Iov 8:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ Își vâră a lui rădăcină, Prin pietre și-adânc se afundă, Până la ziduri să pătrundă.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁷ Își țese rădăcinile printre pietre, caută un loc între stânci.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ Își ramifică rădăcinile printre pietre și caută un loc între stânci.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ Își împletește rădăcinile în grămada de pietre, printre pietre se vede.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ își împletește rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁷ rădăcinile sale se împletesc într‐o grămadă de pietre, vede locașul pietrelor;

Iov 8:17 Mawu Ofanana

Iov 18:16

Va fi pucioasă. Jos, uscată Are să-i fie rădăcina, Iar sus, ramul ce-l dă tulpina, Va fi tăiat. Chiar pomenirea

Iov 29:19

Iar rădăcinile-mi vor da De apă și îmi va uda Roua, coroana înfrunzită,

Iov 8:16

Când soarele îi dăruiește A sa lumină, înverzește Și ramurile și le-ntinde Ca astfel să poată cuprinde, Cu umbra-i, toată-a sa grădină.

Iov 8:18

Dar rădăcinile lui, lungi, Nu îl ajută: dacă-l smulgi Din locu-n care a crescut, „Nu știu să te fi cunoscut” – Va zice locu-acel – „vreodat’!” Și-astfel, de el, s-a lepădat.

Isaia 40:24

De-abia au fost ei semănați, Abia de-s înrădăcinați, Căci la suflarea Domnului, Se uscă, iar vârtejul Lui Îi spulberă de pe pământ, Ca paiele duse de vânt.

Isaia 5:24

De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

Marcu 11:20

În zori, când iarăși au trecut Înspre cetate, au văzut – Discipolii – cum s-a uscat Smochinul, ce-a fost blestemat, C-o zi în urmă, de Iisus.

Iuda 1:12

Drept stânci ascunse sunt apoi, Oameni-aceștia, printre voi, Atuncea când sunt invitați, La mesele pe cari le dați, Din dragoste. Fără rușine, Se-ndoapă, cât pântecu-i ține. Ca norii, fără apă, sânt Oameni-acești, purtați de vânt. Ei, pomi tomnatici, s-au vădit, Care, nicicând, nu au rodit, Căci ei, de două ori – dragi frați – Sunt morți și dezrădăcinați.