Isaia 22:11 - Biblia în versuri 2014

¹¹ Sunt două ziduri, unde voi – Chiar între ele – vreți apoi, Să faceți o cămară mare, Să puteți strânge apa care E-n iazul vechi. Dar nu voiți, Cu nici un chip, ca să priviți Către Cel care a făcut Totul, așa precum a vrut, Către Cel care-a pregătit Lucrul acest și l-a-mplinit.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹¹ Între cele două ziduri ați făcut un rezervor pentru apele iazului cel vechi, dar n-ați privit spre Cel Ce l-a făcut și nu v-ați uitat la Cel Ce l-a întocmit din vechime.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹¹ Între zidurile orașului ați făcut un rezervor pentru apa din vechiul bazin; și nu ați privit spre Cel care a făcut aceste lucruri, ci L-ați ignorat pe Cel care le-a planificat demult.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹¹ Veți face un rezervor între cele două ziduri pentru apele cisternei celei vechi, dar nu vă veți uita la cel care a făcut-o și nu veți privi la cel care a întocmit-o de demult.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹¹ Faceți o cămară între cele două ziduri pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitați spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeți pe Cel ce de mult le-a pregătit.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹¹ Și ați făcut un șanț între cele donă ziduri pentru apele iazului celui vechi, dar nu v‐ați uitat la făcătorul său, nici nu v‐ați uitat la cel ce din vechime l‐a întocmit.

Isaia 22:11 Mawu Ofanana

2 Regi 20:20

Dar toate câte-au fost făcute De Ezechia, nu-s trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care în Iuda au domnit? Nu tot acolo-i amintit Și despre iazul său cel mare Și de acel canal prin care Adus-a apele-adunate În iazul său, până-n cetate?

2 Regi 25:4

În zidul care-mprejmuia Cetatea și o străjuia, În ziua ‘ceea, s-a-nceput Și o spărtură s-a făcut. Prin ea, oamenii de război Voiau să fugă mai apoi. Când s-a-nnoptat, ei au ieșit, Tiptil, afară, și-au fugit Pe drumul care se numea „Al porții”. Drumul începea Din unghiul zidurilor care Închideau poarta de intrare, Puse fiind să străjuiască Grădina cea împărătească. Fugarii au cătat să ție Drumul ce duce spre câmpie. Astfel, de noapte-acoperiți, Sperau să treacă, nesimțiți, De cetele Haldeilor Ce-nconjurau cetatea lor.

2 Cronici 6:6

Doar la Ierusalim am vrut, Un loc al Meu să fi avut, O casă-n care-apoi mereu, Să Îmi așez Numele Meu. Pe David, peste-al Meu popor, L-am pus apoi cârmuitor, Ca împărat să fie el, Peste întregul Israel!”

Neemia 3:16

Neemia era cel care Se dovedea a fi mai mare Peste Bet-Țur – cum e știut – Pe jumătate din ținut. El, cu ai săi, a construit Zidul care a-mprejmuit Mormintele ce le avea David, iar zidul ajungea Până la iaz, urcând ușor, Spre casele vitejilor.

Isaia 17:7

Vedea-vor ochii omului – Atunci – pe Făcătorul lui. Omul se-ntoarce către Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

Isaia 22:10

În urmă, casele pe care Ierusalimu-n el le are, Să știți pe cari să le stricați, Pietre, din ele, să luați, Pe care să le folosiți Ca zidul să îl întăriți.

Isaia 31:1

Vai, de cei care se pogor La Egipteni, vrând ajutor Și-și pun nădejdea-n cai și care Și-n călărimea lor cea tare, Dar nu privesc către Acel Cari Sfânt îi e lui Israel, Și nu Îl caută mereu, Pe-adevăratul Dumnezeu!

Isaia 37:26

„Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit, Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar, negreșit, Acum doar am îngăduit, Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface, Așa precum Mie îmi place.

Isaia 7:3

Dar pe Isaia l-a chemat Domnul și-astfel a cuvântat: „Ia-l pe-al tău fiu – pe-acela care Șear-Iașub, drept nume, are – Și la Ahaz în față-apoi, Degrabă să îi ieșiți voi, Pe drumul ‘nălbitorului La capătul canalului Prin care apa se golește Din iazul ce sus se găsește.

Isaia 8:17

Nădejdea mea este mereu, În al meu Domn și Dumnezeu, Care – văzută – nu Își lasă Fața, de a lui Iacov casă. În El îmi pun încrederea, Căci El este nădejdea mea.

Ieremia 39:4

Când Zedechia i-a văzut, Nimic, să facă, n-a putut. Cu ai săi oameni de război, A părăsit cetatea-apoi. Când înserarea a venit, Înspăimântați ei au fugit, Mergând de-a lungul drumului Grădinii împăratului, Ieșind pe poarta ce-i aflată Acolo, poartă așezată La cele două ziduri mari. Au luat drumu-acela cari Se îndrepta către câmpie, Sperând ca izbăviți să fie.

Miheia 7:7

Eu, însă, am ca să privesc Spre Domnul și nădăjduiesc În Cel care îmi e mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Căci știu că mă va asculta.