Isaia 17:1 - Biblia în versuri 20141 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Damasc, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. „Iată, curând, Damascul – care Acum, e o cetate mare, Cu mândre case înălțate – N-o să mai fie o cetate. În vremea care o să vină, Se va preface în ruină, Căci totul fi-va dărâmat. Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească1 O rostire cu privire la Damasc. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge doar un morman de ruine. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20181 O profeție despre Damasc. „Privește! Damascul nu va mai fi un oraș; ci va ajunge doar un morman de ruine. Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20201 Profeție despre Damásc. Iată, Damásc va înceta să mai fie o cetate și va deveni o grămadă de ruine. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu1 Prorocie împotriva Damascului: „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19311 Sarcina Damascului. Iată, Damascul încetează de a fi o cetate și va fi o grămadă de dărâmături. Onani mutuwo |
Când Sirienii au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, De la Damasc au pregătit O mare oaste și-au venit Pân’ la Hadadezer, să-i dea Sprijin, îl lupta ce-o ducea. David, însă, piept le-a ținut, Iar cei pe care i-a bătut Din numărul oștenilor Care-au venit în ajutor – Dintre ai Siriei copii – Sunt douăzeci și două mii.
Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.
Dar Dumnezeu l-a părăsit, Căci multe rele-a săvârșit Și-atuncea, pradă l-a lăsat La cel cari fost-a împărat În Siria și la cel care Fusese-n Israel mai mare. Ahaz, pentru tot ce-a făcut, De Sirieni a fost bătut, Iar la Damasc au dus apoi, Din Iuda, mulți prinși de război. De-asemeni, cel ce-a stăpânit În Israel, a năvălit, Peste Ahaz – cari n-a putut Să-i țină piept – și l-a bătut.
Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.
Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.
Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”
El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,
Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.