Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 10:9 - Biblia în versuri 2014

9 „La Calno, nu s-a întâmplat Ca și la Charchemiș, odat’?” „Apoi, soarta Hamatului, N-a fost ca și-a Arpadului?” „N-a-mpărtășit Samaria, Soarta Damascului, și ea?”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Oare nu este Calno asemenea Carchemișului? Nu este Hamatul asemenea Arpadului? Sau Samaria asemenea Damascului?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Oare nu s-a întâmplat celor din Calno la fel ca celor din Carchemiș? Nu este Hamatul identic cu Arpadul? Nu seamănă Samaria cu Damascul?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Oare nu este Carchémiș ca și Calnó? Nu este Arpád ca Hamát? Nu este Damáscul ca Samaría?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca și cu Carchemișul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Oare nu este Calnoul ca și Carchemișul? Oare nu este Hamatul ca și Arpadul? Oare nu este Samaria ca și Damascul?

Onani mutuwo Koperani




Isaia 10:9
23 Mawu Ofanana  

Se-ntindea stăpânirea lui, Peste Babel, Erec, Acad, Calne-n Șinear – pe care, vad,


Toi – cel cari fost-a împărat, Peste Hamat înscăunat – Atuncea când a auzit Precum că David a zdrobit A lui Hadadezer armată,


Asirianul a pornit, Cu oastea lui, și-a cucerit Damascul. Robi, au fost luați Locuitorii, și mutați În Chir. Apoi s-a pogorât Și pe Rețin l-a omorât.


În Israel, acela care Era-n Asiria mai mare, Oameni – în urmă – a adus Și la Samaria i-a pus Să locuiască. Ei erau Din Babilon. Alții veneau Din Cuta, Ava și Hamat, În timp ce alții au plecat Tocmai de la Sefarvaim. Pe toți aceștia, îi găsim În așezările pe care, Țara Samariei le are.


Unde sunt zeii cei pe care Țara Hamatului îi are? Unde-s cei ai Arpadului, Sau ai Sefarvaimului? Unde-s ai Ivei dumnezei, Sau cei ai Henei? Unde-s ei? Au izbăvit Samaria, Ăști dumnezei, din mâna mea?


Dar dintre zeii ce-i aveau Popoarele ce-n jur erau, Care e cel ce-a reușit, Poporul să-și fi izbăvit, Din mâna tuturor acei Care au fost părinții mei? Credeți că Domnul va putea, A vă scăpa din mâna mea?


După ce Iosia-ncheiase Lucrările și reparase Totul la Casa Domnului, Mai marele Egiptului – Cel care Neco s-a chemat – Spre Charchemiș s-a îndreptat Cu oaste mare, vrând apoi, Ca să pornească un război, Căci Charchemișul se vădea Că lângă Eufrat era. Când Iosia a auzit, Grabnic, ‘nainte, i-a ieșit.


Zicându-și: „Voievozii mei Nu-s toți atâți precum sunt cei Cari, peste neamuri, sunt aflați Și stăpânesc ca împărați?”


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Damasc, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. „Iată, curând, Damascul – care Acum, e o cetate mare, Cu mândre case înălțate – N-o să mai fie o cetate. În vremea care o să vină, Se va preface în ruină, Căci totul fi-va dărâmat.


Cu cetățuia cea pe care Neamul lui Efraim o are, Iată, acum s-a isprăvit Și – de asemeni – s-a sfârșit Cu a Damascului domnie Și cu a lui împărăție. Dar cei care vor rămânea – Care vor fi din Siria – Fi-vor ca slava cea pe care Neamul lui Israel o are” – Spusese Domnul oștilor.


Pustii sunt drumurile-acele, Căci nimeni nu umblă pe ele. Asur – după cum e știut – Un legământ mare-a avut, Însă l-a rupt. Disprețuiește Cetățile și se vădește, Acuma, de parcă nu vrea, A se uita la nimenea.


Unde sunt zeii cei pe care, Țara Hamatului îi are? Unde-s cei ai Arpadului, Sau ai Sefarvaimului? Au izbăvit, Samaria, Ăști dumnezei, din mâna mea?


Aflat-ai ce s-a petrecut Cu cei pe care i-au avut, Drept împărați, țările care Au încercat, fără-ncetare, Să mi se fi împotrivit! Știi că pe toți i-am nimicit, Și-acuma oare, te gândești Că numai tu, izbăvit, ești?


Știi ce-au pățit! Îmi spune dar: Unde e cel cari – în Hamat – Fusese pus ca împărat? Unde e cel care-a domnit În Hena? Spune-mi, ce-a pățit Cel care-n Iva stăpânea? Unde e cel ce-mpărățea În țările Arpadului Și-ale Sefarvaimului?”


Damascul – fără îndoială – Are să fie capitală, În Siria. Rețin, apoi, Drept capitală pune-l-voi, Damascului. Urmează – iacă – Șaizeci și cinci de ani să treacă, Iar Efraimul – negreșit – Are să fie nimicit.


Spre țara Egiptenilor Și împotriva oștilor Lui Neco, cel care, pe tron, Era-n Egipt drept Faraon Și oștile și-a așezat La Carchemiș, la Eufrat; Iar Nebucadențar, cel care, Era în Babilon mai mare, L-a-nvins, când Ioiachim făcea Ani patru de când stăpânea În Iuda ca și împărat, Căci la domnie l-a urmat Pe tatăl său cari se numea – Precum se știe – Iosia.


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Damascului: „Hamatul și Arpadul, pline, Ajuns-au de mare rușine. Rușinea e pe a lor față Și în obraji le-a pus roșeață, Pentru că ele au aflat O veste rea ce le-a speriat, Iar frica lor e-atât de mare, Astfel încât nici un leac n-are. Ca marea cea dezlănțuită, Nu poate ea fi potolită.


Hamatul, el îl întâlnește; Berota iese-n calea lui, Ținutul Sibraimului – Dinspre hotarul așezat Între Damasc și-ntre Hamat – Hațerul-Haticonului, Spre granița Havranului.


Ei își bat joc de cei aflați Pe scaunele de-mpărați, Iar tagma voievozilor Nimica e, în fața lor. De-ntăriturile ce sânt ‘Nălțate, râd, căci pun pământ, Până pe ele izbutesc Să urce și le cuceresc.


Apoi, să-l trageți prin Hamat, Pân’ la Țedad. Continuat


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa