Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Iona 1:9 - Biblia în versuri 2014

9 Iona răspunse: „Sunt Evreu. Mă tem de Domnul Dumnezeu, Făuritorul cerului, Al mării și-al pământului!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 El le-a răspuns: ‒ Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 El le-a răspuns: „Sunt evreu. Dumnezeul față de care am reverență, se numește Iahve. El este Acela care a făcut cerul, marea și pământul uscat!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 El le-a zis: „Sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 El le-a răspuns: „Sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Și el le‐a zis: Eu sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul.

Onani mutuwo Koperani




Iona 1:9
29 Mawu Ofanana  

Uscatul. Dumnezeu i-a dat „Pământ” drept nume – și vă spun – Și-acest a fost un lucru bun.


Un om, din cei care scăpară Din luptele ce se purtară, În mare grabă, a plecat Și pe Avram l-a înștiințat De ceea ce s-a petrecut, Mărturisind tot ce-a văzut. Avram fusese așezat În locul care s-a chemat „Stejarii lui Mamre” – cel care Fusese Amorit și-l are Pe Eșcol și Aner, drept frați – De-Avram, cu toți fiind legați Prin înțelegeri multe – toate, De pace și vecinătate.


Căci scos am fost, de Dumnezeu, Din casele tatălui meu Și-apoi, din țara mea, la fel. „Ție îți dau” – îmi spuse El – „Și-urmașilor ce-ți vor veni, Țara, spre a o stăpâni”. El va trimite-n fața ta, Un înger, spre-a te ajuta.


Chemă, țipând în gura mare, Pe slujitorii ei, și-a spus: „Vedeți pe cine a adus, În casa mea, bărbatul meu? Pe Iosif, pe acest Evreu! A vrut să-și bată joc de mine, Căci i-am făcut atâta bine! A jinduit acest mișel,


Când au venit – la început – De Dumnezeu nu s-au temut; Dar niște lei, El a trimis, Care – mereu – i-a tot ucis.


Unii din preoții luați Robi și-n Asiria mutați, S-au reîntors în Israel Și se-așezară la Betel. În urmă, ei i-au învățat Pe oamenii cari s-au aflat În țara lor, ca tot mereu, Teamă-a avea de Dumnezeu.


„Așa vorbește Cir, cel care, În Persia, este mai mare: „Al cerurilor Dumnezeu, Putere-a dat brațului meu, Căci țările de pe pământ În mâna mea, acuma, sânt. Iată că Domnul a venit La mine și mi-a poruncit, Grabnic, o casă să-I zidesc. Vrea, casa, să o construiesc În Iuda, în cetatea care, Ierusalim, drept nume, are.


După ce noi i-am întrebat, Iată dar, ce răspuns ne-au dat: „Pe Dumnezeul cerului, Precum și al pământului, Necontenit noi Îl slujim Și de aceea-I construim, Iarăși, o casă anumită, Precum de mult a fost zidită. Aflați că-n timpu-ndepărtat, A fost un mare împărat În Israel, care zidise Casa, și care-o isprăvise.


Când aste lucruri le-am aflat, Îndată – jos – m-am așezat. Am plâns amar și m-am jelit, Mai multe zile. Am postit, Cu rugi la Cel care-i mereu, Al cerurilor Dumnezeu.


„Ce vrei să-mi ceri?”– a întrebat, Îndată, al meu împărat. Atuncea, Dumnezeului Cari este Domn al cerului, În mare grabă, m-am rugat


E făcătorul cerului Precum și a oștirii lui. Domnu-a făcut acest pământ Și toate câte, pe el, sânt. La toate, viață, El le-a dat, Iar cerul I s-a închinat.


Satan Îi zise Domnului: „Oare degeaba-i teama lui? Degeaba crede-n Dumnezeu?


Pe-al cerurilor Dumnezeu, Să-L lăudați cu toți, mereu, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Atuncea, cel încoronat Peste Egipt ca împărat, Pe moașele lui Israel, În grabă, le-a chemat la el. Șifra și Pua se chemau Femeile care erau Moașe, pe-atunci, în Israel.


În ziua următoare-apoi, El se întoarse înapoi. Acolo, doi Evrei erau. Furioși, aceștia se certau. Moise a zis către cel care N-avea dreptate: „De ce oare, Pe al tău seamăn, îl lovești?”


Însă în vremea cea pe care Această-mpărăție-o are – În vremea-n care-nscăunați, Pe tron, sunt ai ei împărați – Acela care, tot mereu, E-al cerurilor Dumnezeu Va ridica o-mpărăție Cari veșnică are să fie. Află că nimeni, peste ea, A fi stăpân, nu va putea, Căci nimicite, de ea, sânt Domniile de pe pământ. De-aceea, astă-mpărăție Va dăinui pe veșnicie.


Se vor întoarce înapoi, Să-L cate pe Cel cari, mereu, E al lor Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lor împărat Care, drept David, e chemat. Vor tresări-n vremea din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Privind la Fața Domnului Și-apoi la bunătatea Lui.”


„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.


Un înger, al lui Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Azi noapte, mi s-a arătat Și-această veste, el mi-a dat:


Eu – printre toți ceilalți, din jur – Tăiat mă aflu, împrejur; De neam, mă trag, din Israel, Și sunt Evreu, de al meu fel; Ca seminție, negreșit, Din Beniamin, eu am ieșit, Iar după Lege, Fariseu Am fost, întotdeauna, eu.


Peste pământ, s-a abătut, Atuncea, un cutremur mare, Cari, să dărâme-a fost în stare, A zecea parte, din cetate. Dintre ființele aflate Atunci, acolo, șapte mii S-au șters, din rândul celor vii. Oamenii care au scăpat S-au îngrozit și slavă-au dat, Acelui care e, mereu, Al cerurilor Dumnezeu.


Nu va avea teamă, de Tine? Și cine are să-ndrăznească, Numele Tău, să nu-L slăvească? Tu Doamne, numai Tu ești Sfânt, Iar Neamurile, câte sânt În lume, vor veni, la Tine, În fața Ta să se închine, Căci judecățile făcute, De către Tine, sunt știute De toți – că fost-au arătate – Și le-au văzut că-s minunate!”


Ei, însă, nu s-au pocăit – Ci dimpotrivă – au huluit Pe Dumnezeul cerului, Din pricina urgiei Lui, Care, durere, le-a făcut Și răni, cum nu s-au mai văzut.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa