1 Era tocmai în acel an, Când la Asdod veni Tartan, Trimisul lui Sargon, cel care Era-n Asiria mai mare. El trebuia ca să lovească Asdodul și să-l cucerească. Tartan acesta a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit.
Acela care așezat Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis, Îndată, soli. De la Lachis, Tartan cu Rab-Saris plecase. Rabșache li se-alăturase. La Ezechia-au mers cei trei, O oaste mare-având cu ei. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.
Când Ozia porni apoi, Cu Filistenii, un război, A mers pân’ la cetatea Gat Și al ei zid l-a dărâmat. A dărâmat, de-asemenea, Zidul cari Iabna-mprejmuia, Precum și al Asdodului. A ridicat, în jurul lui, Alte cetăți. Le-a construit Acolo, căci le-a rânduit Să șeadă între-al său popor Și cel al Filistenilor.
Gemeți voi porți, înspăimântate! Bocește-te și tu, cetate! Țară a Filistenilor, Cutremură-te! Căci un nor De fum – iată-l – acuma vine, Din miazănoapte, peste tine, Iar șirurile cele-ntinse, Ale vrăjmașului, sunt strânse.”
M-am dus apoi – de-asemenea – Și-am străbătut Arabia, De la cel care-a fost aflat În țara Ut, drept împărat, La împărații cei pe care Neamul de Filisteni îi are, La cel ce-n Gaza stăpânea, La cel care împărățea Asupra Ascalonului, Precum și a Ecronului, Până la cei care, de viță, Sunt din Asdod, drept rămășiță.
Pe-aceia care se vădesc Că în Azdod azi locuiesc, Cu cel ce este așezat În Ascalon drept împărat, Am să îi șterg de peste fire Și-i spulber cu desăvârșire. Către Ecron întoarce-voi A Mea mânie mai apoi, Iar cei ce-au mai rămas în țară La Filisteni, toți au să piară. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Iată ce umflături au dat – Care, din aur, s-au lucrat – Toți Filistenii, Domnului, Spre-a căpăta iertarea Lui: Pentru Asdod și Ascalon, Gaza și Gat și-apoi Ecron,