiți. Se clatină când prorocesc. Când judecă, se poticnesc.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Dar și aceștia se clatină de vin și amețesc din cauza băuturilor tari: preot și profet se clatină de băuturi tari, sunt zăpăciți de vin; sunt amețiți de băuturi tari, se clatină când au vedenii și se împiedică atunci când dau sentința.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Dar și aceștia se clatină de vin și amețesc din cauza băuturilor alcoolice rafinate. Atât preotul cât și profetul sunt amețiți de băuturi alcoolice rafinate. Sunt înghițiți de vin. Sunt amețiți de băuturi alcoolice distilate. Se clatină când au vedenii și se împiedică atunci când judecă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Dar și ei se rătăcesc de vin, se clatină de bătură tare; preotul și profetul se rătăcesc de băutură tare, sunt înghițiți de vin, se clatină din cauza băuturii tari; au rătăcit în viziune și s-au poticnit în sentință.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Dar și ei se clatină de vin și băuturile tari îi amețesc; preoți și proroci sunt îmbătați de băuturi tari, sunt stăpâniți de vin, au amețeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Dar și aceștia se rătăcesc de vin și se clatină de băutura tare. Preotul și prorocul s‐au rătăcit de băutura tare. Sunt înghițiți de vin, se clatină de băutura tare; se rătăcesc în vedenie, s‐au poticnit în judecată.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 28:7
33 Mawu Ofanana  

Oamenii, prinși de amețeală, Păreau că-s beți, fără-ndoială, Și toată iscusința lor Nu le era de ajutor.


Vinul batjocură stârnește, Iar gălăgia o-ntețește – La un ospăț sau la chef mare – Doar băutura ce e tare. Cel ce se-mbată, pot a spune Că, e lipsit de-nțelepciune.


Sunt ale celor ce-s zăriți, La vin, că au întârziat Și-acum beau vin amestecat.


Ferice e de țara care, Un împărat, dintr-un neam mare, Își are-n frunte, iar acei Care sunt voievozi ai ei, Oameni serioși sunt, cumpătați Și la beție nededați, Mâncând la vremea când le cere Trupul, pentru-a avea putere.


Domnul a pus – fără-ndoială – În toți, un duh de amețeală, Spre-a fi Egiptul clătinat Asemenea unui om beat.


Dar iată-n schimb, voi ce faceți: E – peste tot – doar veselie Și strigăte de bucurie! În orice loc, se taie oi Și se înjunghie mulți boi. Ospețe mari, oamenii țin. Carne mănâncă și beau vin, Spunându-și unul altuia: „Hai să mâncăm cât vom putea Și să bem vin – cât mai trăim – Pentru că mâine-o să murim!”


Cum s-a-ntâmplat preotului, O să se-ntâmple tuturor Celor care sunt din popor. Stăpânul va avea și el, A slugii soartă, iar – la fel – Stăpâna va păți – și ea – Precum slujnica ce-o avea. De-asemenea, cumpărătorul Va fi la fel ca vânzătorul, Iar cel care-mprumut a dat, Ca și cel cari s-a-mprumutat, Căci cel ce dă va fi la fel Ca și cel ce-i dator la el.


Se clatină din temelie Ca și un om prins de beție. Colibă tremurând în vânt, Pare acest întreg pământ. Cade; păcatul îl apasă; Să se ridice, nu-l mai lasă.


Vai, de cununa îngâmfată, Cari este-n Efraim aflată Și-i a bețivilor pe care Țara lui Efraim îi are! Vai, e de floarea veștejită, Cu care e împodobită Cununa celor ce se-mbată, Pe culme-n valea cea bogată!


Descoperirea cea cerească – Adică cea dumnezeiască – De-aceea a ajuns apoi, Necunoscută pentru voi. E ca o carte necitită, Pentru că e pecetluită. Dacă vrei să o dai, cumva, Să o citească cineva Și îi vei spune: „Ia, citește!”, El – după ce la ea privește – O să ți-o dea-napoi, de-ndată, Și îți va spune: „Nu pot! Iată, Cartea nu poate fi citită, Pentru că e pecetluită!”;


Pe-al meu popor îl asupresc Niște copii și-l stăpânesc Niște femei. Popor al meu, Cârmuitorii tăi, mereu, Te duc în rătăcire mare Și pustiesc a ta cărare!


Primul tău tată, negreșit, Află că a păcătuit. Apoi, cei ce te-au învățat, În contra Mea, s-au ridicat.


Vai de cei care se trezesc În zori de zi și se pornesc Să caute – fără-ncetare – Doar băuturi amețitoare! Vai de cei cari, până târziu, Cu vin, să se-nfierbânte, știu!


Vai de cei care sunt văzuți Tari și puternici că se țin Când trebuie ca să bea vin Și sunt viteji – nespus de mari – Amestecând băuturi tari!


Vai de cei care-i scot curați Pe oamenii cei vinovați, Pentru că mită au luat Atuncea când au judecat, Făcând – astfel – a fi lipsiți De drepturi cei neprihăniți!


Dar Domnul, astfel, mi-a vorbit: „Prorocii lor au prorocit Spunându-le minciuni, mereu, Și toate, în Numele Meu. Nu Eu sunt Cel ce i-a trimis, Iar ce să spună, nu le-am zis. Ei doar vedenii prorocesc Cari mincinoase se vădesc, Pentru că știu numai să poarte Doar prorocii ce sunt deșarte, Înșelăciuni și-nchipuiri Scornite de ale lor firi.


Printre prorocii cei pe care Țara Samariei îi are, O nebunie și-a făcut Loc în cuvânt și am văzut Cum că pe Baal l-au prorocit. Pe-al Meu popor l-au rătăcit, Și în păcat, în acest fel, Au dus întregul Israel!


„A zis Domnul oștirilor: „Cuvintele prorocilor, Nu le-ascultați, căci vă mințesc! Închipuiri vă prorocesc Și doar vedenii născocite, Din ale lor inimi ieșite. Nu de la Domnul a venit Ceea ce ei au prorocit.


Ca un vrăjmaș Și-a încordat Arcul. Dreapta Și-a ridicat, La fel ca un asupritor. Ce-a fost plăcut privirilor – Îndată – El a prăpădit. Urgia Lui s-a repezit Precum un foc mistuitor Și a căzut necruțător, Asupra cortului pe care Fiica Sionului îl are.


Vedeniile voastre, oare, Nu se vădesc înșelătoare? Iar cele ce le-ați prorocit Nu dor minciuni s-au dovedit? Voi ziceți, însă, tot mereu: „Așa a spus Domnul”, dar Eu, Nimica, vouă, nu v-am zis, Pentru că Eu nu v-am trimis.


Atuncea când pătrunde-vor În curtea de la interior, Nici unul nu va mai avea Voie ca, vin, cumva, să bea.


În ziua celui așezat Asupră-ne, ca împărat, Se-mbolnăvesc aceia cari Sunt peste noi puși, drept mai mari, Din pricină că nu se dau În lături și că mult vin beau. Mâna, al nostru împărat, Cu batjocoritori, a dat.


Dar dacă ar veni, apoi, Un om, doar cu minciuni, la voi, Zicând: „Am să vă prorocesc Și despre vin am să vorbesc Sau despre băutură tare”, Omul acela va apare, Pentru poporul din ăst loc, Că este bun a fi proroc!


Vai de cel care o să-i dea, Aproapelui său, ca să bea! Vai are-a fi de tine – vai! – Când băuturi spumoase-i dai Aproapelui, să-l amețești Ca goliciunea să-i zărești!


În loc de slavă, peste tine, Se va lăsa mare rușine. Să bei și tu, să te-amețești Și-n urmă să te dezvelești. Îți va veni rândul – de-ndat’ – Să iei paharul cel aflat În dreapta Domnului. Vei bea Din el și-atuncea vei vedea Cum slava ta cea strălucită E de rușine-acopertită.


Când toate zilele tulburi Vor trece – după-acel necaz – Chiar soarele, al său obraz, Și-l va întuneca. Luna, Nici ea nu va mai lumina, Iar de pe boltă, măturate, Stele vor fi. Cutremurate, Puterile cerurilor Fi-vor, iar în înaltul lor,


La voi înșivă să vegheați Și, ne-ncetat, seama luați, Să țineți inimile treze, Să nu vi se îngreuneze De mult prea multă îmbuibare, De băutură și mâncare, De grijile vieții aceste, Ca nu cumva, fără de veste, Să vină acea zi apoi, Să năvălească peste voi.


Toți soții au să trebuiască, Nevestele, să își iubească, La fel ca trupurile lor. Cine-și iubește – fraților – Nevasta, vreau să știe bine, Că se iubește chiar pe sine.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa