Isaia 27:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ Iată, cetatea ‘ceea care Se dovedea mare și tare, E singură și părăsită, Căci nu mai este locuită. Vițelul paște-n ea acum Și mai pășește, pe al ei drum. În ea, el se mai culcă încă, Și-ale ei ramuri le mănâncă.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁰ Căci cetatea fortificată a ajuns în singurătate; a ajuns o locuință abandonată și părăsită ca un deșert. Acolo pasc vițeii, acolo se odihnesc și-i distrug crengile.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ Orașul fortificat este gol. A ajuns o locuință abandonată și devastată ca un deșert. Acolo pasc vițeii; în acel loc se odihnesc ei și îi mănâncă ramurile (plantelor crescute în mod sălbatic).

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Căci cetatea întărită a rămas singură, locuință lăsată și părăsită ca un pustiu. Acolo va paște vițelul, se va culca acolo și îi va mânca mlădițele.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuință lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște vițelul, în ea se culcă și-i mănâncă ramurile.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Căci cetatea cea întărită este singuratică, o locuință lăsată și părăsită ca o pustie. Acolo va paște vițelul și acolo se va culca și va mânca ramurile ei.

Isaia 27:10 Mawu Ofanana

Isaia 17:2

Cetățile ce s-au aflat În Aroer, sunt părăsite, Iar turmele – nestingherite – Acolo au să pășuneze Și-n pace au să înnopteze.

Isaia 17:9

Cetățile cele-ntărite – Atuncea – fi-vor risipite, Asemenea ruinelor Aflate-n vârful munților Sau prin păduri, pentru că – iată – Va fi precum a fost odată, Când oamenii le-au părăsit Înspăimântați și au fugit Din fața fiilor pe care Neamul lui Israel îi are. Când acea vreme o să vie, Totul va fi ca o pustie!

Isaia 24:10

Cetățile sunt dărâmate, Iar casele sunt încuiate. Pustii sunt casele acele, Căci nimeni nu mai intră-n ele.

Isaia 25:2

Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.

Isaia 32:19

Însă pădurea e lovită De grindină și prăbușită. Are să fie aplecată, Adânc, cetatea, de îndată.

Isaia 35:1

Pustia și cu țara care, De apă, duce lipsă mare, Pline vor fi de bucurie. Va tresălta, de veselie, Pustia, căci se-mpodobește, Când trandafirul înflorește.

Isaia 49:21

Când aste le vei fi văzut, Vei zice: „Cine i-a născut? Stearpă, fără copii eram Și izgonită mă găseam. Soartă de roabă am avut Dar cine, oare, i-a crescut? Eu singură, doar, am rămas. Unde erau, în acel ceas?”

Isaia 64:10

Doamne, te rog, să iei aminte, Căci ale Tale cetăți sfinte Ajuns-au de a fi pustii. Sionul e pustiu, să știi. Ierusalimul e la fel, Căci pustiit este și el!

Isaia 7:21

Când ziua ‘ceea va apare, O să hrănească fiecare, O juncă doar și două oi.

Isaia 7:25

Nu vor mai fi cutreierați Munții cei care sunt lucrați – Azi – cu cazmaua, căci în spini Vor fi-nglodați și-n mărăcini. Doar boii vor intra în ei Și oile, în munți-acei, Căci oamenii au să voiască – În ăst fel – să-i bătătorească.

Ieremia 25:37

Coliba lor cea liniștită Unde-și duceau viața tihnită. Toate cad pradă focului Mâniei mari, a Domnului.

Ieremia 26:18

„Mica – cel ce era profet Și se trăgea din Moreșet – Pe vremea-n care Ezechia, În Iuda, a avut domnia, A zis întregului popor: „Iată că Domnul oștilor, În acest fel, a cuvântat: „Sionul tot va fi arat, Precum ogoru-i pregătit. Ierusalimul, negreșit – În vremea care o să vie – Morman de pietre o să fie. Muntele Casei Domnului Ajunge-va la rândul lui, O înălțime ne-ngrijită, Doar de păduri acoperită.”

Ieremia 26:6

Atunci, acestei Casa, iată, Am să îi fac precum, odată, Casei din Silo i-am făcut, Așa după cum e știut. Nenorociri mari, am să chem Și-o pricină pentru blestem, Cetatea asta o să fie, Pentru orice împărăție.”

Ieremia 52:27

Iar împăratu-a poruncit Să îi ucidă, negreșit. Astfel, la Ribla – în Hamat – Uciși au fost cu toți, de-ndat’.

Plângerile 1:4

Iată-n Sion, pe al său drum, Numai tristețe e acum, Pentru că nu sunt călători Să-l calce-n prag de sărbători. Pustiu-n poarta lui se-așează, Iar ai lui preoți, toți, oftează. Mâhnite-s ale lui fecioare, Iar o tristețe-apăsătoare, Iată, asupră-i s-a întins Și-n a ei mreajă l-a cuprins.

Plângerile 5:18

E doar pentru că acel munte Ce este al Sionului E pustiit. Pe creasta lui, Numai șacali hălăduiesc, Căci ei, doar, îl mai locuiesc.

Езекиел 36:4

Acum, voi munți din Israel, Să ascultați cuvântul spus De către Domnul Cel de Sus!” Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Spre munți, spre dealuri și spre văi, Spre ale râurilor căi, Către ruine pustiite, Către cetăți ce-s părăsite – Care ajuns-au ca să cadă În mâna neamurilor, pradă – Și sunt de râsul tuturor Popoarelor neamurilor.

Miheia 3:12

În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”