Iov 1:19 - Biblia în versuri 201419 Un vânt năprasnic ce-a izbit, În patru colțuri, casa lor, Căzând asupra fraților. Ai tăi copii, toți, au murit, Când peste ei s-a prăbușit Clădirea. Eu, doar, am scăpat Și-n grabă mare-am alergat Să te-nștiințez!” Iov i-a privit, Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească19 Și iată că un vânt puternic a suflat dinspre deșert, a izbit în cele patru colțuri ale casei și, astfel, casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez“. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 201819 Atunci, instantaneu a venit un mare vânt dinspre deșert. El a lovit în forță chiar în cele patru colțuri ale casei. Astfel, ea s-a prăbușit peste tineri; și (toți) au murit. Doar eu am scăpat, ca să te anunț despre acest lucru!” Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 202019 Și, iată, un vânt mare a venit dinspre pustiu și a lovit cele patru colțuri ale casei; ea a căzut peste tineri și ei au murit; am scăpat numai eu, ca să-ți fac cunoscut”. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu19 Și deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit în cele patru colțuri ale casei; casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Și am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre.” Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 193119 și iată a venit un vânt mare de peste pustie și a lovit cele patru colțuri ale casei și ea a căzut peste tineri și au murit; și numai eu, eu singur am scăpat ca să‐ți spun. Onani mutuwo |
Când împăratu-a auzit, De-un tremur fost-a zguduit. Tăcut, apoi s-a-ndepărtat Și în odaie a urcat. Odaia-n care el s-a dus Era de-asupra porții, sus. Tristețe multă l-a umplut Și-apoi să plângă a-nceput. Urcând pe scări, zicea mereu: „Oh, Absalom! Oh, fiul meu! Mai bine eu aș fi murit, Numai ca tu să fi trăit! Oh, Absalom! Oh, fiul meu! De ce, oare, n-am murit eu?”
Ceilalți să scape-au încercat – Cu fuga – și s-au îndreptat Către Afec. Ei au ajuns, Dar în cetate n-au pătruns, Căci zidul ei s-a prăbușit Asupra lor și au pierit. Sunt douăzeci și șapte mii – Dintre ai Siriei copii – Aceia care-au dispărut, Când zidurile au căzut. Chiar Ben-Hadad, atunci, fugise Și în cetate se pitise. Casa în care el ședea, Mai multe încăperi avea. Din încăpere-n încăpere, El se plimba, fără putere.
„Vreau, împreună, ca să mor, Cu neamul Filistenilor!”– A zis Samson și s-a-ncordat, Până când stâlpi-a răsturnat. Acoperișul a căzut, Iar casa, țăndări, s-a făcut. Cei care-atuncea au pierit, Când și Samson s-a prăpădit, Mai mulți au fost – precum s-a zis – Decât toți cei ce i-a ucis Pe vremea-n care el trăia Și în putere se găsea.