Isaia 25:2 - Biblia în versuri 2014

² Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

² Ai transformat cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este o cetate; ea nu va mai fi niciodată reconstruită.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² Ai transformat orașul într-o grămadă de moloz. Ai făcut ca citadela să ajungă o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este un oraș. El nu va mai fi niciodată reconstruit.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² Căci din cetate ai făcut un morman, din cetatea întărită, o ruină și fortăreața străinilor nu mai este cetate: nu va mai fi reconstruită niciodată.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetățuia cea tare într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită și niciodată nu va mai fi zidită.

Traducere Literală Cornilescu 1931

² Căci ai făcut din cetate o movilă, din cetatea întărită o dărâmătură, un palat al străinilor ca să nu fie cetate, niciodată nu se va zidi.

Isaia 25:2 Mawu Ofanana

Iov 12:14

El mâna, ca să nimicească, Nimeni n-are să mai zidească. Pe cel pe cari El îl închide, Nimeni nu-l va putea deschide.

Isaia 13:20

Nimeni nu va mai sta în el, Căci locuit n-o să mai fie. Arabul nu are să vie Să își întindă cortul lui, La poarta Babilonului. Păstorii n-au să se oprească Cu turmele, să poposească Înălțând țarcuri pentru ele, Pe lângă zidurile-acele.

Isaia 13:21

Doar fiarele de prin pustie, În locu-acela, au să vie, Culcușuri ca să-și încropească. În case au să locuiască Doar bufnițe și struți, căci loc, Pentru stafii va fi, de joc.

Isaia 13:22

În casele împărătești Și-n casele cele domnești, Doar urletul șacalilor Va răsuna-nfricoșător. În casele cari sunt știute Că de petrecere-s făcute, Câinii sălbatici au să vie. Iată că vremea e târzie! Zilele sale-s numărate Și nu vor fi adăugate. A timpurilor împlinire Nu va cunoaște zăbovire.”

Isaia 14:23

O mlaștină va fi aici Și un culcuș pentru arici, Căci locul fi-va – de îndat’ – Cu nimicire măturat!”

Isaia 17:1

Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Damasc, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. „Iată, curând, Damascul – care Acum, e o cetate mare, Cu mândre case înălțate – N-o să mai fie o cetate. În vremea care o să vină, Se va preface în ruină, Căci totul fi-va dărâmat.

Isaia 17:3

Cu cetățuia cea pe care Neamul lui Efraim o are, Iată, acum s-a isprăvit Și – de asemeni – s-a sfârșit Cu a Damascului domnie Și cu a lui împărăție. Dar cei care vor rămânea – Care vor fi din Siria – Fi-vor ca slava cea pe care Neamul lui Israel o are” – Spusese Domnul oștilor.

Isaia 21:9

Mulți călăreți, eu am zărit, Doi câte doi cum au venit.” Apoi, străjerul a luat Cuvântul iar, și a strigat: „Iată acuma, am văzut Că Babilonul a căzut! Toate icoanele-s sfărmate Ș, la pământ sunt aruncate!”

Isaia 23:11

Domnul Și-a-ntins, în largul zării, Brațul, spre necuprinsul mării, Iar împărați-au tremurat. Apoi, din cer, porunci a dat, Cerând să fie nimicite Cetățile-n Canaan zidite,

Isaia 23:13

Iată, neamul Haldeilor – Cari nu fusese un popor, Care, așa precum se știe, A locuit doar în pustie, Neam pentru care-ntemeiară Cei din Asiria, o țară – În Tir a mers, a ridicat Turnuri și-apoi a dărâmat Palatele cele domnești Și casele împărătești.”

Isaia 24:10

Cetățile sunt dărâmate, Iar casele sunt încuiate. Pustii sunt casele acele, Căci nimeni nu mai intră-n ele.

Isaia 25:12

El surpă tot ce-ai înălțat Și la pământ este culcat Zidul pe care l-ai făcut, Căci în țărână-i prefăcut!”

Isaia 26:5

Pe cei cari pe-nălțimi au stat I-a risipit și-a răsturnat – Apoi – cetatea cea-ngâmfată. Jos, la pământ, a fost culcată Și tăvălită în țărână, De-a Domnului temută mână.

Isaia 27:10

Iată, cetatea ‘ceea care Se dovedea mare și tare, E singură și părăsită, Căci nu mai este locuită. Vițelul paște-n ea acum Și mai pășește, pe al ei drum. În ea, el se mai culcă încă, Și-ale ei ramuri le mănâncă.

Isaia 32:14

Casa care a fost zidită Pentru-mpărat, e părăsită. Cetatea cea de altădată – Gălăgioasă – e lăsată. Dealul și turnul au să fie Drept peșteri doar, pentru vecie. Măgari sălbatici, strânși în ceată, Au să se-adune, de îndată. Vor merge-n locurile-acele, Căci ei au să se joace-n ele. Turmele-apoi au să se-adune Și-acolo-și vor găsi pășune,

Isaia 32:19

Însă pădurea e lovită De grindină și prăbușită. Are să fie aplecată, Adânc, cetatea, de îndată.

Isaia 34:13

În casele împărătești – Precum și-n curțile domnești – Vor crește tufele de spini, Iar în cetăți, doar mărăcini, Căci locurile de aici Pline-au să fie de urzici Și adăpost al struților Vor fi, și al șacalilor.

Isaia 37:26

„Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit, Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar, negreșit, Acum doar am îngăduit, Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface, Așa precum Mie îmi place.

Ieremia 51:26

Din tine n-au să se mai scoată Pietre alese, să se poată Pune drept vârf unghiurilor Ce sunt ale clădirilor. Din tine, scoase, n-au să fie Nici pietre pentru temelie, Căci o ruină o să fii, De-acum și până-n veșnicii. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit…”

Ieremia 9:11

În vremea care o să vie, Ierusalimul va să fie Doar un morman de pietre-n care Șacalul locuință-și are. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi cu toate, pustiite, Căci nimeni n-o să mai cuteze, În ele, ca să se așeze.

Deuteronom 13:16

Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.

Revelația 18:19

Când se jeleau pentru cetate, Țărână-n cap își aruncau, Țipau plângând, se tânguiau Și-n urmă, toți strigat-au: „Vai! Cetate mare, tu erai! Doar lucruri scumpe-ai târguit Și astfel, i-ai îmbogățit, Neîncetat, pe-aceia care, Corăbii, au avut, pe mare! Vai! Într-o clipă, am văzut, Cum în pustiu, te-ai prefăcut!”