1 Vai, de cununa îngâmfată, Cari este-n Efraim aflată Și-i a bețivilor pe care Țara lui Efraim îi are! Vai, e de floarea veștejită, Cu care e împodobită Cununa celor ce se-mbată, Pe culme-n valea cea bogată!
1 Vai de acea cunună, mândria bețivilor din Efraim, și de floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă, așezată pe culmea văii mănoase a celor doborâți de vin!
1 Vai de acea coroană – de mândria bețivilor din teritoriul numit Efraim – și de floarea ofilită care are o frumusețe glorioasă și care stă pe culmea văii mănoase a celor căzuți pe pământ din cauza vinului!
1 Vai de cununa trufașă a bețivilor lui Efraím, de floarea veștejită a frumuseții sale strălucitoare care este pe culmea văii mănoase a celor doborâți de vin!
1 Vai de cununa îngâmfată a bețivilor lui Efraim, de floarea veștejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!
1 Vai de cununa de mândrie a bețivilor lui Efraim și de floarea ce se veștejește a podoabei lui slăvite care este pe capul văii grase a celor doborîți de vin!
În vremea lui, a năvălit Tiglat-Pileser, ce-a domnit Peste Asiria. Astfel, El smulse, de la Israel, Iionul, Chedeșul, urmat De-Abel-Bet-Maca. A luat Și Ioanahul, cu război. A smuls Hațorul, iar apoi, Spre Galaad s-a repezit, Pe care l-a și cucerit. S-a îndreptat – după aceea – Către micuța Galileea. Apoi, spre-a lui Neftali țară, Oștile lui se îndreptară. Locuitori-au fost luați Și în Asiria mutați.
Pecah, cel care se vădea Drept fiu al lui Ramalia, Ucise douăzeci de mii, Atunci, dintre-ai lui Iuda fii, Care viteji s-au dovedit, Doar pentru că L-au părăsit Pe Domnul Dumnezeul lor, Cari fost-a al părinților.
Stricați sunt. Ce se-aude, oare? Cine oftează, ne-ncetat? Cine se vaietă, speriat? A cui este plângerea, oare, Și ne-nțelegerile care Se-aud mereu? Cine-i de vină? Cine-i rănit, fără pricină? Ai cui sunt ochii înroșiți?
Însă și ei sunt clătinați, De aburii de vin purtați Și amețit e fiecare, Căci bea o băutură tare. Și preoții și-aceia cari Proroci sunt, de băuturi tari Sunt îmbătați și-s stăpâniți De vin, căci umblă amețiți. Se clatină când prorocesc. Când judecă, se poticnesc.
Vai de cei care se trezesc În zori de zi și se pornesc Să caute – fără-ncetare – Doar băuturi amețitoare! Vai de cei cari, până târziu, Cu vin, să se-nfierbânte, știu!
Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”
Cuvântul fi-va cunoscut De-ntreg poporul, căci știut Va fi de cei ce se găsesc În Efraim sau locuiesc, Azi, în Samaria și care Spun cu mândrie și-ngâmfare:
Mândria Israelului, Martoră, împotriva lui, Are să fie. Israel, Precum și Efraim, la fel, Doar prin nelegiuirea lor, Nemărginită, cădea-vor. Și Iuda, de asemenea, Cu ei alături va cădea.
Astfel, în casa cea pe care Neamul lui Israel o are, Lucruri grozave-am întâlnit, Căci Efraim a preacurvit, Iar Israel – neîncetat – Fără vreo teamă s-a spurcat.
În ziua celui așezat Asupră-ne, ca împărat, Se-mbolnăvesc aceia cari Sunt peste noi puși, drept mai mari, Din pricină că nu se dau În lături și că mult vin beau. Mâna, al nostru împărat, Cu batjocoritori, a dat.
Atunci voi frânge, negreșit, Mândria voastră – căci văd bine – Că, din putere, ea vă vine. Eu am să fac a fi, de fier, De-asupra voastră-albastrul cer, Iar sub picior – de bună seamă – Pământul fi-va de aramă.
Iată, lângă orice altar Ajuns-au să se-ntindă dar, Pe straiele, zălog, luate. Ei beau apoi, pe săturate – În casa idolilor lor – Amenda osândiților Pe care ei i-au osândit.
„Juncane din Basan, luați Seama acum și ascultați – Pe muntele Samariei – Acest cuvânt, căci pe toți cei Ce sunt săraci îi asupriți, Pe cei în lipsă îi zdrobiți, Iar soților voști’ le-ați cerut Și-ați zis: „Dați-ne de băut!”
„Vai de cei care se vădesc Precum că în Sion trăiesc, Lipsiți de griji! Vai de acei Care pe al Samariei Munte trăiesc adăpostiți, Fiind de orice griji feriți! Vai și de toți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari Peste-acest neam care apare Drept cel dintâi între popoare, La cari aleargă neamul cel Din casele lui Israel!…
Cel care-i Domn al tuturor Și Dumnezeu al oștilor, Pe Sine Însuși a jurat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iacov, cu toată-a lui mândrie, O mare scârbă-Mi face Mie, Și am ajuns să urăsc toate Palatele lui minunate. În mâinile vrăjmașului, Am să dau Eu, cetatea lui, Cu tot ceea ce este-n ea.