Ioel 2:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ Cutremurate-n față-i sânt Și cerul și acest pământ Și soarele de-asemenea. Luna se-ntunecă și ea, Iar ale bolții mândre stele Își pierd luminile și ele.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁰ Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ Pământul se cutremură înaintea lor, iar cerul tremură. Soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd lumina.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Înaintea lui se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă și stelele își pierd lumina.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă și stelele își trag înapoi lucirea.

Ioel 2:10 Mawu Ofanana

Psalmi 114:7

Cutremură-te ne-ncetat Pământule, înspăimântat În fața Domnului pe care Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,

Psalmi 18:7

Și-n urmă, El a zguduit Pământul și a clătinat Munții în temelii, de-ndat’, Căci El a vrut ca să se știe Că s-a stârnit a Lui mânie.

Isaia 13:10

Stelele-atunci au să pălească Și nu au să mai strălucească. Nici Orionu-atunci, la fel, Nu va mai străluci nici el, Iar soarele, abia ivit, Se-ntunecă în răsărit. Luna, apoi – de-asemenea – Nu va mai lumina nici ea.

Isaia 34:4

Iată că pier, precum un nor, Oștirile cerurilor. Întreg al cerului întins E într-o carte-apoi cuprins, Căci cerul, sul, este făcut. A lui oștire a căzut Cum cade frunza de pe viță, Sau a smochinului mlădiță.

Isaia 5:30

În ziua ‘ceea de mânie, Un mare muget o să fie În Iuda. Mugetul acel Are să fie-atunci la fel Ca mugetul furtunii care Se năpustește peste mare. Când spre pământ au să privească, Oamenii nu au să zărească Nimic, căci fi-va strâmtorare Și o întunecime mare, În norii căreia se-neacă Lumina, neputând să treacă.

Ieremia 4:23

Mă uit către pământ și iată, Pustiu și gol el se arată. Privesc spre ceruri îngrozit: A lor lumină a pierit!

Ioel 2:2

O zi de întuneric mare Și negură, o zi în care Întunecimea se întinde, Iar vălul norilor cuprinde Tăriile cerurilor. Pe munți, se-ntinde un popor, Precum zorii de dimineață Se-ntind peste a lumii față. E un popor puternic, tare, Cum n-a mai fost din veac și n-are, Nicicând, altul ca să mai fie, În vremile ce au să vie.

Ioel 2:31

Soarele-n beznă se preface, Iar luna, sânge, se va face. Acestea toate au să fie Mai înainte ca să vie Ziua cea mare-nfricoșată Care-i „a Domnului” chemată.

Ioel 3:4

Ce ai cu Mine, Tirule? Ce ai, și tu, Sidonule? Dar tu ce ai, țară pe care Neamul de Filisteni o are? Vreo faptă, vreți să-Mi răsplătiți? Vreți, împotrivă-Mi, să porniți? Fără zăbavă-ntoarce-voi Faptele voastre peste voi, Iar capetele voastre, pradă, Iată că lor, au să le cadă.

Amos 5:8

Domnul e Cel care-a făcut Cloșca cu pui. Apoi – la fel – Și Orionul, tot de El A fost făcut. Apele care Se află-n necuprinsa mare, De către El, chemate sânt, Să le reverse pe pământ. El este cunoscut în lume, Căci „Domnul”, este al Său Nume.

Nahum 1:5

Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.

Matei 24:29

Când toate zilele tulburi Vor trece – după-acel necaz – Chiar soarele, al său obraz, Și-l va întuneca. Luna, Nici ea nu va mai lumina, Iar de pe boltă, măturate, Stele vor fi. Cutremurate, Puterile cerurilor Fi-vor, iar în înaltul lor,

Matei 27:51

Perdeaua-n Templu așezată, În două, fost-a sfâșiată, Pământul s-a cutremurat Și stâncile s-au despicat; Tot cerul fost-a zguduit, Domnul Iisus când a murit.

Fapte 2:20

Soare nu va mai fi, deloc – În beznă, el se va preface, Iar luna, sânge, se va face. Toate acestea au să fie, Mai înainte ca să vie Măreața zi, strălucitoare,

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.

Revelația 6:12

Când Mielu-a rupt pecetea care A șasea e, la numărare, Pe dat’, atuncea am simțit, Cum un cutremur s-a stârnit. Soarele, negru, l-am văzut, Ca și un sac de păr făcut. Luna s-a înroșit și ea – Încât, ca sângele, părea –

Revelația 8:12

Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al patrulea A răsunat, a fost lovit Soarele, cari s-a înnegrit Pe o treime-apoi, din el. Cu luna, s-a-ntâmplat la fel; Cu stelele, de-asemenea. Lumina zilei nu avea, Puterea de la început; Cu o treime, a scăzut, Iar noaptea și ea se arată Că este mai întunecată.

Revelația 9:2

Fântâna s-a deschis îndată Și, un fum negru-ngrozitor – Precum e fumul de cuptor – Spre înălțimi, s-a ridicat. Văzduhul, tot, s-a-ntunecat, Iar soarele nu s-a văzut, De fumul care s-a făcut.