Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 1:15 - Biblia în versuri 2014

15 Când mâinile vă-ntindeți voi, Îmi întorc ochii, iar apoi, Chiar dacă Mă veți ruga mult, Eu n-am să vreau să vă ascult. N-am să v-ascult, oricât ați plânge, Căci pe-ale voastre mâini, e sânge!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

15 Când vă veți întinde mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veți face multe rugăciuni, nu le voi asculta. Mâinile vă sunt pline de sânge;

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Când vă veți ridica mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veți face multe rugăciuni, nu le voi asculta! Mâinile vă sunt pline de sânge.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Când vă întindeți mâinile, îmi voi întoarce ochii de la voi; chiar dacă veți înmulți rugăciunile, nu vă voi asculta: mâinile voastre sunt pline de sânge.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi și, oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Și când vă veți întinde mâinile, îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veți înmulți rugăciunea, nu voi auzi: mâinile voastre sunt pline de sânge.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 1:15
36 Mawu Ofanana  

Când Solomon și-a încheiat Vorbirea, el s-a îndreptat Către altarul Domnului, Urmat de tot poporul lui, Și-a ridicat mâinile-n sus –


Când Solomon a isprăvit Această rugă de rostit, De la altar s-a ridicat – De unde a îngenuncheat Ținându-și mâinile-nălțate, Sus, înspre ceruri îndreptate –


Când se dădea jertfa de seară, De la pământ m-am ridicat. În urmă, am îngenunchiat Și mâinile mi-am întins eu, Spre Domnul Dumnezeul meu,


Groaza, ca apa mare-l prinde; Vârtejul nopții îl cuprinde.


Zadarnic strigă – nu-i ascultă, Și nici măcar nu ia aminte Domnul, la ale lor cuvinte.


Către locașul Domnului, Voi – mâinile – vă ridicați Și-apoi să-L binecuvântați, Pe Domnul nostru, ne-ncetat!


O, Doamne, Dumnezeul meu, Să iei aminte, tot mereu, La ruga mea! Nu Te ascunde!


Dacă în inimă, pitite, Gânduri aveam – nelegiuite – Atunci încredințat eu sânt Că nu m-ar asculta Cel Sfânt.


Moise a zis: „Bine-mpărate. Când am să ies eu, din cetate, Am să-mi ridic brațele-n sus, Spre Domnul și, precum ți-am spus, Tunetul o să se oprească, Iar piatra n-o să mai lovească; Și-astfel, veți știi că ăst pământ, Este al Domnului Cel Sfânt!


Atuncea doar, în gura mare Mă vor chema – nu voi răspunde! Mă vor căta – mă voi ascunde De fața lor, în acea zi Și nimeni nu mă va găsi,


Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,


După ce Domnul o să spele Necurățiile acele Ale fiicei Sionului, Iar al Ierusalimului Ținut ajunge curățat De sângele ce s-a vărsat – Cu duhul judecăților, Precum și-al nimicirilor –


Dar Tu ești un Dumnezeu care Te tot ascunzi, fără-ncetare. Te-ascunzi, deși Tu ești, mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Te-ascunzi Mântuitorule! Te-ascunzi Tu, Dumnezeule!


Iată, văd bine că postiți Doar ca să vă ciorovăiți, Să vă certați și, ne-ndoios, Să bateți doar, răutăcios, Cu pumnul. Nu vreți să postiți Cum e cerut, ca auziți Să fiți în felu-acesta, sus. Nu faceți după cum v-am spus.


Ia seama dar, atuncea când Te afli-n post, cu cel flămând Împarte-ți pâinea ce o ai. Apoi, un adăpost să dai, În casa ta, celor vădiți Precum că sunt nenorociți. Dacă se va-ntâmpla, cumva, Să îl vezi gol, pe cineva, Milă să ai de omu-acel Și-o haină să așezi pe el. Nu-ntoarce spatele când rău Îi merge seamănului tău.


Nu este nimeni cari se teme De Tine, Numele să-Ți cheme. Nimeni nu e să se trezească, De Tine să se alipească. De-aceea, Ți-ai ascuns apoi, Fața și nu mai știi de noi, Încât ne lași ca să pierim În răul ce îl săvârșim.”


Nădejdea mea este mereu, În al meu Domn și Dumnezeu, Care – văzută – nu Își lasă Fața, de a lui Iacov casă. În El îmi pun încrederea, Căci El este nădejdea mea.


„De-aceea, Domnul a vorbit În acest fel: „Vă dau de știre Că am s-aduc nenorocire Peste popor și vor vedea, Scăpare, că nu vor avea. La Mine vor striga, speriați, Dar n-au să fie ascultați!


Chiar de au să se hotărască, Apoi, cu toții să postească, N-am să ascult rugile lor. Nu vreau mulțimea jertfelor, Nici darurile de mâncare Și nici acele jertfe care – Precum se știe – se socot A fi drept ardere de tot. Jertfele lor, nu le primesc, Pentru că vreau să-i nimicesc Cu ciuma și cu foametea Și să-i lovesc cu sabia.”


Căci Eu aud țipătul care Doar chinul facerii îl are. E țipătul cel de durere, Pe care nașterea îl cere. Cea cari dă glas țipătului, Este fiica Sionului. Ale ei brațe, tremurând, Se-ntind când zice suspinând: „Nenorocită sunt și mor De mâna ucigașilor!”


Omoruri mari, nenumărate, Ați săvârșit voi, în cetate, Și trupuri moarte-ați aruncat, Pe ulițe, neîncetat.


Îmi zise: „Fiu al omului, Oamenii care au venit, Își poartă-n inimi – negreșit – Idolii lor. Ei dovedesc Cum că privirea-și pironesc Spre ceea ce-i face să cadă – Mereu – nelegiuirii, pradă! Și să Mă las Eu, de îndat’, De acești oameni, întrebat?


Și neamurile-atunci ști-vor Că al lui Israel popor Fărădelegi a săvârșit Și astfel fost-a pedepsit, Încât ajuns-a ca să fie Luat și dus în grea robie, Căci împotrivă-Mi, se-nțelege, Se-ndreaptă-a lor fărădelege. De-aceea, M-am îndepărtat, Mi-am ascuns Fața și i-am dat În mâinile vrăjmașilor, Să piară de sabia lor.


Vor merge cu ale lor oi Și cu cirezile de boi, Să-L caute pe Domnul lor, Dar Domnul, de al Său popor, S-a depărtat și nicidecum Ei nu-L vor mai găsi, acum.


Apoi, la Domnul, au strigat, Dar El, nici un răspuns, n-a dat. Strigătul lor nu va pătrunde Până la El, căci Își ascunde Fața, în vremile acele, Din pricină că fapte rele – Neîncetat – au săvârșit.


Când El chema, n-ați ascultat. De-aceea, zis-a Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când M-au chemat, la rândul Meu, N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,


„Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.


„Când vă rugați, să nu vorbiți Prea mult; să nu bolborosiți Aceleași vorbe ca și cei Care-s păgâni; căci numai ei Gândesc că rugile-s primite, De-s multe vorbele rostite.


Însă, cunoașteți, foarte bine, Că Dumnezeu, de păcătoși, N-ascultă. Cei evlavioși – Și temători de Dumnezeu – Care fac voia Sa mereu, Aceia doar, sunt ascultați. Voi, acest lucru, îl știați!


Vreau să se roage, ne-ncetat – În orice loc s-ar fi aflat – Bărbații, și-apoi, mâini curate, Spre cer, să fie înălțate, Fără-ndoieli, fără mânie.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa