Isaia 13:8 - Biblia în versuri 2014

⁸ Toți oamenii sunt năpădiți De spaime și sunt chinuiți De mari dureri. Spasmele lor Sunt ca ale femeilor, La naștere. Încremenesc, Unii la alții când privesc, Iar fața li se înroșește Și precum focul se vădește.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁸ și toți se vor îngrozi. Chinurile și durerile îi vor apuca și se vor zvârcoli ca o femeie în durerile nașterii. Se vor uita îngroziți unul la altul, cu fețele înroșite.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁸ și toți vor fi afectați de teroare. Toți vor avea chinuri și dureri. Se vor zvârcoli ca o femeie în timpul nașterii. Se vor uita panicați unul la altul, cu fețele înroșite.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁸ Se vor înspăimânta, îi vor apuca chinurile și durerile, se vor zvârcoli ca una care naște, nu va mai privi nimeni la aproapele său, iar fețele lor vor fi ca de flăcări.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁸ Ei sunt năpădiți de spaimă; îi apucă chinurile și durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile nașterii; se uită unii la alții încremeniți; fețele lor sunt roșii ca focul.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁸ și se vor înspăimânta: îi vor apuca dureri și chinuri, se vor suci ca o femeie în facere; vor încremeni unul la altul, fețele lor vor fi fețe de flăcări.

Isaia 13:8 Mawu Ofanana

2 Regi 19:26

Locuitorii lor, fricoși, Se vor uita neputincioși, Înspăimântați și îngroziți, Fiind de teamă-nmărmuriți. Ca iarba fragedă fi-vor, Ca și verdeața din ogor, Ca iarba de pe-acoperiș – Care-nfrunzește pe furiș – Precum e grâul cel uscat, ‘Nainte de a fi-nspicat.”

Psalmi 48:7

Fugit-au toți, înspăimântați, De parcă sunt, de vânt, luați, De vântul care s-a pornit Să bată dinspre răsărit, Sfărâmând corăbiile care, Din Tarsis, au plecat pe mare.

Isaia 26:17

Ca o femeie-nsărcinată, Gata să nască, apucată De-a facerii durere-apoi, Iată, la fel am fost și noi Atuncea când eram departe Și de-a Ta Față n-aveam parte.

Ieremia 13:21

Ce ai să zici, când se vor ține A fi mai mari, puși, peste tine, Străini pe cari obișnuiai Ca drept prieteni să îi ai? N-au să te ia dureri pe care Doar ceasul nașterii le are?

Ieremia 30:6

Mergeți, căci trebuie-ntrebat, Dacă nu naște vreun bărbat! De ce, bărbații voștri au, Pe coapse, mâinile și stau Asemenea femeilor În ceasul chinurilor lor, Când vremea facerii sosește? Fața, de ce, le-ngălbenește?

Ieremia 4:31

Căci Eu aud țipătul care Doar chinul facerii îl are. E țipătul cel de durere, Pe care nașterea îl cere. Cea cari dă glas țipătului, Este fiica Sionului. Ale ei brațe, tremurând, Se-ntind când zice suspinând: „Nenorocită sunt și mor De mâna ucigașilor!”

Ieremia 46:5

Ce văd? Cu toții sunt speriați: Dau înapoi, înspăimântați. Iată, vitejii cei temuți Se-mprăștie acum, bătuți. Fug disperați, iar înapoi, Nimeni nu mai privește-apoi. O groază mare a venit Și peste tot s-a răspândit.

Ieremia 48:41

Nici Cheriotul n-a scăpat Pentru că și el e luat. Cetățile cele-ntărite Fost-au, cu toate, cucerite, Iar inima străjerilor Din al Moabului popor Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.

Ieremia 49:22

Exact așa după cum zboară Un vultur, iată – bunăoară – Că și al Boțrei crunt vrăjmaș, În zbor, pornit-a din sălaș. Aripile sale-au cuprins Boțra, atunci când s-au întins, Iar inima vitejilor – Din al Edomului popor – Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.”

Ieremia 49:24

Iată, Damascul e topit: Se-ntoarce, fuge încolțit De groaza care-l urmărește. Neliniștea îl bântuiește, Asemenea unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.”

Ieremia 50:43

Cel care e încoronat În Babilon drept împărat, Aude vestea, se-ngrozește, Vlaga din brațe-l părăsește Și-l doare spaima ce îl paște, Ca pe-o femeie care naște…

Ieremia 51:30

Vitejii Babilonului Nu luptă. Stau în cetățui. Puterea a sleit în ei Și sunt ca și niște femeii. Cei care sunt vrăjmași ai lor, Foc le-au pus locuințelor, Sfărmând zăvoarele aflate Pe ale lor uși încuiate!

Езекиел 20:47

Îi spune dar, pădurii: „Iată Ce a vorbit Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Un foc, în tine, voi aprinde. Focul acest te va cuprinde Și îți va mistui de-ndat’, Copacul verde sau uscat. Focul acela, nimenea, Să-l stingă-apoi, nu va putea. Focul – din miazăzi-ncepând Și-n miazănoapte ajungând – Furios are să mistuiască Tot ce în cale-o să găsească Și-n felu-acesta, pârjolită, Pădurea fi-va nimicită.

Osea 13:13

Iată că-i vin dureri pe care Doar ceasul nașterii le are. E un copil cari – negreșit – De-nțelepciune e lipsit, Și se vădește-n acest fel, Că nu poate să nască el Așa precum e nimerit, La timpu-anume sorocit.

Ioel 2:6

Înspăimântat, orice popor Se-arată, înaintea lor, Iar fețele îngălbenesc Îndată de cum îi zăresc.

Nahum 2:10

Iată că este jefuită, Stoarsă de tot și pustiită! Mâhnită-n inimă era; Genunchi-i prind a tremura, Coapsele sufăr îndoit, Iar fețele-au îngălbenit.

Ioan 16:21

Femeia, cari trebuie-a naște, Când simte ce dureri o paște, Se întristează, negreșit, Pentru că ceasul i-a sosit. Însă, după ce a născut, După ce, pruncul, și-a văzut, De suferință, nu mai știe, Căci plină e, de bucurie, Că s-a născut un om, pe lume.

1 Tesaloniceni 5:3

Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare.