Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Isaia 1:13 - Biblia în versuri 2014

13 Nu-Mi mai dați daruri de mâncare, Care nu sunt folositoare, Căci scârbă Mi se face Mie, Când voi Îmi dăruiți tămâie! Iată, nu mai vreau nici luni noi! Nu vreau Sabate, de la voi! Nu vreau nici sărbători în care, Vă strângeți toți, în adunare, Căci nu mai pot privi, cum știți Nelegiuirea s-o uniți Cu sărbătoarea, ne-ncetat!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

13 Nu mai aduceți daruri de mâncare fără rost! Tămâia voastră este o urâciune înaintea Mea! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea: lunile noi, Sabaturile și adunările voastre.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

13 Nu mai aduceți sacrificii degeaba! Mi-e scârbă de tămâia voastră! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nedreptatea. Nu suport (sărbători pentru) lunile noi, nici Sabatele și adunările voastre.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

13 Nu mai aduceți ofrande zadarnice! Tămâia este abominábilă pentru mine, luna nouă, sabátul și chemarea la adunare! Nu suport nedreptatea și solemnitatea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

13 Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

13 Nu mai aduceți un dar de deșertăciune. Tămâia îmi este o urâciune; luna nouă și sabatul, chemarea adunărilor, — nu pot suferi nelegiuirea și adunarea de sărbătoare.

Onani mutuwo Koperani




Isaia 1:13
25 Mawu Ofanana  

Omul a zis: „Pentru ce vrei, Să mergi acum, la Elisei? Nu-i lună nouă, nici Sabat!” „Vreau să vorbesc cu el, de-ndat’”– Zise femeia – „Fii pe pace!” El a răspuns: „Fă cum îți place!”


De-asemenea, ei aduceau Și jertfele ce se dădeau Lui Dumnezeu și se socot A fi drept ardere de tot, Așa cum fost-a așezat A fi în zile de Sabat, Percum și-n lună nouă, ori În zilele de sărbători. Ei făceau ce s-a poruncit, Prin obiceiul rânduit.


De câte ori s-au răzvrătit Când în pustie s-au găsit! De câte ori L-au mâniat Când în pustie s-au aflat!


În prima zi de sărbătoare, De Paști, o sfântă adunare, Întreg poporul va avea. A șaptea zi, de-asemenea. Nu aveți voie să munciți Atunci, ci doar să pregătiți Ce trebuie-a fi pus pe masă – Deci hrana, pentru orice casă.


Sunt toate jertfele pe care Cel rău le-aduce Domnului, O scârbă înaintea Lui, Știind că ele-s însoțite De gânduri ce-s nelegiuite.


„C-o jertfă, eu eram datoare – De mulțumire. În sfârșit, Ce am promis, am săvârșit.


Când luna nouă va să vie Și când Sabat are să fie, Cu toții vor veni la Mine, În fața Mea să se închine. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Cel cari, un bou, a junghiat – Drept jertfă – nu a arătat Că e mai bun decât cel care, Un om, ca să omoare, are. Omul care jertfește-un miel, Va fi asemenea cu cel Care, un câine, a răpit Și-n urmă, gâtul i-a sucit. Apoi, omul acela care Aduce-un dar pentru mâncare, E-asemeni celui ce-a vărsat Sânge de porc. Cel ce-a luat Tămâie și a ars-o-apoi, E ca acela dintre voi care La idoli s-a-nchinat. Cei care astfel au lucrat, Mereu și-aleg căile lor Și în a urâciunilor Mulțime își găsesc plăcere.


Ca pe-o grădină-a pustiit Cortul cel sfânt. I-a nimicit Locul pe care-l folosea Când adunările-și ținea. Domnu-a făcut de s-a uitat Până și ziua de Sabat Și sărbătorile vestite, Cari, în Sion, sunt prăznuite. Domnu-n năpraznica-I mânie A lepădat, plin de furie, Pe preot și pe împărat.


Tu, casă a lui Israel, Ascultă ce a zis Acel Care e Domn și Dumnezeu: „Duceți-vă dar, vă-ndemn Eu, Pe-ai voștri idoli să-i slujiți! După aceea, o să știți, Pe Mine să Mă ascultați Și nu o să mai căutați Să pângăriți Numele Meu Cel sfânt, tot aducând, mereu, Toate-ale voastre daruri care Date au fost pentru mâncare, La cei cărora le slujeați, Pe care idoli îi aveați!


În vremea ce o să urmeze, Voi face ca să înceteze, Cu totul, a ei bucurie. Nici sărbători n-au să mai fie. Lunile noi vor fi luate, Cu praznice și cu Sabate.


Vestiți un post și-o adunare, Care vor fi de sărbătoare. Pe cei bătrâni, să-i adunați Și-alăturea lor, să chemați Toți oamenii acei pe care, Locuitori, țara îi are. Mergeți la Casa Domnului Și-apoi strigați în fața Lui.


În mâini, trâmbițe să luați Și în Sion voi să sunați! Vestiți un post și-o adunare Care va fi de sărbătoare!”


Cetățile vor rămânea, Pustii și de-asemenea, Locașurile voastre sfinte Pustii vor fi – luați aminte! Apoi, mirosul cel plăcut, Pe cari tămâia l-a făcut, Eu n-am să vi-l mai mirosesc.


„Cine va-nchide, așadar, Poarta de la al Meu altar, Pentru ca voi să nu veniți, Degrabă, focul să-l stârniți? Plăcere-n voi, Eu nu găsesc. De-asemenea, nu-Mi trebuiesc Nici darurile de mâncare Ce Mi le-aduce fiecare, Căci darurile ce-s făcute, De către voi, nu-Mi sunt plăcute!


„Fă-ți două trâmbițe, cu care, Să strângi întreaga adunare, Când e nevoie să pornești Sau, tabăra, să o oprești. Acestea le vei fi făcut, Lucrate din argint bătut.


Geaba, să Mă cinstească vor, Înlocuind ce le-am dat lor – Învățătura Mea, de-atunci – Cu alte omenești porunci”.”


Dar vai, de voi, zic, Farisei! Pentru că voi sunteți acei Cari, zeciuială, știți să dați – Din izmă, rută – dar uitați, De dragostea de Dumnezeu Și de dreptate, tot mereu. Acestea trebuiesc făcute, Iar celelalte, nefăcute Nu le lăsați! Vai, Farisei!


„Vă dau această-nvățătură, Și-s trist că nu sunt în măsură Să laud faptul că doriți Ca, împreună, voi să fiți. De câte ori vă adunați, A fi mai buni, nu căutați, Ci dimpotrivă – am văzut – Că tot mai răi, voi v-ați făcut.


Pe Duhul Sfânt, dragii mei frați, Vă rog, să nu Îl întristați, Căci voi, cu El – după cum știți – Sunteți, acum, pecetluiți, Pentru o zi anume, care E ziua de răscumpărare.


E-adevărat, unii din ei, Din duh de ceartă – dragii mei – Și-mpinși de pizmă, au vorbit, Când, pe Hristos, ei L-au vestit; Dar alții, din bunăvoință, Mânați doar de a lor credință.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa