Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 17:1 - Biblia în versuri 2014

1 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Damasc, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. „Iată, curând, Damascul – care Acum, e o cetate mare, Cu mândre case înălțate – N-o să mai fie o cetate. În vremea care o să vină, Se va preface în ruină, Căci totul fi-va dărâmat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 O rostire cu privire la Damasc. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge doar un morman de ruine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 O profeție despre Damasc. „Privește! Damascul nu va mai fi un oraș; ci va ajunge doar un morman de ruine.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Profeție despre Damásc. Iată, Damásc va înceta să mai fie o cetate și va deveni o grămadă de ruine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Prorocie împotriva Damascului: „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Sarcina Damascului. Iată, Damascul încetează de a fi o cetate și va fi o grămadă de dărâmături.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 17:1
24 Mawu Ofanana  

În cete și au atacat Când înserarea s-a lăsat. Pe împărați, i-au biruit Și pân’ la Hoba i-au gonit, Cetate ce se-aflase lângă Damasc, fiind pe partea stângă.


Avram răspunse: „Doamne, oare Ca să primesc, ce aș putea, Căci am să mor făr’ a avea Copii? Moștenitorul, peste Tot ce am eu, Elizer este,


El, niște oameni, a avut Și cap al cetei s-a făcut, În vremea-n care a venit David, de a măcelărit Oștirile stăpânului Ce îl avea. Cu ceata lui, El, la Damasc, a alergat Și-o vreme-apoi, acolo-a stat.


Asirianul a pornit, Cu oastea lui, și-a cucerit Damascul. Robi, au fost luați Locuitorii, și mutați În Chir. Apoi s-a pogorât Și pe Rețin l-a omorât.


Când Sirienii au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, De la Damasc au pregătit O mare oaste și-au venit Pân’ la Hadadezer, să-i dea Sprijin, îl lupta ce-o ducea. David, însă, piept le-a ținut, Iar cei pe care i-a bătut Din numărul oștenilor Care-au venit în ajutor – Dintre ai Siriei copii – Sunt douăzeci și două mii.


Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.


Dar Dumnezeu l-a părăsit, Căci multe rele-a săvârșit Și-atuncea, pradă l-a lăsat La cel cari fost-a împărat În Siria și la cel care Fusese-n Israel mai mare. Ahaz, pentru tot ce-a făcut, De Sirieni a fost bătut, Iar la Damasc au dus apoi, Din Iuda, mulți prinși de război. De-asemeni, cel ce-a stăpânit În Israel, a năvălit, Peste Ahaz – cari n-a putut Să-i țină piept – și l-a bătut.


„La Calno, nu s-a întâmplat Ca și la Charchemiș, odat’?” „Apoi, soarta Hamatului, N-a fost ca și-a Arpadului?” „N-a-mpărtășit Samaria, Soarta Damascului, și ea?”


Iată ceea ce-a prorocit Cel cari, Isaia, s-a numit – După cuvântul Domnului – În contra Babilonului. Isaia se vădea cel care, Părinte, pe Amoț, îl are.


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Moab, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. În noaptea-n care-i pustiit, E Ar-Moabul nimicit! Tot ceea ce se prevestește, În noaptea ‘ceea se-mplinește. În noaptea care-i pustiit, E Chir-Moabul nimicit!


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.


Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.


„Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit, Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar, negreșit, Acum doar am îngăduit, Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface, Așa precum Mie îmi place.


Dar înainte ca să vie Timpul ca al ei fiu să știe Ce este rău și să-nțeleagă Ca binele să îl aleagă, Țara în care-ncoronați Se află cei doi împărați De cari te temi, va fi lovită Și va ajunge pustiită.”


Damascul – fără îndoială – Are să fie capitală, În Siria. Rețin, apoi, Drept capitală pune-l-voi, Damascului. Urmează – iacă – Șaizeci și cinci de ani să treacă, Iar Efraimul – negreșit – Are să fie nimicit.


Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”


Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”


„De-aceea, iată ce voi face: Samaria o voi preface Într-un morman de pietre mari, Pe câmp aflate, un loc cari Are să fie potrivit Pentru al viilor sădit. Pietrele-n vale-i prăvălesc Și temelia-i dezgolesc,


În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”


„Iată Cuvântul Domnului! Iată dar, prorocia Lui, Despre țara, Hadrac, chemată. Lucrul cel care se arată, De la Damasc se va porni, Căci de acolo va veni. „Domnul, privirea, Își rotește Peste popoare și privește Spre semințiile pe care Neamul lui Israel le are.


El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,


Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa