Isaia 18:7 - Biblia în versuri 2014

⁷ Atunci, poporu-acela tare Va face daruri de mâncare Pentru Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu. Poporul – cari s-a arătat De la-nceput înfricoșat, Zdrobind totul în a lui cale, Iar tot pământul țării sale De multe ape e tăiat Fiind în lung și-n lat brăzdat – Va face daruri, tot mereu, Pentru-al oștirii Dumnezeu. Le va aduce-n locu-n care Se află Numele Său mare, Iar acel loc al Domnului E-n muntele Sionului.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁷ În vremea aceea, un popor înalt și cu pielea netedă, de temut atât în preajma lui, cât și în depărtări, o națiune puternică și cuceritoare, a cărei țară este străbătută de râuri, va aduce un dar Domnului Oștirilor la muntele Sion, locul Numelui Domnului Oștirilor.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁷ În acea vreme, va fi un popor înalt și cu pielea netedă, de care se tem atât cei din apropierea lui cât și cei care sunt departe de el. Acel popor reprezintă o mare forță; și el știe să fie cuceritor. Țara lui este traversată de râuri. El va aduce daruri lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor – la muntele Sion care este locul numelui Lui.”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁷ În vremea aceea, va aduce daruri Domnului Sabaót poporul înalt și cu pielea netedă, popor înfricoșător de la începuturi, neam puternic și dominator, a cărui țară este brăzdată de râuri, la locul unde este numele Domnului Sabaót, la muntele Sión.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁷ În vremea aceea, se vor aduce daruri de mâncare Domnului oștirilor de poporul cel tare și puternic, de poporul cel înfricoșat de la începutul lui, neam puternic, care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuiește Numele Domnului oștirilor, pe muntele Sionului.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁷ În vremea aceea se va aduce un dar Domnului oștirilor de la un popor înalt și neted, de la poporul cel groaznic din început încolo, un neam care măsoară cu frânghie și calcă în picioare, pe a cărui țară o împart râurile, la locul numelui Domnului oștirilor, la muntele Sion.

Isaia 18:7 Mawu Ofanana

2 Cronici 32:23

Mulți, la Ierusalim, s-au dus, Pentru că daruri i-au adus Lui Dumnezeu. Daruri bogate, Lui Ezechia i-au fost date, Care în ochii tuturor, Crescu, atuncea, simțitor.

Psalmi 68:32

Cântați-I Domnului, mereu, Voi împărați de pe pământ! Să-L lăudați pe Cel Prea Sfânt!

Isaia 16:1

Trimiteți miei, în dar, de-ndat’, Pentru al țării împărat! Din Sela, al vost’ dar să vie, Pe drumurile din pustie, Până la muntele pe care Fiica Sionului îl are!

Isaia 18:2

Și îți trimiți solii pe mare. Corăbiile tale sânt Din papură. Duse de vânt, Plutesc pe luciul apelor. Duceți-vă voi, solilor, Până la neamu-acela tare, Pân’ la poporu-acela care De la-nceput, s-a arătat Mare a fi și-nfricoșat, Zdrobind totu’, în a lui cale. Întreg cuprinsul țării sale, De multe râuri, e tăiat, În lung și-n lat fiind brăzdat.

Isaia 18:4

Căci astfel, spus-a Dumnezeu: „Din a Mea locuință, Eu Privesc în liniște, în zare, Peste căldura arzătoare A soarelui, prin roua-ntinsă Peste câmpia necuprinsă, Prin arșița ce a crescut Când secerișul a-nceput.

Isaia 45:14

„Așa vorbește Domnul: „Toate Câștigurile ce le scoate Egiptul, tot ce va avea, Atuncea, Etiopia – Strâns din negoțul ei cel mare – Toată averea ‘ceea care E strânsă de acel popor Cari este-al Sabeenilor – Iar cei care-l alcătuiesc, Mari de statură, se vădesc – La tine-ajunge-a se socoate. Popoarele acestea, toate, Au să ajungă-nlănțuite, Mergând – în urma ta – smerite. La tine, ele vor striga Și ne-ncetat te vor ruga, Căci îți vor spune: „Dumnezeu, Numai la tine, e mereu.”

Miheia 4:13

Scoală, fiica Sionului! E timpul treieratului! Îți fac copită de aramă Și-un corn de fier, de bună seamă, Popoare multe să zdrobești, Iar prada ce o dobândești Să o închini Domnului Sfânt Care e Domn peste pământ!”

Habacuc 1:7

El e grozav și-nfricoșat Și din el însuși și-a luat Și dreptul și a lui mărire.

Țefania 3:10

Iar peste Etiopia – Adică dincolo de ea, De-ale ei râuri – vin acei Cari sunt închinători ai Mei, Ca să-Mi aducă fiecare, Ale lui daruri de mâncare. Aceștia toți sunt obștea Mea, Cari risipită se vădea.

Maleahi 1:11

Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

Matei 2:11

Steaua, iar magii au intrat Și Pruncului s-au închinat. Apoi, ei – față de Maria – Au scos de la chimir tămâia, Smirna și aurul avut, Și-un dar, Pruncului, I-au făcut.