Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iov 21:25 - Biblia în versuri 2014

25 Plină-i de suc. Un altul moare Și doar amărăciune are În suflet – nu s-a bucurat, Din fericire n-a gustat;

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

25 Iar un altul moare cu amărăciune în suflet, fără să fi gustat niciodată binele.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 În același timp există un alt om care moare cu amărăciune în suflet și fără să fi gustat vreodată fericirea.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 Altcineva moare cu sufletul amărât, fără să fi gustat bunăstarea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 Altul moare cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

25 Și altul moare în amărăciunea sufletului și nu gustă niciodată din bine.

Onani mutuwo Koperani




Iov 21:25
14 Mawu Ofanana  

Tu îl cunoști, pe împărat Și-asemenea, pe-al său popor. Le știi dar, vitejia lor. Mai știi că sunt înfuriați, Încât pot fi asemănați Cu o ursoaică – precum știți – Ai cărei pui au fost răpiți. Cât despre-al tău părinte-apoi, Știi că e omul de război Și n-o să stea-ntre slujitori, Ca să aștepte-ai zilei zori.


Ea a răspuns: „Viu e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Că n-am, în casă, copt, nimic. Niște făină – un pumn mic – Pe-un fund de oală, mi-a rămas, Și untdelemn am, într-un vas. Un strop e doar, într-un ulcior Și nu e îndestulător. N-am, înainte-ți, ce să pun. Vreo două lemne vreau s-adun, Să merg acasă, înapoi, Și să gătesc o turtă-apoi. Am s-o mănânc, cu al meu fiu, Iar după-aceea, nu mai știu Cu ce anume-o să trăim. Vom aștepta doar să murim.”


„De viață, eu sunt dezgustat. Iată că astăzi, glas am dat Plângerii mele și vorbesc Cu-amărăciunea ce-o simțesc.


Umplut va fi pântecul lui, Doar cu mânia Domnului Ce o să cadă peste el; E săturat omul acel, Doar cu săgeți. De s-a-ntâmplat,


Având coapsele încărcate De pătura grăsimilor, Iar măduva oaselor lor


Și amândoi dorm, în pământ; Mâncați de-aceiași viermi, ei sânt.


De ce oare – mă-ntreb mereu – Mai dă lumină Dumnezeu, Celor ce suferă, sau viață Celor ce nu-i pot face față – Cu sufletele necăjite Și cu speranțele-ofilite?


De-aceea, eu nu voi tăcea, Ci voi vorbi, neîncetat! Neliniștea mi-a subjugat Sărmana inimă. Mereu, Cât voi simți-n sufletul meu Amărăciuni, am să vorbesc Și am ca să mă tânguiesc.


Să nu răsuflu o clipită Și-amărăciune să înghită Sufletul meu, pe săturate.


Inima-și știe ale ei Necazuri și nu va lăsa Pe nime-n bucuria sa Să se amestece, vreodată – Nici un străin nu o să poată.


De pildă, un om a primit, Din mâna Domnului, avere, Bogății, slavă și putere, Încât nimic nu-i mai lipsește Din tot ce sufletu-i dorește. Însă – precum am văzut eu – Nu e lăsat, de Dumnezeu, Să aibă și vreo bucurie Din ele, căci are să vie Străinul să le folosească Și sufletul să-și veselească. Și-aceasta e deșertăciune Și-un rău, cum nu se poate spune.


Îmi zise: „Fiu al omului, De-un tremur fi-vei scuturat, Când pâinea ți-o vei fi mâncat. Apă vei bea, neliniștit, Căci groaza te va fi-ncolțit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa