O boală gravă l-a lovit Pe Ezechia, și-a simțit Că nu poate să se mai scoale Din pat, iar moartea-i dă târcoale. Atunci, prorocul Domnului – Isaia – la porunca Lui, La Ezechia a plecat Și-n acest fel, a cuvântat: „Ascultă ceea ce a zis Domnul, atunci când m-a trimis: „Așază-ți casa-n rânduială, Căci vei muri, fără-ndoială.”
Găsesc ca anii vieții tale, Să îi lungesc. De-aceea vreau – Ani – cincisprezece, să-ți mai dau. Pe toți cei care locuiesc Aici, am să îi izbăvesc Din mâna-Asirienilor. Cetatea, tu și-al tău popor, O izbăvire veți avea. Ea vine din pricina Mea Și a lui David, robul Meu.”
„Dar Dumnezeu o să voiască, De voi, să Se milostivească. În bunătatea Lui cea mare, O să arate îndurare, Căci El e drept, necontenit. De cei care-au nădăjduit În El, ferice o să fie, De-acum și până-n veșnicie!
„În țară, de veți rămânea, Vă fac să propășiți în ea, Pentru că nu vă nimicesc, Ci dimpotrivă, vă sădesc. Nu am să vă mai smulg apoi, Căci rău îmi pare, pentru voi Și pentru tot răul făcut, De care parte ați avut!
Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.
Când va veni judecata, Bărbații din Ninive vor Ședea, lângă acest popor, Cari n-a vrut să se pocăiască Și, astfel, o să-l osândească; Fiindcă ei s-au pocăit Atunci când Iona le-a vorbit, Și-acum, aici, e Unul care E, decât Iona, mult mai mare.
Bărbații, din Ninive, vor Ședea lângă acest popor, Pe care au să-l osândească, Căci n-a vrut să se pocăiască, Deși, ei toți s-au pocăit, Când Iona-a propovăduit, Și-acum, aici, e Unul care, E – decât Iona – mult mai mare.”
Când vorbele prorocului, Spuse-n Numele Domnului, Nu se-mplinesc, voi, negreșit, Veți ști că Domnul n-a vorbit. Prorocu-acel, fără-ndoială, Vorbit-a doar din îndrăzneală. Față de el, de bună seamă, Să nu aveți dar, nici o teamă.”