Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 26:1 - Biblia în versuri 2014

1 Atunci – în ziua ‘ceea – are Ca să se cânte o cântare, Pe plaiurile minunate Aflate-n Iuda: „O cetate Avem, acuma” – au să spună Cuvintele ce-au să se pună În acel cântec. „Ea e tare, Iar Dumnezeul nostru are Ca mântuire să ne dea. Zid de-apărare, ne e ea.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 În ziua aceea, în țara lui Iuda se va cânta această cântare: „Avem o cetate puternică! Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și fortificații!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 În acea zi, pe teritoriul celor numiți Iuda se va cânta acest cântec: «Avem un oraș foarte rezistent! Dumnezeu a făcut salvare din ziduri și din parapetul lor!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iúda: „Avem o cetate puternică; el a pus mântuirea ca zid și întăritură.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 În ziua aceea în țara lui Iuda se va cânta cântarea aceasta: Avem o Cetate tare; mântuirea va fi pusă drept ziduri și întărituri.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 26:1
34 Mawu Ofanana  

Cântau și-L preamăreau mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Zicând astfel: „Domnul e mare, E bun și plin de îndurare, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Întreg poporul adunat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și era plin de bucurie, Că se pusese temelie, Din nou, la Casa cea pe care, Domnu-n Ierusalim o are.


Să fie binecuvântat Domnul, căci El a arătat – Față de mine – îndurare: Parcă într-o cetate tare, Eu aș fi fost adăpostit.


Străbateți tot Sionul voi, Iar ale lui turnuri apoi, Le numărați, ca să le știți.


Toți împărații se adună, Ca să pornească împreună.


În acea zi, vei zice: „Eu Te laud Doamne, tot mereu, Pentru că fost-ai supărat, Însă acum ne-ai mângâiat! Mânia Ta s-a potolit Și izbăvire am primit!”


Gemeți voi porți, înspăimântate! Bocește-te și tu, cetate! Țară a Filistenilor, Cutremură-te! Căci un nor De fum – iată-l – acuma vine, Din miazănoapte, peste tine, Iar șirurile cele-ntinse, Ale vrăjmașului, sunt strânse.”


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


În ziua ‘ceea, nimenea – Nevoie – nu va mai avea De idoli, căci vor fi zvârliți La șobolani și nimiciți Toți idolii cei cunoscuți, Din aur sau argint făcuți. Pradă a liliecilor, Vor fi idolii tuturor;


În acea zi, când se adună, Poporu-ntreg are să spună: „Acesta este Dumnezeu, În cari ne-am încrezut mereu, Ca mântuire să primim! Acum, hai să ne veselim În mântuirea cea pe care A dat-o pentru fiecare!


După cum păsările-ntind Aripile și își cuprind Puii și-i țin sub umbra lor, La fel, Domnul oștirilor Peste Ierusalim Se-apleacă, Bine voind ca să îi facă. Îl cruță, îi dă izbăvire Și îi aduce mântuire.”


Stânca pe cari se sprijinește, Plină de groază, se topește, Iar căpeteniile lui Tremură-n fața steagului” – A glăsuit Domnul, Cel care Chiar în Sion, focul Își are, Și-al Său cuptor nemaivăzut Este-n Ierusalim ținut.


Iată că Domnul e-nălțat Și la-nălțime-i așezat. Nepărtinirea Domnului Precum și cu dreptatea Lui, Întreg Sionul l-au umplut.


„Zilele tale s-au făcut Statornice. Priceperea Și-nțelepciunea-asemenea Se-arată, pentru-ntreaga fire, Drept un izvor de mântuire.” Iată comoara cea pe care Sionu-n stăpânire-o are: Aceasta-i frica Domnului, Căci ea este comoara lui.


Plină – atunci – are să fie, De slavă și de măreție, Odrasla Domnului, căci iară Va străluci rodul în țară, Pentru cei care-s fericiți, Ai lui Israel mântuiți.


Iată-L pe Prea Iubitul meu! Un cântec am să Îi cânt eu. Îi cânt dar, Prea Iubitului, Un cântec despre via Lui! Iubitul meu avea o vie Care creștea pe o câmpie.


Au să primească-n Casa Mea, Un loc. Un nume vor avea, Nume cu mult mai bun – pot zice – Decât cei cari sunt fii și fiice. Numele dat lor o să fie Un nume pentru veșnicie.


Nici vorbă nu o să mai fie, În țara ta, de silnicie. Nici pustiire, nici prăpăd – La tine – nu o să mai văd. Căci nu va mai fi nici un rău, Atuncea, în ținutul tău. Drept „Mântuire”, Eu numesc Zidul cu cari te-mprejmuiesc, Iar a ta poartă minunată, Drept „Laudă” va fi chemată.


Treceți pe porți! Un drum croiți Și-o cale să îi pregătiți Poporului! S-o curățați De pietre și să ridicați Un steag anume pus, sub soare, Să fluture peste popoare!


Iată ceea ce a vestit Domnul, atunci când a vorbit S-audă tot pământul Lui: „Spuneți fiicei Sionului: „Iată, al tău Mântuitor Vine purtat pe-aripi de nor. Iată, cu El se află plata Și-n fața Lui merge răsplata.


Strigăte mari de bucurie Și chiote de veselie. Au să răsune-n orice casă Cântec de mire și mireasă, Precum și glasul celor care Îndeamnă: „Dați laudă mare, Celui ce-i Domn al oștilor, Căci este bun și iertător, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Are să se audă, iară, Și glasul celor cari, în țară, Jertfe aduc de mulțumire; O să răsune peste fire, Iarăși, glasul poporului Ce-aduce jertfe Domnului În Templul Său cel minunat Ce-i în Ierusalim aflat. Căci voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau, în a lor țară. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Un zid fusese înălțat, Cari Templul l-a înconjurat. De șase coți se dovedea Prăjina ce o folosea Omul acel, la măsurat. Un cot de-al ei era mai lat, C-o palmă bună – negreșit – Decât un cot obișnuit. El merse, cu prăjina lui, Până la brâul zidului Și-n felu-acesta am văzut Că o prăjină a avut Zidul acela, în grosime Și încă una-n înălțime.


„Eu Însumi fi-voi în ăst loc” – Domnul a zis – „și-un zid de foc, În jurul zidurilor lui – Ale Ierusalimului – Eu am să fiu, căci slava Mea În al lui mijloc va ședea!”


Iată că mâna Mi-o ridic Eu, împotriva lor, și zic: Ajunge-vor ele să cadă, Curând, supușilor lor, pradă, Căci Domnul oștii m-a trimis Să împlinesc tot ce a zis.


Atunci, întreaga adunare A înălțat astă cântare:


Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa