Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iov 12:14 - Biblia în versuri 2014

14 El mâna, ca să nimicească, Nimeni n-are să mai zidească. Pe cel pe cari El îl închide, Nimeni nu-l va putea deschide.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

14 Iată, ce dărâmă El, nu poate fi reconstruit. Când El închide un om, acesta nu poate fi eliberat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Dacă El dărâmă, nimeni nu poate reconstrui. Nimeni nu îl poate elibera pe acela care este închis de El.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Iată, el dărâmă și nimeni nu poate construi, închide pentru om și nimeni nu poate deschide.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Ce dărâmă El nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Iată, el surpă și nu se zidește iarăși, închide pe om și nu i se va deschide.

Onani mutuwo Koperani




Iov 12:14
19 Mawu Ofanana  

Făpturile care-au intrat, Erau o parte bărbătească, Și încă una femeiască. Totul fiind îndeplinit, Îndată, a pecetluit, Chiar Domnul, ușa, iar apoi, A slobozit valul de ploi.


Sau dacă va închide El, Ori judecă, cine-i acel Ce Îl oprește? Poți a crede


Iar Dumnezeu m-a părăsit Pe mână de nelegiuit, Supus fiind la al său plac, Încât nu știu ce să mai fac, Căci la cei răi sunt aruncat.


Speranța, ca pe un copac; Din toate părțile m-a prins Și m-a zdrobit. Când Și-a aprins


Iar mâinii omului îi pune Zăgaz și o pecetluiește Pentru că Dumnezeu dorește Ca omul, în mândria lui, Că e făptura Domnului, Să fie astfel obligat


Atent privește, dragul meu, Lucrările lui Dumnezeu: Putință e de-a fi-ndreptat Ceea ce strâmb a așezat?


O mlaștină va fi aici Și un culcuș pentru arici, Căci locul fi-va – de îndat’ – Cu nimicire măturat!”


Pe al său umăr, așezată Are a fi cheia pe care Casa lui David doar o are. Atuncea când el va deschide, Nimeni nu va putea închide. Apoi, când el o să închidă, Nimenea n-o să mai deschidă.


Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.


Domnul oștirii a vorbit: „Zidul cel larg și întărit, Al Babilonului, de-ndat’, Are să fie dărâmat, Iar ‘naltele porți ale lui Vor cădea pradă focului. ‘Geaba popoarele muncesc, Iar neamuri, pentru foc, trudesc!”


După ce ai să împlinești Și acest lucru, să vorbești, De-ndată, tot poporului Din Babilon și să îi spui: „Așa precum s-a scufundat Cartea, așa va fi-necat Și Babilonul! Veți vedea Că nicicând el nu va putea Să se ridice peste fire, Din marea lui nenorocire, Cu care am să îl lovesc. Puterile li se sleiesc La toți, atunci, și vor cădea, Căci n-o să-i scape nimenea!” Până aici este solia Ce a rostit-o Ieremia. Cuvintele ce le-a rostit – Iată – aicea s-au oprit.


Ai să ajungi – fără-ndoială – Să fii numai o stâncă goală. Tirul va rămânea în mare, Asemeni unui loc din care Se întind mreji, când se dorește Să fie prins cât mai mult pește. La loc, nu va mai fi zidit, Căci Eu, Domnul, am glăsuit. Așa va fi, cum am spus Eu, Care sunt Domnul Dumnezeu.”


Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”


Căci Dumnezeu i-a încuiat, Pe oameni, în neascultare, Ca să arate îndurare, Apoi, față de toți, mereu.


Scrie-i la îngerul pe care, În Filadelfia, îl are Biserica, în frunte pus: „Iată ce a avut de spus, Cel Sfânt și Cel Adevărat, Cel care ține, ne-ncetat, Cheia lui David, Cel ce-nchide Și nimeni nu poate deschide, Acela care a deschis Și nimenea n-a mai închis:


Domnul te dă pe mâna mea! Capul, eu – azi – ți-l voi tăia, Iar stârvurile tuturor, Din oastea Filistenilor, La păsările cerului Și fiarelor pământului, Am să le dau, spre-a fi mâncate, Și toate fi-vor săturate. Pământul va afla, astfel, Cum că poporul Israel, Nu-i singur, pentru că, mereu, Alături lui, e Dumnezeu.


Azi, bunătate-ai arătat, Pentru că Dumnezeu m-a dat, În mâna ta – precum ai zis – Și totuși, tu nu m-ai ucis.


Atunci, îi zise Abișai, Lui David: „Azi, în mână-l ai, Pe-al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu Ți-l dăruiește. Iată, eu – Dacă-mi dai voie – îl lovesc Cu sulița, și-l pironesc, Jos, la pământ, într-o clipită, C-o lovitură iscusită. N-am să lovesc a doua oară, Căci el, din prima, o să piară.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa