Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iov 20:7 - Biblia în versuri 2014

7 Până la cer să se ridice, Pieri-va, iar ceilalți vor zice, Înspăimântați: „Unde e oare?”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui, iar cei ce l-au văzut vor întreba: «Unde este?».

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 va dispărea pentru totdeauna – la fel ca fecalele lui. Iar cei care l-au văzut, vor întreba: «Unde este?»

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 va pieri pentru totdeauna ca excrementele sale, iar cei care l-au văzut vor zice: «Unde este?».

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, și cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 el tot va fi pierdut în veac ca gunoiul său: cei ce l‐au văzut vor zice: Unde este?

Onani mutuwo Koperani




Iov 20:7
16 Mawu Ofanana  

Asupra casei tale, Eu, Nenorociri, trimit mereu: Voi nimici pe orișicine De ale tale case ține, Fie că rob se află el, Ori liber e în Israel. Voi mătura casa pe care Ieroboam, acum, o are, Cum murdăria-i măturată, Până când o să piară toată.


Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca să mai spună – Atuncea când o vor vedea – Că „Izabela este ea”.”


Mirosul apei. Însă omul Nu e la fel precum e pomul, Ci el – când moartea l-a cuprins – De-a pururea rămâne-ntins. Și cât de mult aș vrea să știu: Omul, dacă nu mai e viu – După ce sufletul și-a dat – Unde e oare el, plecat?


Dacă cel care a murit Să învieze ar putea, Atunci doar și nădejdea mea S-ar întări în suferință Și-ar sprijini a mea ființă, Până când îi va fi schimbată Starea în care e aflată.


Într-una, Tu îl urmărești Și doar când i-ai schimonosit Fața, abia l-ai slobozit.


„Unde se află așezat Apăsătorul? Casa lui – Cortul nelegiuitului –


Se culcă și este bogat; Moare și este despuiat.


Și astfel, tot ce-i muritor, De dimineață, e lovit, Iar până-n seară-i nimicit Și va pieri. Când se sfârșește Din lume, nu-și mai amintește Nimeni, de el, căci e uitat.


Și astfel, bietul muritor, Nicicând, ‘napoi, n-are să vină Să-și vadă casă și grădină Sau locu-n care locuia.


Dar rădăcinile lui, lungi, Nu îl ajută: dacă-l smulgi Din locu-n care a crescut, „Nu știu să te fi cunoscut” – Va zice locu-acel – „vreodat’!” Și-astfel, de el, s-a lepădat.


Văzând ăst lucru, ne-ndoios, Omul cel rău e mânios. Atuncea el din dinți scrâșnește Cu furie și se topește, Iar poftele lui, jinduite, Rămâne-vor neîmplinite.


Vrăjmașii mei, nerăbdători, M-au întrebat: „Când ai să mori? Sfârșească-ți-se zilele, Ca să îți piară numele!”


Fă-le asemenea celor Care-au pierit lângă En-Dor, Încât ajuns-au un gunoi, De îngrășat pământu-apoi.


Pe-aceia care se certau Cu tine și te dușmăneau, Degeaba-i vei mai căuta, Căci nu se vor mai arăta. Pe cei care se războiesc Cu tine, am să-i nimicesc.


Oasele lor vor fi luate Și au să fie așezate În fața lunii, soarelui Și a oștirii cerului, În fața căror au slujit, Pe care mult le-au îndrăgit Și-apoi pe care le-au urmat Și căror li s-au închinat. N-au să mai fie adunate Oasele lor, nici îngropate, Fiind lăsate precum sânt, Gunoi s-ajungă, pe pământ.


Dar chiar dacă tu ai fi pus Precum e vulturul de sus, Dacă la cer te-ai fi urcat Și printre stele așezat Ți-ar fi fost cuibul, ne-ndoios, De-acolo, tot te-aruncam jos” – A glăsuit Domnul. „Cumva,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa