19 Poporului, El i-a vorbit: „Și grâu și must, Eu vă trimit Și untdelemn proaspăt apoi, Căci săturați vreau să fiți voi, Ca nu cumva s-ajungeți iară, Printre popoare, de ocară.
19 Domnul va răspunde poporului Său și îi va zice: „Iată, vă trimit grâne, must și ulei, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de dispreț între națiuni.
19 răspunzându-i astfel: „Să știți că voi trimite (condiții favorabile pentru) recolte de grâu. Veți avea must și ulei proaspăt. Vă veți putea sătura cu ele; și astfel nu vă voi mai face de rușine printre celelalte națiuni.
19 Domnul a răspuns și a zis poporului său: „Iată, trimit la voi grâu, must și untdelemn și vă veți sătura cu ele. Și nu vă voi mai pune să fiți de ocară printre neamuri.
19 Domnul a răspuns și a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.
19 Și Domnul va răspunde și va zice poporului său: Iată, eu vă trimit grâu și must și untdelemn și vă veți sătura de ele. Și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.
Ei vor veni, cu bucurie Și chiote de veselie, Pe muntele Sionului. Vor alerga pe culmea lui, La bunătățile pe care Domnul le dă, la fiecare: La grâu, la untdelemn, la oi, La mustul dulce și la boi. Ale lor suflete se-arată Ca și grădina cea udată. Nimic nu o să le lipsească Și astfel n-au să mai tânjească.
Le pun un nou răsad, frumos, Care se va vădi faimos. Foamea n-o să mai calce țara Și nici nu-și vor purta ocara Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ.
Nu vei mai auzi – de-acum – Batjocurile, nicidecum, Și nici ocara tuturor Popoarelor neamurilor. De-aceea, n-ai să-ți mai lovești Neamul și n-ai să-l nimicești” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
Acolo, îi voi da-napoi Viile ei și fac apoi, Din valea care e chemată Acor, o ușă îndreptată Către nădejde. Cât va sta Acolo, iarăși va cânta, Ca și când tânără se-aflase Și din Egipt abia scăpase.
Pustiu, câmpul s-a arătat. Pământul este întristat, Căci grâul este nimicit. Iată că mustul s-a sfârșit Și-apoi, după toate aceste, Nici untdelemnul nu mai este.
De grâu – precum se va vedea – O să se umple aria. Apoi, atunci când acea vreme A roadelor vine, vor geme Teascuri și tocitoare pline, Căci ele-abia de vor mai ține Mustul și untdelemnul care Vor fi în cantitate mare.
Abia de fi-va treierat Grâul, din holdele câmpiei, Și veți începe strânsul viei Care atât de mult va ține, Până când semănatul vine. Din brazdele-ntoarse de plug, Veți avea pâine, din belșug, Din care, voi o să mâncați Până când fi-veți săturați. În țară, o să viețuiți Făr’ ca, de frică, să mai știți.
Semănăturile-au să fie Bune, iar vița cea de vie Și câmpul vor da rod bogat, Căci roua le va fi udat. Aceste lucruri, arătate, Cu toate au să fie date – Atunci – la astă rămășiță Din al poporului vost’ viță.
În țara voastră, o să cheme – Neîncetat – ploaia, la vreme. Vă va da ploaia timpurie, Precum și ploaia cea târzie. Grâu, veți putea a strânge voi Și must și untdelemn apoi.
Dar într-o zi, când a aflat Că Dumnezeu a cercetat Pe-al Său popor și-a dăruit Pâine – căci S-a milostivit De tot norodul de Evrei – Să se întoarcă-n țara ei, Pe loc, Naomi a gândit Și-apoi, mult n-a mai zăbovit: