Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Ioel 2:22 - Biblia în versuri 2014

22 Fiare din câmp, nu vă speriați, Ci voi – acum – vă bucurați, Căci iar, izlazul din pustie Plin de verdeață o să fie. Pomii – iar – roadă o să dea, Smochinul de-asemenea Și-apoi și vița cea de vie Plină de rod are să fie.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

22 Nu vă temeți, animale ale câmpului, căci pășunile deșertului au înverzit. Pomii își dau rodul, iar smochinul și via își dau belșugul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 Nici voi, animalele sălbatice de pe câmp, să nu vă temeți; pentru că locurile cu iarbă ale deșertului vor reînverzi și pomii își vor produce fructele. Acest lucru se va întâmpla inclusiv cu smochinul și cu vița de vie!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Nu vă temeți, animale ale câmpiei, căci vor înverzi pășunile pustiului, copacii aduc roadele lor, smochinul și via dau bogăția lor!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 Nu vă temeți, fiare de pe câmp, căci islazurile pustiei iarăși vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

22 Nu vă temeți dobitoace ale câmpului, căci pășunile pustiei vor încolți, căci copacul își poartă rodul, smochinul și vița își vor da tăria.

Onani mutuwo Koperani




Ioel 2:22
25 Mawu Ofanana  

Pământul, când ai să-l muncești, Zadarnic ai să te-ostenești. Degeaba ai să ari tu, glia, Căci nu-ți va da ea, bogăția, Iar munca ta pieri-va-n vânt! Pribeag vei fi pe-acest pământ!”


Asemeni munților pe care Al nostru Dumnezeu îi are, A Ta dreptate se arată; Iar a Ta dreaptă judecată Doar cu Adâncu-acela mare Își mai găsește-asemănare. Sprijin al oamenilor ești Și numai Tu Te dovedești Că vii mereu în ajutor Și lumii dobitoacelor!


Câmpiile-n pustiu aflate, De Tine doar sunt adăpate. Faci dealurile ca să fie Încinse doar cu veselie.


Toate pășunile apoi, Pline-s de turmele de oi, Iar văile sunt îmbrăcate Cu grânele îmbelșugate. Toate strigă de bucurie, Căci toate-Ți cântă slavă Ție.


Iată, pământul – negreșit – Dă rod la timpul potrivit. Domnul e cel ce ne veghează Și El ne binecuvântează.


Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.


Sporesc roadele pomilor Precum și-ale câmpiilor, Căci nu mai vreau să purtați, iară, Prin lume-a foametei ocară.


Atunci, cei cari au s-o privească, În acest fel au să vorbească: „Țara ce fost-a pustiită Poate a fi asemuită Doar cu grădina minunată Care, Eden, este chemată. Cetățile ei, dărâmate Și pustiite și surpate, Ajuns-au iarăși întărite Și iată-le azi, locuite!”


Munți ai lui Israel, apoi, Și crengi și roade veți da voi, Pentru poporul Meu cel care, Drept Israel, nume, își are. Aceste lucruri prorocite, Aproape-s de a fi-mplinite.


Să nu fiu Eu îngrijorat Atunci, de-acea cetate mare – Deci de Ninive – căci ea are Osută douăzeci de mii De oameni? Dacă vrei să știi, Nu pot deosebi ușor Brațul cel drept, de stânga lor, Aste ființe rătăcite! Mai sunt de-asemeni multe vite Pe lângă oameni, în cetate. Să-Mi vărs mânia peste toate? Ți-e milă de arbust, dar Eu, Milă să n-am, de „lucrul” Meu!”


La o grămadă, ei știau Că douăzeci măsuri aveau; Dar când au fost la numărat Zece grămezi doar s-au aflat. La teasc, apoi, când se duceau Și cincizeci de măsuri puneau, Cu toți văzut-au – la sfârșit – Cum că în teasc nu s-au găsit Măsurile cele cincizeci Care s-au pus, ci douăzeci.


Semănăturile-au să fie Bune, iar vița cea de vie Și câmpul vor da rod bogat, Căci roua le va fi udat. Aceste lucruri, arătate, Cu toate au să fie date – Atunci – la astă rămășiță Din al poporului vost’ viță.


Cel ce-a sădit deci – pot să zic – Și cel ce udă, nu-s nimic. Ci totul este Dumnezeu, Acela care, tot mereu, Poate să facă să-ncolțească Sămânța, iar apoi să crească.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa