Iov 9:5 - Biblia în versuri 2014

⁵ Atuncea când e mâniat, El mută munții. Zdruncinat,

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁵ El mută munții fără ca aceștia să știe, când îi răstoarnă în mânia Sa.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁵ Atunci când Se mânie, El mută munții fără să știe când îi răstoarnă.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁵ El mută munții fără ca ei să știe că îi răstoarnă în mânia lui.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁵ El mută deodată munții și-i răstoarnă în mânia Sa.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁵ El strămută munții și ei nu știu că el îi răstoarnă în mânia sa;

Iov 9:5 Mawu Ofanana

Iov 26:6

Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș

Iov 28:9

Vreodată. Omul doar s-a dus: Pe stâncă, mâinile și-a pus, Și munți-apoi, a răsturnat,

Iov 34:25

Căci știe tot ce-a făcut rău. Tot ceea ce a făptuit, Domnul, din ceruri, a zărit; El îi răstoarnă, îi zdrobește

Iov 40:11

Valul mâniei să ți-l lași Să-i spulbere pe cei trufași.

Iov 41:11

Cui trebuie să-i plătesc Eu?! Sub cer, totul este al Meu!

Psalmi 114:6

Dar munților, ce aveți voi, Încât ajuns-ați să săltați Ca și berbecii cei speriați? Ce aveți voi, dealurilor, Făcând asemeni munților? De ce vă luați după ei Și țopăiți ca niște miei?

Psalmi 46:2

De-aceea, noi – în orice vreme – N-avem nimic de a ne teme, Chiar dacă tot acest pământ Se zguduie, sau dacă sânt Clătinați munți-aceia care Se află-n inimă de mare,

Psalmi 68:8

Pământul s-a cutremurat; S-a topit ceru-nspăimântat, Sinaiu-ntreg s-a zguduit Atunci când Domnul S-a ivit Și L-au văzut pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are.

Isaia 40:12

„Dar cine reușit-a, oare, Ca apele, să le măsoare? Sau cine o fi măsurat Cerul și-apoi a adunat Toată țărâna cea pe care Fața pământului o are, Iar în măsura-n care-o puse, Doar o treime se umpluse? Cine-a venit cu un cântar, Să cântărească munții? Dar, Cu cumpăna, cine-a venit, Când dealurile-a cântărit?

Nahum 1:5

Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.

Nahum 1:6

Cine va sta, în fața Lui, Răbdând urgia Domnului? Dar cine poate, piept să ție, Când vine-aprinsa Lui mânie? Urgia Lui foc se vădește Și stâncile le prăbușește.

Habacuc 3:10

Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.

Habacuc 3:6

Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

Zaharia 4:7

„Dar cine ești tu, munte mare? Cine ești tu, să fii în stare Să stai în față la acel Care-i chemat Zorobabel? Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un loc șes, te voi preface. Căci piatra cea mai însemnată, Pe Templu fi-va așezată, De el, în strigătele care Vor cere pentru ea-ndurare!”

Matei 21:21

Iisus le-a spus: „De întărită Va fi credința voastră-n voi, Mai mari minuni veți face-apoi, Decât ceea ce ați văzut, Smochinului, că i-am făcut. Cum i-am zis eu, smochinului, La fel și voi, când muntelui, O să îi spuneți, cu credință „În mare, fugi!”, cu neputință Este să nu fiți ascultați. Crezând, chiar munții îi mutați.

Matei 27:51

Perdeaua-n Templu așezată, În două, fost-a sfâșiată, Pământul s-a cutremurat Și stâncile s-au despicat; Tot cerul fost-a zguduit, Domnul Iisus când a murit.

Luca 21:11

Cutremure, pe-alocurea. Va bântui și foametea, Iar arătări îngrozitoare Împrăștia-vor spaimă mare. Mari semne-n ceruri au să fie,

1 Corinteni 13:2

Apoi, chiar dacă-ar fi să fie Să am un dar de prorocie, Să stăpânesc toată știința, Sau dacă aș avea credința, Cu care, munții, aș putea Să-i mut, după voința mea – Însă, n-am dragoste – vă zic Cum că, atunci, sunt un nimic.

Revelația 11:13

Peste pământ, s-a abătut, Atuncea, un cutremur mare, Cari, să dărâme-a fost în stare, A zecea parte, din cetate. Dintre ființele aflate Atunci, acolo, șapte mii S-au șters, din rândul celor vii. Oamenii care au scăpat S-au îngrozit și slavă-au dat, Acelui care e, mereu, Al cerurilor Dumnezeu.

Revelația 6:14

Cerul – în clipele acele – Asemeni unei cărți de piele Ce o faci sul, s-a strâns, deodată. Munți și ostroave totodată, Mișcatu-s-au din locul lor, Cu-n vuiet înfricoșător.