Iov 16:22 - Biblia în versuri 2014

²² Căci anii mei, pe-acest pământ, Acuma, pe sfârșite sânt Și voi pleca pe o cărare, Spre-o altă lume – știu – din care N-am să mai vin nicicând ‘napoi, Și-n veci nu voi mai fi cu voi.”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²² Căci în anii care vin mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi întoarce.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²² Anii mei care sunt puțini, se vor termina; și mă voi duce pe un drum fără întoarcere!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²² Căci numărul anilor trece și eu mă duc pe cărare fără să mă mai întorc.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²² Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²² Căci trec anii al căror număr îl poți număra, și eu plec pe o cale de unde nu mă voi întoarce.

Iov 16:22 Mawu Ofanana

Iov 10:21

Mai înainte să pornesc, Aș vrea să mai respir puțin Și-apoi să plec, să nu mai vin,

Iov 14:10

Mirosul apei. Însă omul Nu e la fel precum e pomul, Ci el – când moartea l-a cuprins – De-a pururea rămâne-ntins. Și cât de mult aș vrea să știu: Omul, dacă nu mai e viu – După ce sufletul și-a dat – Unde e oare el, plecat?

Iov 14:14

Dacă cel care a murit Să învieze ar putea, Atunci doar și nădejdea mea S-ar întări în suferință Și-ar sprijini a mea ființă, Până când îi va fi schimbată Starea în care e aflată.

Iov 14:5

Nicicând! Deci, de i-ai numărat Lunile vieții, hotărând Numărul zilelor, și când Peste hotarul însemnat De Tine, știi că niciodat’ Nu va putea să treacă el,

Iov 16:21

Dreptate, înaintea Lui, El să îi facă omului, Și Îl mai rog, în acest fel, Dreptate ca să facă El Și pentru fiul omului Contra prietenilor lui.

Iov 17:1

„Simt cum suflarea mi se pierde. Cum se-ofilește iarba verde, Clipele mele se preling, Iar zilele-mi, ușor, se sting, Zburând mai iute decât vântul. Apoi m-așteaptă doar mormântul.

Iov 3:13

Aș fi culcat și, liniștit, De mult aș fi fost adormit

Qohelet 12:5

Te temi de înălțimi. De drum, Într-una ești înspăimântat. Te-ntoarce, pân’ n-a apucat Migdalul alb să-ți înflorească În păr și pân’ să se târască, Lăcusta poate; până când Nu îți trec poftele umblând, Pentru că drumul omului Îl poartă către casa lui Cea veșnică, iar bocitori Așteaptă-n uliți, chemători;