Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 15:3 - Biblia în versuri 2014

3 Pe uliți – în cetăți și-n sate – De spaimă oameni-s cuprinși Și doar cu saci toți sunt încinși. Pe-acoperișuri și-n piețe Se pot zări doar triste fețe Care de plâns, topite sânt, Căci geme tot, pe-al lor pământ.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Pe străzi umblă având mijlocul înfășurat cu pânză de sac. Pe acoperișuri și în piețe, toți gem, fiind doborâți de plâns.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Umblă pe străzi îmbrăcați cu saci. Stau pe acoperișuri și în piețe; toți se lamentează și se topesc de plâns.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Pe ulițe se încing cu sac; pe acoperișuri și în piețe, toți urlă și varsă lacrimi.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Pe ulițe sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe totul geme și se topește plângând.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 În ulițele lor se încing cu sac, fiecare urlă pe acoperișurile lor și în ulițele lor, topindu‐se de plâns.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 15:3
17 Mawu Ofanana  

Către Ioab și celor care Îl însoțeau fără-ncetare, David a zis: „Rupeți-vă Straiele și-mbrăcați-vă Cu saci, de-ndat’! În ăst fel, voi, Pe Abner, să-l bociți apoi!” David, în urmă, a venit Și-apoi, sicriul l-a-nsoțit.


Aste cuvinte l-au străpuns În inimă, pe împărat Și hainele și-a sfâșiat. Întreg poporul a văzut Că-avea un sac – din păr făcut – Pe al său trup înfășurat.


La templu, oamenii se-adună. Către Dibon merg împreună, Sau pe-nălțimi lumea se strânge Și toți încep apoi a plânge. Întreg Moabul se bocește Atuncea, și se tânguiește. Pe Nebo și Medeba, iată, Capete rase doar se-arată Și toate bărbile-s tăiate.


Aceasta e o prorocie, Privind lucruri ce au să vie, Pe lunga vremurilor cale, Peste-a vedeniilor vale. „Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți, Pe-acoperiș să vă suiți


De-aceea zic: „Nu vă uitați La mine, ci să mă lăsați Să plâng amar. Nu stăruiți Mângâietori ai mei să fiți, Pentru necazul cel pe care Sărmanul meu popor îl are!


Fi-va-n putoare prefăcut – Atunci – mirosul cel plăcut; Locul în cari brâul ședea, O frânghie are să-l ia. În loc de părul încrețit, Va fi un creștet pleșuvit. Unde o mantie a stat, Un sac strâmt fi-va așezat Și-n loc de frumusețe, are Să fie-un semn de înfierare.


Casele împăratului Și-ale Ierusalimului Au să ajungă necurate, Ca și Tofetul. În cetate, Aceeași soartă vor avea Și cele-n cari se aducea – Pe-acoperișurile lor – Tămâie-n cinstea Baalilor Precum și-n cinstea cerului Și-a-ntregii oști ce este-a lui, Sau se turna câte-o măsură Din jertfa pentru băutură, Spre a cinsti alți dumnezei, Străini de oamenii acei.”


Rase sunt capetele toate, Iar bărbile au fost tăiate. Coapsele se-nfășoară-n sac. Pe brațe, tăieturi se fac, Care de jale se vădesc.”


Bătrânii cari în Sion sânt, Și-au pus țărână-n cap și tac, Stând pe pământ, cu strai de sac. Fecioarele cele pe care Mândrul Ierusalim le are, Își pleacă capul în pământ, Căci prinse de tristețe sânt.


Sacii încing mijlocul lor, Iar groaza ce s-a arătat, Pe-ale lor fețe s-a lăsat. Fețele toate-s chinuite Și cu rușine-acoperite, Iar capetele lor, pletoase, Acum ajuns-au a fi rase.


Cântările vi le prefac În bocet pentru morți și fac – Din zilele de sărbătoare – O nesfârșită jale mare, Iar coapsele acoperite Cu saci vor fi și pleșuvite Voi face capetele lor. Arunc țara ăstui popor, În jale-adâncă, jale care, Numai când pierzi un fiu, apare. Sfârșitul, pentru astă țară, Va fi ca și o zi amară.”


„O, vai și-amar va fi de tine – Cât ești de mare – Horazine! O, vai Betsaido, de mergeam Și în Sidon sau Tir făceam Minunile ce le-ați zărit, Degrabă s-ar fi pocăit În sac și în cenușă. Lor,


O casă nouă, când zidești, Cu-n pălimar să-mprejmuiești Acoperișul, căci de are Ca, de pe ea – din întâmplare – Să cadă-un lucrător din cei Aduși pentru zidirea ei, Vina de sânge nu va sta, Atuncea, peste casa ta.


„Acuma, seama să luați Voi toți, care sunteți bogați! Să plângeți, să vă tânguiți, Căci, în curând, veți fi loviți Și mari nenorociri apoi, Se vor abate, peste voi.


Oamenii care nu mureau, Loviți cu bube se trezeau, Iar bubele li s-au făcut, În mare număr, pe șezut. Toată cetatea suferea Din astă pricină. Din ea, Țipete mari se auzeau Care, până la cer, suiau.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa