3 Toate popoarele – la fel – Spre munte, au să se grăbească Și-n acest fel au să vorbească: „Haideți cu toți să ne-adunăm Și către munte să plecăm, Căci e muntele Domnului! Să mergem dar, la Casa Lui, La Casa Celuia pe care, Drept Dumnezeu, Iacov Îl are! Haidem, ca să ne dea povețe Și-ale Lui căi să ne învețe!” Căci din Sion are să vie Legea și, după cum se știe, De la Ierusalim, Cel Sfânt, Își va trimite-al Său cuvânt.
3 Multe popoare vor veni și vor zice: „Să mergem și să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe căile Sale, și noi să umblăm pe cărările Sale!“. Căci din Sion va ieși Legea, iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
3 Multe popoare vor veni și vor zice: «Să mergem și să urcăm pe muntele lui Iahve, la casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe metodele Sale; și noi să umblăm pe drumurile Lui!» Se va întâmpla așa pentru că din Sion va proveni legea; iar Cuvântul lui Iahve va veni din Ierusalim.
3 Popoare multe vor veni și vor zice: „Veniți, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăța căile sale și noi vom umbla pe cărările lui. Căci din Sión va ieși legea și din Ierusalím, cuvântul Domnului.
3 Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului.
3 Și multe popoare vor merge și vor zice: Veniți și să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; și el ne va învăța în căile lui și vom umbla în cărările lui. Căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim.
O hotărâre au luat Iudeii. S-au îndatorat Atunci, nu numai pentru ei, Însă și pentru toți acei Care urmau să se lipească De ei, cu ei să viețuiască. De-asemenea, s-au obligat Și pentru cei ce le-au urmat, Ca să păzească fiecare, Mereu, această sărbătoare, Când este vremea potrivită, Așa cum fost-a rânduită, Așa precum a fost lăsată. Nicicând, ea nu va fi schimbată.
Domnul, șezând pe al Său tron, O să întindă, din Sion, Toiagul cârmuirii Sale, Precum și al puterii Tale, Spunându-Ți: „Fii stăpânitor, În mijlocul vrăjmașilor!”
Judecători voi pune iară – Precum erau odinioară – Și sfetnici îți voi fi făcut, Precum erau la început. Apoi, tu ai să ai să fii numită „Cetatea cea neprihănită Și credincioasă”. Negreșit,
La împlinirea timpului, Vlăstarul – care o să vie De la Isai – are să fie Ca și un steag, pentru popoare, Iar neamurile, de sub soare, Se vor întoarce și-au să vie, Grabnic, la El, cu bucurie, Căci slava fi-va locu-n care, Vlăstarul locuință-și are.
Iar ei, astfel, au întrebat: „Pe cine vrea el, să învețe Înțelepciunea, dând povețe? Cui vrea să dea, fără măsură, Atât de multă-nvățătură? Unor copii abia-nțărcați, Cari de la țâță sunt luați?
Unul va zice-atunci: „Eu sânt Numai al Domnului Cel Sfânt!” Altul, cu al lui Iacov nume, Are a se numi, în lume. Altul, apoi, cu mâna lui, Va scrie: „Sunt al Domnului!” Va fi cinstit, în acest fel, Cu numele lui Israel.”
Au să primească-n Casa Mea, Un loc. Un nume vor avea, Nume cu mult mai bun – pot zice – Decât cei cari sunt fii și fiice. Numele dat lor o să fie Un nume pentru veșnicie.
Am să-i aduc, în urmă, Eu, La muntele cel sfânt al Meu, Și-o nesfârșită veselie, Asupra lor are să vie, Atuncea când au să se adun În Casa Mea de rugăciune. Jertfe și arderi au să-Mi dea, Pe-altarul Meu, în Casa Mea. Aceste jertfe, pregătite De către ei, vor fi primite. Atunci, Casei i se va spune Drept Casă pentru rugăciune A tuturor neamurilor Și-a tuturor popoarelor.”
Pe voi – cei care Îl lăsați Pe Domnul vostru sau uitați De Numele Cel Sfânt al Meu Și-o masă-ntindeți, tot mereu, Norocului, iar Sorți-n dar, Spre cinste-i umpleți un pahar –
Și îi vor strânge pe-ai voști’ frați Cari printre neamuri sunt aflați, Să îi aducă Domnului, Precum un dar, în cinstea Lui. Pe cai, pe dromaderi, pe cară, Pe tărgi și pe catâri, în țară, Îi vor aduce-n fața Lui, La sfântul munte-al Domnului Și la Ierusalim. Astfel, Ei au să șeadă lângă El. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit. Ei au să fie-aduși la fel Precum fiii lui Israel Aduc la Casa Domnului, – Spre slava și spre cinstea Lui – Daruri ce sunt pentru mâncare. Acestea sunt, de fiecare, Cu multă grijă, așezate Numai în vasele curate.
Dar dacă ei vor căuta Ca să învețe de a sta Pe căile pe cari, mereu, Mi-am îndemnat poporul Meu, Dacă va ști această lume Să jure doar pe al Meu Nume, Zicând: „Viu este Dumnezeu!” – Așa precum poporul Meu, De ei fusese învățat Pe Bali să jure ne-ncetat – Atuncea fericiți fi-vor, Trăind lângă al Meu popor.
„Mica – cel ce era profet Și se trăgea din Moreșet – Pe vremea-n care Ezechia, În Iuda, a avut domnia, A zis întregului popor: „Iată că Domnul oștilor, În acest fel, a cuvântat: „Sionul tot va fi arat, Precum ogoru-i pregătit. Ierusalimul, negreșit – În vremea care o să vie – Morman de pietre o să fie. Muntele Casei Domnului Ajunge-va la rândul lui, O înălțime ne-ngrijită, Doar de păduri acoperită.”
Are să vină ziua când Străjerii vor porni, strigând, Prin muntele lui Efraim: „Hai, în Sion să ne suim, La Cel care este mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!
Pe-un munte-nalt, eu am fost pus, După ce-am fost acolo dus Prin înălțimile cerești Și viziuni dumnezeiești În locu-acela am avut. Spre miazăzi, eu am văzut Ceva cari, la asemănare, La fel ca o cetate pare.
Se vor întoarce înapoi, Să-L cate pe Cel cari, mereu, E al lor Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lor împărat Care, drept David, e chemat. Vor tresări-n vremea din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Privind la Fața Domnului Și-apoi la bunătatea Lui.”
Neamuri vor merge către el Și au să zică-n acest fel: „Veniți pe creasta muntelui Ce se vădește-al Domnului, La Casa Celui cari, mereu, E al lui Iacov Dumnezeu, Ca să ne-nvețe calea Lui! Iată, Cuvântul Domnului, De la Ierusalim, porni-va, Iar Legea, din Sion, ieși-va!
El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.
La ce cunoașteți, v-ați rugat Cu toții; noi ne-am închinat, La ceea ce am cunoscut. Dar este bine de știut Un lucru, pentru orișicine, Și-anume: mântuirea vine, De la Iudei. Însă-n curând
Putere, veți primi apoi, Când Duhul Sfânt o să coboare, Din ceruri, peste fiecare, Și-n felu-acesta, întăriți, Martorii Mei, aveți să fiți, Aici, chiar unde ne găsim – Adică în Ierusalim – Precum și în toată Iudeea, Samaria, iar – după-aceea – Pe-ntinderea pământului, Până la marginile lui.”
După vedenia cerească, Grabnic, trimis-am după tine, Iar tu făcut-ai foarte bine, Că ai venit. Noi așteptăm, Nerăbdători, să te-ascultăm. Ce ai, din partea Domnului, Te rog, acuma, să ne spui. Deci, Domnul ce ți-a poruncit?”
Întreb dar: „N-au auzit ei?” Ba da, pentru că, negreșit, Ale lor glasuri au vorbit, Pe fața-ntregului pământ, Și a pătruns al lor cuvânt În orișicare loc, și-anume, Până la margine de lume.”
Cei doi, pe munte, așadar, Chema-vor neamurile toate, Aducând jertfe, de dreptate. Ei sunt cei care au să știe Să sugă-a mării bogăție; Comorile-n nisip pitite, De-asemeni, le sunt dăruite.”
„Porunci și legi, eu v-am adus Și rânduieli, precum a spus Domnul să fac. Să ascultați Tot ce vă spun și să-nvățați Ca toate să le împliniți, În țara care-o s-o primiți.
Însă, acel ce-și adâncește Privirea și-apoi stăruiește În legea cea desăvârșită Care ne este dăruită – A slobozeniei, fraților – Fără a fi ascultător, Uituc – pentru că dovedește, Prin fapte, că o împlinește – Acela fi-va fericit, În lucrul său, necontenit.