Ioel 2:3 - Biblia în versuri 2014

³ Focul, în față-i, tot cuprinde Și-n spate-i flacăra se-ntinde. Grădină a Edenului, E țara, înaintea lui, Iar după el, e un pustiu Căci nu rămâne nimic viu; De flacăra-i nimicitoare, Nimic nu poate-avea scăpare.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

³ Focul distruge înaintea lor, iar după ei arde flacăra. Înaintea lor țara este ca grădina Edenului, dar după ei rămâne un deșert neroditor; nimic nu le scapă.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³ În fața lui este un foc distrugător; și o flacără arde în urma lui. Țara este ca o Grădină a Edenului pentru el. Dar după ce trece prin ea, rămâne ca un deșert steril. Nimic nu poate să scape neafectat de el!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³ Înaintea lui devorează focul și flacăra arde în urma lui. Țara este ca grădina Éden înaintea lui și un pustiu devastat după el: nu este scăpare pentru el.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³ Arde focul înaintea lui și pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului și, după el, este un pustiu sterp; nimic nu-i scapă.

Traducere Literală Cornilescu 1931

³ Focul mistuie înaintea lui și flacăra arde înapoia lui; țara este ca grădina Edenului înaintea lui și înapoia lui pustietatea unei pustii; da, și nimic nu scapă de el.

Ioel 2:3 Mawu Ofanana

Geneza 13:10

Lot, ochii, și i-a ridicat Și împrejur el s-a uitat, Văzând atunci că e Câmpia Iordanului, ca și hârtia, Foarte întinsă și udată Bine, pe suprafața toată. Mai înainte să sosească Domnul, ca să o nimicească – Fiindcă nu sosise ora – Între Sodoma și Gomora, Pân’ la Țoar, era câmpie, Iar mai frumoasă ca să fie, Numai Egiptu-a pomenit. Lot se-arătase mulțumit,

Geneza 2:8

Dumnezeu Domnul a sădit Grădina care s-a numit Eden. În ea l-a așezat

Psalmi 50:3

Iată că Domnul nostru vine! În fața Lui, un foc se ține Și o puternică furtună În jurul Său El Își adună, Iar focul ce Îl însoțește, Mistuitor se dovedește

Psalmi 97:3

Focul e-n fața Domnului Și-i arde pe dușmanii Lui.

Exodul 10:15

Lăcustele-au acoperit Totul, de nu s-a mai zărit Pământul. Ele au mâncat Iarba care s-a mai aflat, În țara Egiptenilor Și au ros rodul pomilor. Tot ce fusese ocolit De piatră, fost-a nimicit De furia lăcustelor. În țara Egiptenilor, Verde, n-a mai rămas nimic: Frunza-n copaci și-al ierbii spic Au dispărut – tot s-a distrus.

Exodul 10:5

Va fi, de ele-acoperi, Egiptul tot. Când au să cadă, Pământul n-o să se mai vadă. Lăcustele vor fi mâncat Tot ce-a lăsat nevătămat Ploaia de piatră. Au să fie, Roși și copacii din câmpie.

Isaia 14:17

El zguduia împărății, Lăsând cetățile pustii? El e cel care pustia Lumea, așa precum voia? N-a luat el prinși de război, Pe care i-a-nrobit apoi?”

Isaia 15:6

Izvoarele-n Nimrim aflate – Iată – acuma sunt secate, Iar pe pământul însetat Întreaga iarbă s-a uscat. Verdeață nu se mai găsește Căci nici un fir verde nu crește.

Isaia 33:4

Cum mușița să strângă știe, Și prada voastră o să fie Strânsă la fel. Asemenea Lăcustelor, sar peste ea.”

Isaia 51:3

Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.

Isaia 9:18

Căci răutatea ăstui loc Arde asemeni unui foc Care înghite mărăcini, Precum și tufele de spini, Lovind pădurea-n al său drum, ‘Nălțând din ea mari stâlpi de fum.

Isaia 9:19

Cuprinsă e de foc și pară, Acum, sărmana noastră țară, Căci al oștirii Dumnezeu S-a mâniat. Poporul meu E ars cu foc. Nimeni nu are, Pentru al său frate, cruțare.

Ieremia 5:17

Ei au să vină, pe furiș. Mânca-vor al tău seceriș Și pâinea ta și-ai tăi copii: Îți vor mânca fiice și fii. Au să-ți mănânce oi și boi, Smochini și via ta. Apoi, Prin ascuțișul sabiei, Cetățile-ți vor trece ei, Căci au să-ți fie nimicite Cetățile cele-ntărite De care mult te mai mândreai Și-n care-ncredrea-ți puneai.

Езекиел 36:35

Atunci, cei cari au s-o privească, În acest fel au să vorbească: „Țara ce fost-a pustiită Poate a fi asemuită Doar cu grădina minunată Care, Eden, este chemată. Cetățile ei, dărâmate Și pustiite și surpate, Ajuns-au iarăși întărite Și iată-le azi, locuite!”

Amos 7:4

În urmă, Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Astă vedenie mi-a dat, În care eu am observat Precum că El vestea, prin foc, Pedeapsa pentru acest loc. Focul a prins să ardă tare, Mâncând Adâncu-acela mare, Iar flăcările-au apucat, Și din câmpie de-au mușcat.

Habacuc 1:6

Căci ridica-voi un popor, Cari este al Haldeilor. E un neam iute și turbat. Întinderi mari a colindat, Vrând locuințe să găsească, Pe care să le stăpânească.

Zaharia 7:14

Ci pentru că M-au mâniat, În lume, i-am împrăștiat Și-astfel, la neamuri, au șezut, Pe care nu le-au cunoscut. În urma lor, am pustiit Țara, încât n-a mai voit – După aceea – nimenea Să vină ca să șeadă-n ea, Pentru că țara cea plăcută Fost-a-n pustie prefăcută!”