Iov 30:30 - Biblia în versuri 2014

³⁰ Îmi sunt tovarăși. Pielea mea Se înnegrește și din ea, Mereu, bucăți mi se desprind. Oasele mele se aprind

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

³⁰ Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard de febră.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³⁰ Mi se înnegrește pielea și cade; iar oasele îmi ard de febră.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³⁰ Pielea de pe mine se înnegrește, iar oasele mi se încălzesc de uscăciune.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³⁰ Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă.

Traducere Literală Cornilescu 1931

³⁰ Mi s‐a înnegrit pielea și a căzut de pe mine și mi s‐au ars oasele de arșiță.

Iov 30:30 Mawu Ofanana

Iov 17:14

Când gropii-i zic: „Ești tatăl meu!” Iar viermilor, „mamă-mi sunteți”, Acum să mă-ntrebați voi vreți,

Iov 2:7

Când de la Domnul a ieșit Satana, grabnic, a plecat, Pe bietul Iov l-a căutat Și întâlnindu-l l-a lovit C-o bubă ce l-a năpădit De sus, din vârful capului, Până-n talpa piciorului.

Iov 30:17

Noaptea, cu frigu-i, mă pătrunde Și-mi smulge oasele. N-am unde Să mă ascund, să nu mă vază; Durerea nu mai încetează.

Psalmi 102:3

Căci ale mele zile pier, Ca fumul înălțat spre cer. Arse îmi sunt oasele mele Căci bieți tăciuni ajuns-au ele.

Psalmi 102:4

Inima mea este lovită Și e ca iarba ofilită. Chiar și de pâine, uit mereu.

Psalmi 119:83

Căci sunt precum burduful care Este luat și pus la fum. Totuși, eu n-am uitat acum, Ceea ce ai orânduit.

Plângerile 1:13

Un foc a azvârlit, de sus, Pe care-n oase mi l-a pus. Sub pași, un laț, mi-a-ntins apoi, Făcându-mă să dau ‘napoi. Cu pustiire m-a lovit Iar lâncezeala m-a sleit, În toate zilele. A-ntins

Plângerile 3:4

Carne și piele, mi-a lovit, Iar oasele mi le-a zdrobit.

Plângerile 4:8

Acum, a lor înfățișare Mai negricioasă ne apare, Decât este funinginea. Nu-i mai cunoaște nimenea Pe uliță căci, negreșit, De oase, pielea s-a lipit, Iar a lor față se arată A fi ca lemnul de uscată.

Plângerile 5:10

Pielea ajuns-a să ne fie Ca un cuptor și arde tare, De frigul cel pe cari îl are Doar fierbințeala foametei.

Habacuc 3:16

Când acest lucru l-am aflat, Trupul mi s-a cutremurat. La vestea asta – bunăoară – Buzele mele se-nfioară, Putreziciunea mă pătrunde Și-n oase ea mi se ascunde; Genunchii mi s-au înmuiat Și sunt cuprinși de-un tremurat. Căci aș putea aștepta, oare, Ziua necazului cel mare, Stând în tăcere, când știu bine Cum că asupritorul vine Și împotrivă-i stă mereu, Sărmanului popor al meu?