23 În jurul lui. Dacă cumva, Din matcă va ieși cândva Râul, el nu va fi speriat – Nu va fugi. Dacă vreodat’, Iordanul va fi repezit Spre-al său gâtlej, el liniștit Are să stea. Tu te gândești
Lot, ochii, și i-a ridicat Și împrejur el s-a uitat, Văzând atunci că e Câmpia Iordanului, ca și hârtia, Foarte întinsă și udată Bine, pe suprafața toată. Mai înainte să sosească Domnul, ca să o nimicească – Fiindcă nu sosise ora – Între Sodoma și Gomora, Pân’ la Țoar, era câmpie, Iar mai frumoasă ca să fie, Numai Egiptu-a pomenit. Lot se-arătase mulțumit,
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta, a vorbit: „În vremea care o să vie, O piatră, pun, ca temelie, Eu, în Sion – piatră-ncercată, O piatră scumpă, nestemată. Piatra aceasta este dusă Și-n capul unghiului e pusă. De-asemenea, ea o să fie O întărită temelie. Cel ce se sprijină pe ea, Nu va fugi, nu va cădea.
Izvoare, precum mi-am dorit, Eu am săpat și am băut. În urmă, când voi fi trecut Prin țara Egiptenilor, Sub tălpile picioarelor Seca-voi râurile care Pământu-acela-ntins le are.”